joi, 22 august 2019

Agenția de rating Standard&Poor’s amenință cu retrogradarea a 15 state din Zona euro, printre care Germania și Franța

Lovitură grea. Agenția de rating Standard&Poor’s amenință cu retrogradarea mai multor state din Zona Euro, printre care Franța și Germania. În fața acestei situații cu totul neșteptate, ministrul francez de Finanțe a reacționat vădit deranjat. Oficialul a precizat că Parisul nu va lua în calcul extinderea măsurilor de austeritate.

 

 Ministrul francez al Finanțelor a declarat, aseară, că anunțul agenției Standard & Poor's, care a amenințat că ar putea retrograda ratingul unor state din Zona euro, nu a luat în considerare propunerile de la întâlnirea dintre cancelarul german Angela Merkel și liderul de la Paris, Nicolas Sarkozy, cu scopul modificării tratatului Uniunii Europene. Conform Financial Times, ratingul de top triplu A al Germaniei, Franței, Austriei, Luxemburgului, Finlandei și Olandei, urmează fie plasat sub supraveghere negativă, ca reacție la agravarea crizei economice și politice în Zona euro. Acest lucru înseamnă că ratingul ar putea fi redus în următoarele trei luni. În ceea ce privește Germania, cea mai mare economie din Zona euro, agenția Standard & Poor’s este îngrijorată de potențialul impact al agravării problemelor monetare, financiare, economice și politice asupra Uniunii Europene. Amenințarea cu o posibilă retrogradare a ratingului maxim, care permite unei țări să se împrumute la dobânzi avantajoase de pe piețele internaționale, vine în contextul în care Germania și Franța caută modalități de ieșire din criza datoriilor publice. Cancelarul Angela Merkel și președintele francez, Nicolas Sarkozy, au convenit, ieri, să întărească disciplina fiscală pentru Zona euro. 

Comenteaza aceasta stire