joi, 22 august 2019

ROMÂNUL care A REVOLUȚIONAT MEDICINA în SUA s-a întors să lupte cu SISTEMUL BOLNAV din ROMÂNIA

 A renunțat la tot pentru a oferi și pacienților români o șansă de a avea acces la cel mai bun tratament. “Trebuie să facem mai mult pentru țara noastră, decât să avem o viață comodă și să câștigăm”, este lecția predată de profesorul de la Stanford.

Ștefan Mindea a ajuns cu familia în Statele Unite când avea doar patru ani. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Chicago, și-a făcut rezidențiatul în neurochirurgie și apoi a fost acceptat la Stanford, una dintre cele mai importante universități din lume. La doar 36 de ani, a devenit șeful secției de operații minim invazive. O performanță unică în istoria universității americane.

Pot localiza orice fel de tumoare în corp, pelvis, cervix chiar și zone greu accesibile, cum ar fi la baza craniului. Ajungem la ea prin nas, cu ajutorul unei mici incizii în piramida nazală. Eliminăm tumoarea iar pacientul poate pleca acasă doar cu o incizie în nas.În cazul operației clasice, i s-ar fi tăiat maxilarul în două, ceea ce vă dați seama, ar fi foarte dureros“, a declarat dr. Ștefan Mindea, medic neurochirurg.

Timp de cinci ani la rând a fost în Top 5 al celor mai buni chirurgi la Stanford. Universitatea este cea mai apreciată din America și pe locul patru în lume. 54 dintre angajații sau absolvenții de la Stanford au câștigat premiul Nobel.

În acest mediu de elită, Ștefan Mindea s-a făcut remarcat iar, acum, la 38 de ani se poate mândri cu operații pe care puțini se pot încumeta să le facă. În timpul intervențiilor pe creier, bolnavul este conștient și vorbește cu medicul, iar în scurt timp poate pleca acasă.

Era un braț robotic pe care îl puteam vedea cum se mișcă în jurul meu, iar eu doar stăteam acolo. Când s-a termiant operația, m-am urcat în mașină și am plecat acasă. Nu m-am simțit ca și cum aș fi făcut un tratament“, a povestit Jogy Werther, pacientă.

În America, Ștefan Mindea avea o carieră care îi oferea satisfacții pe toate planurile, iar copiii săi învățau la școli exclusiviste. A venit în România pentru un schimb de experiență și atunci a decis să renunțe la toate avantajele de peste Ocean. A simițit că trebuie să dea o șansă și bolnavilor din țara natală.

Am rămas cu un sentiment că un boschetar în America este tratat ca un parlamentar în România sau dacă ar veni Obama“, a spus Ștefan Mindea.

Deși este din Satu Mare, a hotărât să se stabilească la Constanța, împreună cu soția și cei cinci copii ai lor. Vorbește foarte bine românește iar sufletul i se umple de bucurie atunci când se gândește cât bine poate să facă sistemului sanitar românesc.

Am rămas foarte mult cu impresia că suntem de origine română și acest lucru, paralel cu credința, ne-a format să facem și noi ceva pentru țara noastră. Să căutăm să facem ceva mai mult decât să câștigăm și să trăim o viață comodă“, a mai adăugat Ștefan Mindea, neurochirurg. 

Iar viața în România nu este deloc comodă. Mai bine de un an s-a chinuit să își echivaleze studiile din America, deși era vorba despre un neurochirug pe care orice spital din lume și l-ar fi dorit. A reușit să treacă peste birocrația românească și acum oferă consultații o zi pe săptămână la Centrul Medical de Diagnostic Imagistic, Pozimed, în Constanța și operează trei zile în București.

Simt o onoare când încerc să aduc aceste tehnologii în România. Simt că Stanford era doar o etapă în viața mea care m-a pregătit pentru un asemenea pas. E un sentiment deosebit cînd operezi pe un pacient romîn, simti într-adevăr ceva pentru neamul tău, țara ta“, a mai spus neurochirurgul.

 Florentina Lupu este una dintre pacientele operate de doctorul Ștefan Mindea în România. Avea hernie de disc iar în cazul unei operații clasice ar fi riscat să nu își mai poată mișca un picior.

Domnul profesor m-a încurajat și m-a asigurat că totul o să fie perfect. Am fost spitalizată doar 24 de ore“, a spus Florentina Lupu, pacientă.

Doctorul Mindea nu vrea să se oprească aici. Știe că sunt mulți români capabili și tocmai de aceea vrea să îi sprijine inclusiv pe tinerii neurochirurgi. Spune că pacientul trebuie să fie în centrul atenției iar specialiștii din țara noastră trebuie să mai umble puțin la mentalitate.

Comenteaza aceasta stire