sîmbătă, 17 august 2019

Amenzi pentru șoferi și pentru firmele de deszăpezire în Maramureș

Nici nu a venit bine prima ninsoare, că șoferii au mari bătăi de cap. Mai multe TIR-uri au rămas împotmolite pe DN 18 în zona Pasului Gutâi, din cauza stratului mare de zăpadă. Sezonul amenzilor pentru șoferii care nu și-au echipat mașinile cu anvelope de iarnă a fost și el inaugurat. Tot de sancțiuni vorbim și în cazul firmei care se ocupă cu deszăpezirea. 

 

Șoferii și drumarii dau vina unii pe alții pentru problemele din trafic. De ieri, se circulă tot mai greu în zona Pasului Gutâi din Maramureș, din cauza zăpezii așternute pe carosabil. Autoritățile spun că acționează în zonă cu patru utilaje, dar, după cum se vede, acestea nu fac față situației. Șoferii prinși cu mașinile neechipate de iarnă au fost amendați. În funcție de tipul mașinii, cuantumul amenzilor variază între 2.500 și 4.000 de lei. Amenzi va lua și firma care trebuie să facă șoseaua ca-n palmă. Pasul Gutâi este principala poartă de tranzit dintre Moldova și Maramureș.

Comenteaza aceasta stire