duminică, 25 august 2019

Alți opt copii cu probleme digestive au fost internați la spitalele din Argeș

Alți opt copii cu probleme digestive au fost internați la spitalele din Argeș

Alți opt copii cu probleme digestive au fost internați, de ieri până astăzi, la spitalele din Argeș, numărul total al micuților tratați fiind astfel 36.

Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de Prefectura Argeș, numărul copiilor cu probleme digestive internați în spitalele din Argeș a ajuns la 36, după ce alți opt copii s-au internat de duminică până luni.

Din cei 36 de copii cu probleme digestive internați, 28 sunt mai mici de doi ani.

Cei mai mulți - 28 - se află internați la Spitalul de Pediatrie Pitești, alți cinci primesc îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Câmpulung, iar unul este internat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș.

Doi copii, dintre care unul mai mic de doi ani, se află internați la Secția infecțioase a Spitalului Județean Argeș.

La sfârșitul săptămânii trecute nu au fost cazuri de copii care să fie trimiși în Capitală.

Comenteaza aceasta stire