vineri, 23 august 2019

Accident grav. Nouă persoane rănite, după ce un autocar s-a răsturnat

Accident grav. Nouă persoane rănite, după ce un autocar s-a răsturnat

Nouă persoane au fost transportate la spital, cu diferite traumatisme, lunidimineață, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, peDN2, înjudețul Buzău, întrucât șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de iarnă.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Buzău, Mihail Drăghiciu, a declarat că accidentul s-a produs pe DN2-E85, în zona localității Oreavu. Un autocar care circula pe ruta București Tecuci, pe sensul către Râmnicu Sărat, a derapat și s-a răsturnat, ajungând pe un câmp. În autocar, în momentul producerii accidentului, se aflau 15 persoane.

“Din primele informații se pare că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de iarnă. Când s-a produs accidentul ningea în zonă. Autocarul s-a răsturnat într-un șanț iar apoi a ajuns pe câmp”, a declarat Drăghiciu.

Acesta a mai precizat că nouă persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru investigații. Traficul nu a fost afectat. La acest moment polițiștii acționează la locul evenimentului.

Comenteaza aceasta stire