marţi, 20 august 2019

Au adus pe lume copilul unei femei aflate în moarte cerebrală

O echipă de medici de la Universitatea Debrecen, aflată în estul Ungariei, a reușit să aducă pe lume un copil a cărui mamă se afla în moarte cerebrală. Femeia supusă unei operații cezariene era în cea de 27-a săptămână de sarcină.

Bebelușul, care cântărește un kilogram și jumătate, este perfect sănătos. În vârstă de 31 de ani, mama micuțului a suferit un atac cerebral la începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină. Cu ajutorul aparatelor, medicii au reușit s-o mai țină în viață încă trei luni.

„Doar două astfel de cazuri au mai fost raportate până acum în literatura de specialitate. Ce face acest caz și mai special este faptul că intervenția s-a finalizat și cu o serie de transplanturi“, a declarat șeful Secției Terapie Intensivă.

Cinci dintre organele femeii, printre care inima, ficatul și rinichii, au fost prelevate și au ajutat la salvarea vieților a patru persoane.

Medicii maghiari au făcut publice imaginile din timpul intervenției chirurgicale, dar au protejat identitatea mamei.

Comenteaza aceasta stire