14 membri ai clanului Raim, care face legea de mai mulţi ani în Mangalia, şantajând şi cerând taxe de protecţie, au fost trimişi în judecată. 8 dintre ei au fost arestaţi la începutul lunii decembrie, când au fost ridicaţi din propriile locuinţe. Anchetatorii spun că toţi sunt acuzaţi, printre altele, de loviri sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, deţinere de arme şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Clanul Raim a atras prima dată atenţia în anul 2005, când membrii săi au bătut doi tineri într-o discotecă din Neptun, pe care ulterior i-au ameninţat cu moartea ca să-şi retragă plângerile. În primăvara anului trecut, unul dintre liderii grupării, Iuzeir Raim, a fost înjunghiat într-o discotecă din staţiunea Olimp, fapt ce a fost urmat de o serie de reglări de conturi. Anchetatorii spun că membrii clanului Raim cereau taxă de protecţie folosind şantajul. Printre cei reţinuţi în luna decembrie s-au numărat Mustafa Raim şi nepotul său, Iuzeir, consideraţi capii clanului. Primul a fost eliberat chiar a doua zi, în schimb celălalt a rămas în arest şi a fost trimis în judecată.
bravo frate raim stiam ca nai sa ramai acolo si ai sa iesi afara am acuma o rugaminte la tine cum ai fost un baiat destept de ai scapat de acolo vreau sa iei masuri cu omu care va bagat dupa graticare a inceput toate astea vreau sa stii doar asta ca am fost langa tine si am sa fiu mereutoate astea a facut izmail tair zis dani si te rog sa nu mai ai incredere in el si sa stai departede dani iti aduci aminte fratele meu cand nea oprit cu masina si nea zis niste vorbe despre oameni aia de acolo o sa iti dai seama cine sunt nu vreau raul tau te rog sa stai departe de dani si matusa iei MELUSca femeia aia este o femeie de na vut mila de neamul iei din toate care ne spunea ea de acolo meam dat seama ca avut un rol foarte mare femeia astade ati ajuns dupa grati
ACEST COMENTARIU NU A FOST PUBLICAT DIN CAUZA NERESPECTARII TERMENILOR SI CONDITIILOR
Ultima actualizare la 09:20, Vineri 18 May
| 15.05 | 16.05 | 17.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4411 | 4.4463 | 4.4435 |
| USD | 3.4576 | 3.4987 | 3.495 |
| Lira sterlina | 5.5562 | 5.5669 | 5.5488 |
| Gramul de aur | 173,28 | 172,79 | 173,93 |