Barack Obama în vizită la Salonul auto de la Washington

21:20, 1 februarie 2012 Divertisment



După ce s-a urcat la volanul mai multor automobile de producţie americană, preşedintele Barack Obama a simţit nevoia să-l atace voalat pe adversarul său în cursa pentru Casa Albă, Mitt Romney, care în 2008   s-a opus salvării industriei auto de peste ocean. Liderul de la Casa Albă a declarat că au existat unii oameni care au fost dispuşi să lase această industrie să moară. „Permiteţi-mi să spun că, atunci când te uiţi la toate aceste maşini, îţi dai seama că totul este o mărturie a muncii remarcabile pe care au depus-o muncitorii americani, designerii şi toţi cei implicaţi în această industrie. Faptul că GM este din nou numărul unu, cred că reprezintă tipul de redresare pe care ar trebui să-l urmeze şi alte sectoare din State Unite.”, a declarat preşedintele SUA. Compania General Motors a avut vânzări spectaculoase în 2011, la mai puţin de trei ani de la salvarea industriei auto de către autorităţile americane. La salonul de la Washington, Obama a avut doar cuvinte de laudă pentru unul dintre modelele Mustang. În acest timp, Michelle Obama se fla în Los Angeles, unde a ajuns pentru a promova campania iniţiată chiar de ea sub sloganul “Să facem mişcare”. Soţia preşedintelui american a fost invitata lui Jay Leno. Michelle Obama este cunoscută că promovează un regim de viaţă sănătos.    În timpul emisiunii, Michele Obama a povestit despre viaţa la Casa Albă, pe care a catalagat-o drept normală.

Autor: Gabi Cretu
email

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare