joi, 21 septembrie 2017

157 DE SUFLETE ÎN DERIVĂ. A cincea ambarcațiune cu migranți care ajunge în România, în ultima lună!

Timp de 12 ore, un pescador cu migranţi la bord a plutit în derivă în Marea Neagră fără ca vreuna dintre navele venite să le acorde ajutor să poată face ceva, din cauza furtunii. Pe vasul care avea o capacitate de doar 20 de locuri erau înghesuite, în cabină, dar şi pe punte în bătaia valurilor de câţiva metri, 157 de suflete, printre care copii de doar câteva luni şi persoane infirme. Cum unicul remorcher al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare este defect, abia într-un târziu pescadorul a fost adus la mal cu ajutorul unui vas al unei firme private.

12 ore a durat din momentul în care pescadorul, aflat la 32 de mile marine de mal, a trimis primul apel SOS, și până în cel în care a fost adus în siguranță la mal.

Puteam vorbi de o tragedie, pentru că furtuna de pe mare nu a permis în primele ore niciunei nave, aparținând unei autorități a statului român, să intervină pentru a-i salva pe oamenii de pe nava care rămăsese fără motoare și plutea în derivă, jucăria valurilor de 6 - 7 metri. Un elicopter al Marinei Militare a făcut prima recunoaștere. Apoi, două nave al Gărzii de Coastă și una a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră au reușit să ajungă în zonă, nu însă să se și apropie de pesccador, din cauza hulei.

La bordul pescadorului se aflau 157 de irakieni și iranieni (amănunte aici). Printre aceștia 53 de copii, unii bebeluși de doar 2 luni, dar și persoane infirme în scaun cu rotile și cârje, precum și femei. Toți fără altă speranță decât aceea că furtuna se va potoli pentru că nu puteau fi transferați la bordul altor nave. Nici remorcați nu puteau fi, din cauză că unica navă de acest gen a Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare este ...în reparații. Abia târziu, port control a trimis în ajutor un remorcher privat, care a tractat pescadorul.

Migranții au fost duși la sediul Garzii de Coastă pentru audieri, în urma cărora trebuie să se descopere dacă printre ei se află călăuze. Adică persoane plătite cu mii de dolari, de fiecare migrant, pentru a-i aduce pe aceștia către țările din Uniunea Europenă.

Alarmat este faptul că, în numai o lună, aceasta este cea de-a cincea ambarcațiune care ajunge ilegal în România. Astfel, numărul transfugilor, a ajuns într-o singur lună la 480. Autoritățile pun acest lucru pe seama faptului că celelate rute maritime, dar și terestre sunt mult mai bine securizate.

Analiștii specializați în politică externă spun că valul de migranți care s-a abătut asupra României era un fenomen ușor de prevăzut.

Totuși, spun specialiștii, cel puțin în următorul deceniu România va rămâne țară de tranzit către Occident, nu destinație finală pentru refugiați.

Declarațiile celor implicați, precum și alte amănunte, în materialul video.

Comenteaza aceasta stire

Tragedie în Capitală - un bărbat a fost strivit de un copac, în timpul furtunii! Mai multe mașini avariate!
De Neptun TV 20 septembrie 2017

Furtuna care s-a dezlănțuit în Capitală a făcut prima victimă. Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a murit după ce un copac a căzut peste acesta.

11 jurnaliști, 12 persoane din Justiție și 15 afaceriști pe lista de 65 de persoane prezentată Comisiei SRI
De Mediafax 20 septembrie 2017

11 dintre cele 65 de persoane aflate pe lista pe care Daniel Dragomir a prezentat-o Comisiei parlamentare de control al SRI sunt ziariști, comisia urmând să decidă dacă îi va chema sau nu la audieri.

Una dintre cele mai cunoscute femeie de afaceri din țară, Paula Breazu, a încetat din viață
De Neptun TV 19 septembrie 2017

Paula Breazu, una dintre cele mai cunoscute femei din afaceri din județul Argeș, a încetat din viață după o luptă lungă cu o boală cumplită.

INCENDIUL DE LA AGIGEA. Depozitul de artificii era ILEGAL! 250 de kilograme de produse pirotehnice CONFISCATE, patronul s-a ales cu DOSAR PENAL!
De Antonia Maer 18 septembrie 2017

Depozitul de artificii de la Agigea, cuprins de flăcări ieri, era ...ilegal. Aceasta este concluzia la care au ajuns polițiștii după ce au făcut un control la firma care îl deține. Drept consecință, oamenii legii au confiscat 250 de kilograme de produse pirotehnice și i-au întocmit administratorului firmei dosar penal. Cauza incendiului, care a perturbat grav, ieri, traficul rutier pe podul Agigea, nu a fost încă stabilită de pompieri.

FURTUNĂ ÎN VEST. 8 morți și 145 de răniți, 212 localități din 15 județe sunt afectate! BILANȚ
De Neptun TV 18 septembrie 2017

Peste două sute de localități din 15 județe ale țării au fost afectate de furtuni în ultimele 24 de ore, intervenindu-se cu peste o mie de pompieri și 225 de mjloace tehnice pentru îndepărtarea efectelor. Opt persoane și-au pierdut viața și 145 au fost rănite.

ACCIDENTUL DE PE SOVEJA. Mai mulți romi au înconjurat mașina șoferiței - tânăra a suferit un ATAC DE PANICĂ! VIDEO
De Andreea Jîjîie 16 septembrie 2017

În scurt timp, în jurul mașinii s-au adunat mai mulți romi care au început să o înjure pe șoferiță și să o amenințe

CONSTANȚA. Zeci de țigani s-au luat la bătaie după un accident! VEZI FILMUL COMPLET
De Andreea Jîjîie 16 septembrie 2017

Totul ar fi pornit după ce o șoferiță care a vrut sa faca loc unei salvari, a acrosat pe trecerea de pietoni o femeie de etnie roma.

Cutremur de amploare soldat cu zeci de răniți, în Constanța: pompierii au simulat intervențiile de urgență!
De Roxana Glăvan 15 septembrie 2017

Un cutremur de 6,6 grade pe scara Richter zguduie Constanța, peste o sută de persoane sunt prinse sub dărâmături, în incinta unui centru comercial din oraș, și 20 au nevoie urgentă de ajutor medical. Totul este un scenariu după care au intervenit astăzi, medici, pompieri și angajați, pentru a ști cum să facă față într-o situație reală similară.

Un militar român A MURIT - alți doi răniți în Afganistan, după ce un vehicul capcană a intrat în blindatul lor
De Neptun TV 15 septembrie 2017

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device) a intrat în blindatul lor,

CONSTANȚA. Doliu la Spitalul Județean - un medic rezident a murit după ce a spulberat cu motocicleta o femeie! GALERIE FOTO
De Neptun TV 14 septembrie 2017

O femeie care a trecut strada fără să se asigure a fost lovită de un motociclist.

Parlamentarul somnoros, bătut în timpul unei emisiuni tv! VIDEO
De Neptun TV 14 septembrie 2017

Senatorul USR Mihai Goțiu susține că a fost bătut cu pumnii și picioarele de către sociologul Mirel Palada, fost consilier al lui Victor Ponta.

157 DE SUFLETE ÎN DERIVĂ. A cincea ambarcațiune cu migranți care ajunge în România, în ultima lună!
De Antonia Maer 13 septembrie 2017

Timp de 12 ore, un pescador cu migranți la bord a plutit în derivă în Marea Neagră fără ca vreuna dintre navele venite să le acorde ajutor să poată face ceva, din cauza furtunii. Pe vasul care avea o capacitate de doar 20 de locuri erau înghesuite, în cabină, dar și pe punte în bătaia valurilor de câțiva metri, 157 de suflete, printre care copii de doar câteva luni și persoane infirme. Cum unicul remorcher al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare este defect, abia într-un târziu pescadorul a fost adus la mal cu ajutorul unui vas al unei firme private.

Fost șef SPP, dezvăluiri pe Facebook: Florian Coldea a orchestrat ilegalitățile, dar cu acordul nemijlocit al lui George Maior
De Neptun TV 13 septembrie 2017

Dumitru Iliescu, fost șef al Serviciului de Protecția și Pază, scrie pe Facebook că mărturiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir sunt reale, însă nu este evidențiat rolul pe care l-a avut George Maior, fost director SRI.

CONSTANȚA. Percheziții într-un dosar în care este vizată o fabrică de dulciuri - prejudiciu de 50.000.000 de lei!
De Neptun TV 13 septembrie 2017

Până în prezent, procurorii au confiscat 480.000 de lei, 120.000 de euro și 2.700 de dolari.

157 de refugiați, printre care 56 de copii, au ajuns în Portul Constanța! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 13 septembrie 2017

153 de imigranți au ajuns azi noapte în Portul Constanța după ce au fost salvați de la bordul unui pescador care plutea în derivă în Marea Neagră.

O ambarcațiune încărcată cu migranți PLUTEȘTE ÎN DERIVĂ - mai multe persoane sunt ÎN PERICOL, două nave intervin!
De Neptun TV 12 septembrie 2017

O ambarcațiune la bordul căreia se află mai mulți migranți plutește în prezent în derivă, mai multe persoane fiind în pericol din cauza valurilor foarte mari cauzate de vântul de gradul 5, anunță Garda de Coastă.

ÎPS Teodosie rămâne sub control judiciar!
De Neptun TV 12 septembrie 2017

Măsura a fost instituită în dosarul Nazarcea, în care este acuzat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Doi tineri, soț și soție, morți în accidentul din Austria - veneau acasă pentru a-și cununa finii!
De Neptun TV 12 septembrie 2017

Un tânăr în vârstă de de 34 de ani și soția lui, în vârstă de 30 de ani, se numără printre cei cinci români morți în accidentul produs pe o autostradă din Austria.

Minune în Constanța! Un copil care a căzut de la etajul 5 a scăpat doar cu un traumatism minor!
De Antonia Maer 11 septembrie 2017

Doar printr-o minune nu vorbim la această oră despre o tragedie, în cartierul constănțean Tomis Nord. Un băiețel de doi ani, lăsat nesupravegheat pentru câteva minute, a căzut de la etajul 5 al unui bloc turn. Din fericire, micuțul a căzut în gardul viu, ceea ce i-a salvat viața.

OFICIAL. Acțiunile armatei americane în județul Constanța se intensifică: baza militară MK - 'multiplicator de forță'!
De Neptun TV 10 septembrie 2017

Armata SUA își va intensifica acțiunile în județul Constanța, începând de anul viitor, după ce Pentagonul va investi mai multe milioane de dolari în modernizarea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu.

CONSTANȚA. Zeci de refugiați au ajuns pe plaja 2 Mai - autoritățile ÎN ALERTĂ! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 9 septembrie 2017

O ambarcațiune cu câteva zeci de migranți a fost interceptată, sâmbătă, în zona 2 Mai. Numărul exact al persoanelor aflate la bordul navei nu este cunoscut, acțiunea Gărzii de Coastă fiind în desfășurare.