marţi, 20 august 2019

A fost nevoie de intervenția “mascaților” pentru a salva un șofer care a provocat un accident mortal

Scandal monstru la Târgu-Mureș, după ce un bărbat de etnie romă a fost accidentat mortal, în timp ce traversa strada la întâmplare. Forțele de ordine au intervenit pentru a aplana conflictul, dar și pentru a-l scoate pe șofer din mâinile rudelor furioase ale bărbatului.

 

Tot scandalul a început după ce șoferul l-a lovit mortal pe bărbat, în traversare. Imediat, la locul accidentului, au sosit mai multe rude ale victimei, care au vrut să-și facă singure dreptate. Opt echipaje ale poliție, patru ale jandarmeriei și luptători de la detașamentul de intervenție specială de o asemenea desfășurare de forțe a fost nevoie pentru ca șoferul să nu fie linșat de romii furioși. Pentru că aceștia nu se calmau, polițiștii au fost nevoiți să-i amenințe cu pistoale cu gaze lacrimogene. Prietenii șoferului spun că acesta nu ar fi avut viteză când l-a lovit pe bărbat. Polițiștii au stabilit că nenorocirea nu s-ar fi întâmplat, dacă victima nu traversa prin loc interzis. Tot ei spun că șoferul nu consumase alcool. Îi vor întocmi însă dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru că așa prevede legea română.

 

 

Comenteaza aceasta stire