vineri, 21 iunie 2019

ALERTĂ METEO de ploi până luni dimineața. Cod galben în 29 de județe

ALERTĂ METEO de ploi până luni dimineața. Cod galben în 29 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o nouă informare meteo de ploi torențiale, până luni dimineața. De asemenea, 29 de județe sunt, total sau parțial, sub avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și vijelii, până joi seara.

Potrivit informării meteo, începând de joi de la ora 10 până luni la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.

Totodată, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău,Vrancea și Buzău sunt, începând cu ora 10, sub avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și vijelii, până la ora 22.00.

În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, în nordul Olteniei, local în Moldova și Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp și pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Comenteaza aceasta stire

Accident GRAV între microbuz și un TIR: patru oameni au fost răniți
De Neptun TV 19 iunie 2019

În urma impactului, patru persoane, șoferul microbuzului și trei pasageri, au fost rănite.

CONSTANȚA. Panica la o bancă de la Capitol
De Neptun TV 14 iunie 2019

A fost vorba de o alarmă falsă.

Contrabandă cu... tacâmuri, în Portul Constanța Sud Agigea
De Neptun TV 11 iunie 2019

Mii de tacâmuri din inox,contrafăcute, în valoare de aproximativ 58.000 de lei, au fost ridicate de polițiștii constănțeni dintr-un container sosit din China în Portul Constanța Sud Agigea.

CONSTANȚA. Bărbat scos din valurile mării! A intervenit elicopterul SMURD. Momente dramatice!
De Neptun TV 9 iunie 2019

Echipele de intervenție sosite la fața locului au început imediat procedurile de resuscitare.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Mircea Băsescu, implicat într-un accident rutier grav! GALERIE FOTO
De Neptun TV 7 iunie 2019

Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier în care a fost implicat Mircea Băsescu, în localitatea Eforie. După primele cercetări, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele fratelui fostului președinte.

Cazul polițiștilor atacați cu toporul: Agresorul, împușcat în picior, a fost lăsat în libertate
De Mediafax 7 iunie 2019

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, însă deocamdată nu a fost luată nicio măsură preventivă împotriva lui, bărbatul fiind lăsat în libertate.

ALERTĂ METEO de ploi până luni dimineața. Cod galben în 29 de județe
De Neptun TV 6 iunie 2019

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o nouă informare meteo de ploi torențiale, până luni dimineața. De asemenea, 29 de județe sunt, total sau parțial, sub avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și vijelii, până joi seara.

Ucigașul polițistului Cristian Amariei a fost prins
De Neptun TV 4 iunie 2019

De această dată, el nu a mai avut timp să folosească armamentul din dotare.

Polițist împușcat mortal, după un filtru în trafic
De Neptun TV 2 iunie 2019

Agentul făcea parte dintr-o echipă care efectua un filtru în trafic. Zeci de oameni îl caută pe atacatorul înarmat

JUDEȚUL CONSTANȚA. TRAGEDIE. O mașină s-a facut praf praf, o femeie a murit, alta rănită grav! GALERIE FOTO
De Neptun TV 2 iunie 2019

Potrivit SAJ Constanța o persoană a fost proiectată din mașină și a fost găsită în stop. Echipajul medical a efectuat protocolul, dar a fost declarată decedată. A doua victimă(conducătoarea auto) a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Fetești.

CONSTANȚA. ALERTĂ! Un adolescent este căutat în mare!
De Neptun TV 28 mai 2019

Potrivit autorităților, tânărul în vârstă de 16 ani a cărui dispariție a fost anunțată de prieteni este din Craiova.

Ucis în plină stradă: Bărbat înjunghiat mortal după un conflict cu mai multe persoane
De Neptun TV 24 mai 2019

Surse apropiate anchetei au confirmat că s-a deschis un dosar penal. Se fac cercetări după ce victima a decedat și există un grup de suspecți, au precizat sursele.

Bilanț după codul ROȘU de inundații: Pompierii au intervenit în sute de gospodării/ Zeci de persoane au fost evacuate
De Mediafax 22 mai 2019

Codurile roșu și portocaliu din județele Bistrița-Năsăud, Constanța și Sălaj, au fost anunțate prin sistemul RO-ALERT.