marţi, 17 iulie 2018

Amenzi mai mari pentru gesturi obscene, înjurături și amenințări în public!

Amenzi mai mari pentru gesturi obscene, înjurături și amenințări în public!

Senatul a adoptat, în ședința de azi, o propunere legislativă prin care vor fi majorate amenzile pentru gesturile obscene în public, în instituțiile publice, dar și amenzile pentru înjurăturile și amenințările cu acte de violență.

Potrivit proiectului de lege, cresc amenzile aplicate pentru săvârșirea de gesturi obscene în public, proferarea de injurii, amenințări cu acte de violență, deteriorarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică și rutieră ori a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor, de la sume cuprinse între 200 și 1.000 de lei la 400 - 1.200 de lei.

În cazul în care săvârșirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora sau aruncarea asupra unei persoane sau construcții cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene, cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu au rezultat vătămări ale integrității corporale ori pagube materiale, se produc în instituții de învățământ, sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancțiunile aplicabile în prezent, 1.000 lei - 3.000 lei, vor fi majorate, sumele prevăzute în proiectul liberalilor fiind între 2.500 de lei și 4.000 de lei.

Amenzile pentru cerșetorie sau alarmarea publicului și a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol fără motiv întemeiat, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale sau lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol, cuprinse, în prezent, între 100 lei și 500 lei vor crește, limita minimă a acestora fiind de 300 lei, iar limita maximă de 800 lei.

Amenzile aplicate pentru constituirea unui grup în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice, organizarea sau participarea la jocuri de noroc neautorizate, prostituție sau comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate în magazinele neautorizate vor fi majorate de la 500 - 1.500 lei la 700 lei la 1.800 de lei.

Amenzi cuprinse între 700 și 1800 de lei ar urma să plătească și cei care se fac vinovați de provocarea ori participarea efectivă la scandal sau cei care tulbură liniștea locatarilor între orele 22-00-08.00 și 13.00-14.00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui instrument muzical la intensitate mare în localuri.

De asemenea, va crește și perioada pe durata căreia se dispune suspendarea activității localurilor care servesc băuturi alcoolice pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau alte întruniri publice, în imediata apropiere, de la 10-30 de zile la 20-40 de zile.

Proiectul legislativ, inițiat de senatorul PNL, Carmen Hărău, a fost adoptat cu 88 de voturi, singurii senatori care nu au votat fiind cei de la USR. În cazul acestui proiect, Camera Deputaților este for decizional.

Comenteaza aceasta stire

Prima reacție a lui Radu Mazăre după ce a fost achitat în dosarul Henri Coandă
De Neptun TV 29 iunie 2018

Într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3, Radu Mazăre a afirmat că în România sentințele se dau în funcție de curajul judecătorilor de a înfrunta sistemul.

Mandatul lui Andrei Năstase, INVALIDAT. Scrutinul pentru desemnarea primarului Chișinăului a fost ANULAT
De Neptun TV 19 iunie 2018

Partidul Socialist ceruse instanței să declare nule alegerile locale anticipate desfășurate în 3 iunie, argumentând că Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr (centru-dreapta), a organizat acțiuni electorale în ziua celui de-al doilea tur de scrutin.