An de coşmar!

Buni la declaraţii, penibili pe teren! Cam aşa au arătat tricolorii în anul 2010, un an în care obiectivul anunţat era reconstrucţia din temelii a primei representative. Răzvan Lucescu a făcut tot felul de experimente, a convocat mulţi tineri şi a promis mereu că România va ieşi din tunelul eşecurilor. Mutu era în dizgraţie şi cu numeroase probleme după scandalul sibutramina şi a rămas doar un ideal subiect de dezbateri. În timp ce marile echipe ale lumii se pregăteau de Mondiale, România încerca să îşi găsească adversari de valoare pentru partide amicale. În primul duel al anului ne-a bătut Israelul cu 2-0, într-o partidă desfăşurată la Timişoara. “Nu vă faceţi griji, vom fi gata când vor începe preliminariile” au trâmbiţat cei de la FRF şi o parte dintre veteranii naţionalei. Suporterii naţionalei le-au dat credit dar pe 29 mai la Lvov, România pierdea din nou, 2-3 cu Ucraina. A venit rândul Macedoniei să ne bată, 1-0, în Austria dar era tot un amical şi nimeni nu era prea îngrijorat. Pe 5 iunie, România a învins cu 3-0 Hondurasul, o echipă calificată la Turneul Final şi Chivu et compania au avut parte de un moment de relaxare. S-a văzut ulterior că Honduras nu avea ce să caute la Mondiale dar pe acea dată de 5 iunie, Victoria împotriva echipei din America Centrală era considerată una foarte importantă. Cu trei săptămâni înainte să înceapă campania pentru Euro 2012, tricolorii au pierdut într-un nou amical, 0-2 cu Turcia, la Istanbul. “În meciurile oficiale va fi cu totul altfel” au declamat Ionuţ Lupescu şi Mircea Sandu, boşii de la Federaţie, siguri că rezultatele reconstrucţiei se vor vedea în cele din urmă. A venit şi momentul primei confruntări oficiale, cu Albania, pe 3 septembrie, la Piatra Neamţ. România a crezut că a câştigat meciul prin simpla prezenţă dar adversarul ştia că tricolorii sunt mari doar cu numele. Albania a scos o remiză 1-1 iar gurile rele au spus că nu ar fi fost deloc surprinzător să plece acasă cu trei puncte.  Jucătorii au declarat că a fost un accident nefericit  şi că drumul spre Euro 2012 era abia la început. Scuza era foarte bună, mai ales că marea rivală a grupei preliminare, Franţa se făcuse mai rău de râs pierzând cu 1-0 acasă, cu Belarus.  Chivu, Rădoi şi ceilalţi au început să vorbească frumos de foştii sovietici, arătând o crasă nesiguranţă. Din acest motiv, al doilea eşec al naţionalei, 0-0, la Minsk nu a mai fost deloc un şoc. Culmea este că în ciuda rezultatelor proaste, Lucescu şi Federaţia lăudau jucătorii noi aruncaţi în luptă. Florescu, Deac, Stancu, Herea şi Torje arătau că vor dar echipa per ansamblu scârţâia îngrozitor. Pe 9 octombrie Franţa ne-a bătut fără drept de apel, 2-0 cu o echipă nouă faţă de cea care se făcuse de râs la Mondialele din Africa de Sud. Remy şi Gourcuff i-au adus pe tricolori cu picioarele pe pământ. Era al treilea meci fără victorie al campaniei iar situaţia în clasament era una de coşmar. România avea numai două puncte şi era pe locul cinci, stand mai bine doar faţă de Luxemburg, o echipă care nu obţine niciodată puncte decât dacă scoate un 0-0 norocos. Franţa cu 9 puncte şi Belarus cu 8 sunt cu gândul la Turneul Final, în timp ce tricolorii rămân optimişti şi dansează pe aceeaşi melodie bine-cunoscută: “Calificarea nu este încă jucată”. Obrazul şifonat a fost cât de cât reparat pe 17 noiembrie, când România a scos un egal 1-1 cu Italia. Lumea s-a bucurat de parcă ar fi fost un meci de la Mondiale şi iar s-a vorbit despre un viitor luminos. Criza fotbalului românesc cică s-ar fi încheiat şi de acum vom avea parte numai de victorii. Anul viitor, naţionala mai joacă şapte meciuri din preliminarii, o dublă cu Bosnia, una cu Luxemburg şi apoi dueluri singulare cu Franţa, Belarus şi Albania. Pe francezi sigur îi batem, pentru că jucăm acasă. Cu siguranţă ne putem califica la Euro 2012. Singura problemă este dubla cu Luxemburg…