duminică, 28 august 2016

ACCIDENT ÎN CONSTANȚA. Un bărbat A MURIT, lovit de ambulanță! GALERIE FOTO

De Oana Iancu 19:20, 11 februarie 2016 5334 vizite Eveniment
loading...

Un accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 19, la ieșirea din municipiul Constanța spre Ovidiu.

O ambulanță care venea din orașul Ovidiu, unde asistase un pacient, avea o solicitare urgentă în municipiul Constanța, dar, ajunsă în zona intersecției bulevardelor Aurel Vlaicu și Tomis, a accidentat un pieton care încerca să traverseze strada prin loc nepermis.

Victima a fost urcată chiar în utilitara medicală care l-a lovit, iar cadrele medicale efectuează manevre de resuscitare.

UPDATE.  La fața locului a ajuns încă o ambulanță de tip B. Șoferul de pe ambulanța implicată în accident are nevoie de îngrijirile colegilor. Din cauza unui puseu de tensiune, acestuia i s-a făcut rău.

UPDATE. În zona accidentului se află o ambulanță SMURD, al cărei medic resuscitează pietonul lovit, precum și două ambulanțe tip B2 cu asistent.  Un ambulanțier are, de asemenea, nevoie de îngrijiri medicale după ce, din cauza unui puseu de tensiune, i s-a făcut rău.

UPDATE. Din păcate, se pare că eforturile medicilor au fost în zadar. Victima accidentului, un bătrân de 80 de ani, a murit după ce cadrele medicale au încercat aproximativ 45 de minute să-l resusciteze.

Galerie foto

loading...

Comenteaza aceasta stire

Un bărbat a murit pe plaja din Sulina: martorii acuză echipajul medical că a intervenit tardiv și nu avea dotările necesare
De Cristina Burcea 28 august 2016

Un bărbat a murit, astăzi, în valuri pe plaja de la Sulina. Tragedia ridică, însă, multe semne de întrebare. Turiștii care l-au scos din apă spun că a durat mai bine de o jumătate de oră până la sosirea unei ambulanțe. Ba și mai grav, susțin tot ei, asistenta care a venit să-i acorde primul ajutor pacientului nu era echipată corespunzător.

CONSTANȚA. Comercianții de la tarabele amplasate în Parcul Tăbăcărie, cu ocazia Festivalului Antic, 'călcați' de Poliția Locală
De Neptun TV 28 august 2016

Festivalul Antic Tomis, care s-a desfășurat săptămâna aceasta în Parcul Tăbăcărie, s-a încheiat, lăsând în urmă amintiri frumoase și puțin mai mult respect pentru istoria țării. Nu s-a încheiat însă cu bine pentru toată lumea.

Patru persoane, printre care un adolescent, rănite într-un accident, în Bulgaria - medicii constănțeni trec granița!
De Neptun TV 28 august 2016

O echipă de medici a SMURD Constanța a fost trimisă astăzi peste graniță, în Varna, pentru a aduce în țară victimele unui accident rutier produs în Bulgaria.

CONSTANȚA. Detalii noi în dosarul scandalului din cafeneaua Entourage: fratele lui Săceanu, pus sub control judiciar
De Antonia Maer 28 august 2016

Detalii noi apar în dosarul scandalului care a avut loc la începutul acestei săptămâni, când fratele fostului interlop Ismail Iașar (zis Săceanu), Cadir Ismail, a fost bătut pe terasa unei cafenele din Constanța de Robert George Voinea.

VIDEO. Curse motorizate pe aleile din Parcul Tăbăcărie, printre mămicile cu copii în cărucioare
De Antonia Maer 28 august 2016

Scene revoltătoare surprinse de oamenii ieșiți la plimbare prin parcul Tăbăcărie. Trei mașini au făcut slalom pe aleile înguste, ba chiar au intrat și pe spațiul verde. După ce imaginile au fost postate pe site-ul știrilor Neptun TV a apărut și prima reacție. Organizatorii unui concert de jazz au motivat că au folosit mașinile pentru a căra scaune.

Aglomerație la Romexpo! Un eveniment a fost amânat: părinții au cerut ajutorul pompierilor!
De Neptun TV 27 august 2016

Mai multe echipaje SMURD, ale poliției și pompierii au intervenit astăzi la Romexpo la debutul unui eveniment dedicat utilizatorilor canalelor de youtube.com.

ALERTĂ LA SATURN! O mamă și fiul ei de 8 ani, salvați în ultima clipă de la înec, tatăl copilului a murit!
De Neptun TV 27 august 2016

Turiștii continuă să ignore avertismentele salvamarilor și se aventurează în mare, în ciuda faptului că valurile sunt foarte puternice. În tot sudul litoralului, este arborat steagul roșu, ceea ce înseamnă că nimeni nu are voie să intre în apă. Turiștilor pare însă să nu le pese de acest lucru și-și riscă viața de fiecare dată când intră să facă o baie.

MOBILIZARE PE FACEBOOK. Un șofer de 23 de ani care a omorât un pieton a fost prins după apelul lui Godină: 'Ieri ați fost polițiști. Și unii chiar foarte buni'
De Neptun TV 27 august 2016

Autorul unui accident mortal a fost prins cu ajutorul internauților care s-au mobilizat după un anunț postat pe pagina de Facebook a celebrului polițist Marian Godină.

TULCEA găzduiește RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle: vezi programul complet al evenimentului!
De Neptun TV 27 august 2016

Tulcea găzduiește în acest weekend cea de-a șasea ediție a RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle al cărui inițiator este Ivan Patzaichin.

AMENINȚĂRI MAFIOTE. Patronii unui restaurant din Constanța s-au trezit cu o coroană mortuară la intrarea în local
De Neptun TV 27 august 2016

Patronii unui restaurant constănțean sunt amenințați cu moartea, în urma unui scandal mai vechi cu membrii unui clan local.

CUTREMURUL din Italia: zi de doliu național - autoritățile nu renunță la căutarea unor eventuali supraviețuitori
De Neptun TV 27 august 2016

O zi de doliu național a început în Italia pentru cei 281 de oameni ce au decedat în urma cutremurelor ce au zguduit centrul țării, informează BBC.

CONSTANȚA. A început Campionatul Național de Drift: zeci de piloți din România și Bulgaria se întrec pentru titlul național, Cătălina Ponor și Mihai Leu - printre invitați!
De Neptun TV 27 august 2016

Constanța este în acest weekend gazda unui eveniment de excepție: Campionatul Național de drift ce are loc în parcarea centrului comercial Maritimo, eveniment la care vor participa cei mai buni 51 de piloți din România și Bulgaria.

ALARMĂ PE MARE. Bărbatul căutat de 12 scafandri și echipe de salvare a ieșit singur din apă, supărat că este deranjat! - GALERIE FOTO
De Geanina Drăgoi 26 august 2016

Nu mai puțin de 12 scafandri încearcă să salveze o persoană care se află în pericol de moarte după ce a intrat în mare, pe plaja din Corbu, și nu a mai ieșit.

Fratele lui Săceanu, snopit în bătaie pe terasa unei cafenele din Constanța
De Robert Nenciu 26 august 2016

Fratele lui Săceanu, Cadir Ismail, a fost bătut pe terasa unei cafenele din Constanța. Unul dintre agresori a fost reținut de polițiști și va fi dus la instanță cu propunere de arestare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, loviri și alte violențe. Scandalul ar fi pornit de la o datorie mai veche. În cauză se efectuează cercetări.

ITALIA. 267 de oameni au murit în urma cutremurului, alți 400 sunt răniți!
De Neptun TV 26 august 2016

Noul bilanț al victimelor cutremurului din Italia a ajuns la 267 de morți și aproximativ 400 de răniți, potrivit Serviciul italian al Protecției Civile, citat de site-ul affaritaliani.it.

ACCIDENT ÎN DELTĂ! O șalupă a intrat într-o salcie: cinci constănțeni au fost răniți, s-a intervenit cu un elicopter SMURD!
De Alina Gâju 26 august 2016

12 constănțeni și-au văzut moartea cu ochii, în Delta Dunării. Toți au fost răniți, după ce șalupa cu care se plimbau s-a izbit de o salcie. Una dintre victime a intrat în comă și a fost transportată cu elicopterul SMURD în Capitală, în timp ce alte două persoane au fost internate la Spitalul Județean Constanța.

MANGALIA. Incident șocant în timpul unui concurs: un bărbat gol și plin de sânge a urcat pe scenă și a bătut un dansator! Zeci de persoane, printre care și copii, evacuați!
De Neptun TV 26 august 2016

Momente de groază la Mangalia. Un bărbat cu afecțiuni psihice, gol pușcă, plin de sânge și tăiat pe mâini și picioare, a urcat pe scena unui festival pentru copii. Grav este că bărbatul a ajuns în mijlocul copiilor fără să fi fost oprit de cineva de la pază și doar norocul a făcut să nu se întâmple o nenorocire. Unii martori acuză că poliția a intervenit foarte târziu, după zeci de minute.

Presupusul criminal al suporterului dinamovist mort după derby-ul cu Steaua a fost reținut
De Neptun TV 26 august 2016

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, presupusul criminal al suporterului dinamovist mort după derby-ul cu Steaua de sâmbătă, a fost reținut de către anchetatori, surse judiciare confirmând pentru Mediafax că bărbatul, în timpul audierilor, a recunoscut că a avut o altercație cu victima.

CONSTANȚA. Controversatul afacerist George Bosânceanu transmite semne obscene 'mascaților' și polițiștilor
De Robert Nenciu 25 august 2016

Controversatulul afacerist constănțean George Bosânceanu nu agreează deloc poliția, 'mascații' și alte instituții ale statului, și nu se sfiește să arate acest lucru în public.

GSP pierde o licitație de 10 milioane de dolari organizată de ExxonMobil
De Robert Nenciu 25 august 2016

Firma constănțeană Shark SRL și italienii de la Fugro Oceansismica SPA sunt câștigătorii licitației de 10 milioane de dolari organizate de ExxonMobil. Cea mai mare companie petrolieră din lume a atribuit acest proiect pentru „Servicii de realizare prospecțiuni geotehnice în regiunile din apropierea țărmului Marii Negre din România“.

ANCHETĂ ROMÂNO-BRITANICĂ. Mai mulți indivizi trimiși la închisoare pentru proxenetism și constituirea unui grup infracțional
De Neptun TV 25 august 2016

O anchetă efectuată de procurorii români, cu sprijinul polițiștilor britanici din cadrul Unității de Combatere a Crimei Organizate 'ZEPHYR', a fost finalizată cu aruncarea în închisoare a mai multor indivizi acuzați că racolau și transportau tinere din România în Marea Britanie, obținând profituri de pe urma exploatării sexuale ale acestora.