luni, 23 octombrie 2017

Agenția Europeană a Medicamentului ar putea avea sediul în România după Brexit - VIDEO

Cea mai râvnită instituție de reglementare din UE, Agenția Europeană a Medicamentului, ar putea avea sediul în România. Claudiu Ciprian Tănăsescu este primul europarlamentar român care cere, în urma Brexit-ului, relocarea instituției europene centrale pe teritoriul țării noastre.

Ciprian Tănăsescu a dezbătut același subiect și în urmă cu doar o săptămână, în Parlamentul European de la Strasbourg, iar alături de specialiștii din sistemul medical român, el a căutat cele mai importante argumente pentru promovarea la nivel european a inițiativei sale legislative.

Membru al Parlamentului European încă din anul 2009, Ciprian Tănăsescu a activat de la început în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a înaltului for legislativ continental.

Eurodeputatul român a explicat  motivele pentru care țara noastră ar fi gazda perfectă pentru Agenția Europeană a Medicamentului.

Un factor decizional important în problema relocării Agenției Europene a Medicamentului, diplomatul Pavel Platona consideră că poporul român are nevoie de această inițiativă mai mult ca niciodată.

Agenția Europeană a Medicamentului are aproape 900 de angajați și supervizează siguranța medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, o piață cu peste 500 de milioane de consumatori.   Printre statele care au înaintat oferte pentru a găzdui această instituție se numără Suedia, Franța, Danemarca, Ungaria și Bulgaria.

Pe lângă aspectele care țin de prestigiu, există și avantaje economice pentru orașul care va deveni gazda acestei agenții. Metropola în care va fi relocată instituția va profita de pe urma chiriilor percepute pentru spațiile de birouri necesare unei astfel de agenții.

Comenteaza aceasta stire

Sute de membri SANITAS din județul Constanța și-au strigat astăzi nemulțumirile la mitingul de protest din București
De Neptun TV 19 octombrie 2017

Sute de membri ai sindicatului Sanitas Constanța au plecat, în această dimineață, spre București, la bordul mai multor autocare, pentru a participa la unul dintre cele mai mari mitinguri organizate în ultimul timp de sindicaliștii din Sănătate.

Protest național al personalului de pe ambulanțe - sindicaliștii au pichetat ministerele Muncii și Sănătății
De Andreea Bajdechi 11 octombrie 2017

Sute de angajați ai sistemului sanitar, din toată țara, au pichetat, din nou, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Justiției Sociale. La protestul din Capitală au participat și 20 de sindicaliști constănțeni. Au cerut la unison, stoparea diminuării veniturilor lunare, suplimentarea de posturi, dar și înnoirea parcului auto. De cealaltă parte, ministrul Sănătății îi asigură pe sindicaliști că salariile lor nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018.

Protest național al personalului de pe ambulanțe - constănțenii vor fi prezenți la mitingul din București
De Neptun TV 5 octombrie 2017

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, cu sprijinul organizațiilor sindicale membre din serviciile de ambulanță, declanșează astăzi, începând cu ora 8.00, acțiunile de protest, pe o perioadă nedeterminată.

CONSTANȚA. Protest la Ambulanță - problemele din sistemul medical au scos în stradă salvatorii de vieți!
De Andreea Bajdechi si Roxana Glăvan 28 septembrie 2017

Din cele 63 de ambulanțe existente la nivelul județului Constanța, doar 23 dintre ele îndeplinesc toate criteriile pentru a fi pe teren.

SALVAȚI SALVAREA! 70% din ambulanțele din Constanța, bune de casat - una are aproape un milion de kilometri parcurși
De Roxana Glăvan 27 septembrie 2017

Salvăm vieți cu ambulanțe care ne pun viața în pericol. Este situația cu care se confruntă medicii și restul personalului de pe autospeciale, la Constanța, după ce 70 la sută din parcul auto a ajuns bun de casat. Și nu doar ambulanțele sunt depășite: echipamentele medicale trebuie și ele resuscitate. Un exemplu grăitor este la Medgidia, unde medicii intervin cu o autosanitară care are aproape un milion de kilometri la bord.