luni, 17 decembrie 2018

BACALAUREAT 2017. Peste 1.500 de elevi constănțeni încep, de luni, examenele

BACALAUREAT 2017. Peste 1.500 de elevi constănțeni încep, de luni, examenele

Luni, 21 august 2017, debutează a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017. Pentru această sesiune, la nivelul județului Constanța, s-au înscris 1.552 de candidați, dintre care 558 sunt absolvenți ai seriilor anterioare.

În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a stabilit 5 centre de examen și un centru zonal de evaluare. Centrele de examen sunt: Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța, Colegiul Tehnic Energetic Constanța, Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța, Colegiul Tehnic de Marină Al. I. Cuza Constanța și Liceul Teoretic N. Bălcescu Medgidia.

Calendarul probelor examenului de bacalaureat:

  • 21 august 2017  Limba și literatura română – proba Ea) - probă scrisă 
  • 22 august 2017  Limba și literatura maternă – proba Eb) - probă scrisă 
  • 23 august 2017  Proba obligatorie a profilului – proba Ec) - probă scrisă 
  • 24 august 2017  Proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - probă scrisă
  • 25, 28 august 2017  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
  • 28 august 2017 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B 
  • 29-30 august 2017  Evaluarea competențelor digitale - proba D 
  • 30-31 august 2017  Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
  • 1 septembrie 2017  Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor (orele 16:00 - 20:00)
  • 2 - 5 septembrie 2017  Rezolvarea contestațiilor 
  • 6 septembrie 2017 Afișarea rezultatelor finale

'Ca în fiecare an, și în această etapă a examenului național de bacalaureat ne exprimăm convingerea că absolvenții clasei a XII-a vor tratata cu seriozitate și responsabilitate acest examen, parte importantă în devenirea profesională de mai târziu', a afirmat doamna Inspector Școlar General Adjunct, președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Constanța.

Comenteaza aceasta stire

Minivacanța de 1 Decembrie 2018 pentru elevi. Câte zile vor fi liberi
De Neptun TV 27 noiembrie 2018

Elevii nu vor merge la școală vineri, în 30 noiembrie, zi de sărbătoare legală – Sfântul Andrei.