duminică, 19 august 2018

Amendă pentru stăpânul pitbull-ului care i-a terorizat pe locatarii din zona Stadion

Acesta este câinele care i-a adus stăpânului său o amendă de 500 de lei. În urmă cu două seri, bărbatul și-a scos pitbull-ul la plimbare fără să-l țină în lesă și cu botniță, cum cere legea. Iar animalul a sfâșiat de vie o pisică, sub ochii îngroziți ai vecinilor stăpânului.

Printr-un miracol, doi pui au supraviețuit și au fost adoptați de o femeie. Și nu ar fi prima dată când bărbatul iese cu câinele ca la vânătoare prin cartier, se plâng oamenii. În ultima săptămână, alte 5 pisici ar fi avut aceeași soartă. Astăzi, stâpânul animalului a fost amendat de polițiști.

„500 de lei pentru atacarea unor animale domestice vom continua cercetările“, a declarat prin telefon Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Dacă este prins că își scoate animalul fără lesă sau botniță, proprietarul câinelui riscă alte amenzi, de până la 3.000 de lei. Surse din poliție spun că animalul, un metis de pitbull, nu ar fi castrat, așa cum cere legea. Dacă se confirmă bănuielile polițiștilor, proprietarul poate primi noi sancțiuni.

Potrivit unei ordonanțe de urgență din 2002, câinii agresivi se împart în două categorii. Din prima și cea mai periculoasă fac parte rasele Pitbull – asemenea câinelui deținut de bărbatul din Constanța -  Bandog și Boerbull. Obligatoriu, stăpânii lor trebuie să-i sterilizeze pentru că atunci când intră în călduri devin de nestăpânit. De comportamentul câinelui răspunde în totalitate stăpânul lui, spun specialiștii.

„Câinele face ce vrea stăpânul, în general noi oameni suntem de vină. Câinii fac ce vor stăpânii. Aș da un sfat celor care fac aceste lucruri: mai devreme sau mai târziu vor ajunge în fața legii“, a declarat Zeadin Murat, directorul Asociației Canine.  

„20 la sută din cei care au câini, astfel de câini comit și acte delicvente. Ceilalți sunt urâcioși, reci, răi , indiferenți“,a declarat Cristina Dincu, psiholog.

Incidentul din zona Stadion a Constanței ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care dețin câini din rase agresive și îi lasă liberi pe stradă. Dacă animalul atacă oameni, stăpânii lor riscă închisoarea de la 6 luni la 3 ani și confiscarea animalului.

EXCLUSIV Locatarii din zona Stadion, terorizați de un pitbull „Am văzut cum sfârteca o pisică gestantă și îi săreau puii din ea“

 

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Impact violent între o mașină și o motocicletă.Motocicleta făcută praf. FOTO
De Neptun TV 18 august 2018

Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Carambol cu șase mașini: 12 persoane rănite! GALERIE FOTO
De Neptun TV 12 august 2018

”Din primele date, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță”, arată IPJ Constanța.

Tragedie pe litoral. Trupul unui tânăr, scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord
De Neptun TV 9 august 2018

Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, trupul tânărului a fost descoperit joi dimineață, în jurul orei 4.00, pe o plajă din Eforie Nord.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Tineri prinși cu droguri de polițiști
De Neptun TV 7 august 2018

Luni, 6 august, jandarmii Grupării Mobile Constanța, au observat în Vama Veche, un tânăr cu un comportament suspect. La controlul corporal, jandarmii au găsit șapte folii de aluminiu, de forma unor bile ce conțineau în interior, muguri vegetali de culoare verde. A spus că le-a cumpărat din zona corturi, de la doi cetățeni străini și că dorea să le vândă. Imediat echipajul s-a deplasat și a identificat, la o terasă, doi cetățeni străini care au început să se agite la vederea jandarmilor. Unul dintre ei a luat-o la fugă spre mare, având în mână o sacoșă cu o substanță vegetală. A fost somat, nu s-a oprit, dar a aruncat din mână sacoșa, înainte de a intra în apa mării. A fost prins și împreună cu prietenului lui au fost conduși și li s-au controlat bagajele. Surpriză, în bagaje au mai găsit o sacoșă cu substanță vegetală cu miros înțepător.

CONSTANȚA. O nouă tragedie pe litoral! Trupul neînsuflețit al unei femei, adus de valuri la mal!
De Neptun TV 7 august 2018

Polițiștii mai spun că pe trupul femeii nu au descoperit urme de violență, în urma necropsiei urmând să se stabilească modul în care a survenit decesul.

CONSTANȚA. INCENDIU la City Park Mall!
De Neptun TV 6 august 2018

Potrivit reprezentanților ISU Constanța, până la această oră au fost evacuate aproximativ 100 de persoane.

DEZASTRU pe STRĂZI. Două tir-uri s-au ciocnit, o persoană a murit, alta este grav rănită. GALERIE FOTO
De Neptun TV 6 august 2018

Traficul este blocat la această oră în zona localității Giurgeni din județul Ialomița.

Zece persoane au fost rănite după ce șoferul unei mașini a făcut INFARCT și a lovit un microbuz. GALERIE FOTO
De Neptun TV 4 august 2018

Potrivit ISU Gorj, accidentul s-a produs În comuna Ciuperceni, din județul Gorj, zece persoane având nevoie de îngrijiri medicale.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Un șofer băut a lovit doi turiști pe o trecere de pietoni și a fugit
De Neptun TV 29 iulie 2018

După accident, șoferul a părăsit locul faptei și a fost prins câteva ore mai târziu.

Val de ACCIDENTE RUTIERE pe AUTOSTRADA SOARELUI
De Neptun TV 23 iulie 2018

O mașină s-a făcut praf, după ce i-a explodat un cauciuc, autoturismul izbindu-se de parapeți.

ROMÂNI implicați într-un accident în Austria: O persoană a murit, iar alte două, printre care un copil, în stare gravă
De Neptun TV 22 iulie 2018

„Ambasada României la Viena are în atenție accidentul rutier produs în apropierea orașului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Conform datelor preliminare obținute, un cetățean român a decedat, iar alți doi, printre care și un minor, au suferit răni grave și au fost transportați la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunica de presă al MAE remis MEDIAFAX.

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR! Doi tineri de 18 și 14 ani au murit - șoferul de 19 ani era live pe Facebook! 'Decolăm' - VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 20 iulie 2018

La finalul filmării se aud strigătele de groază ale tinerilor înainte de impactul mortal.