miercuri, 4 mai 2016

Bătaie la propriu pentru o afacere de un milion de euro

loading...

Situație tensionată la Techirghiol acolo unde doi oameni de afaceri au fost la un pas de bătaie în această dimineață! Bărbații, care s-au asociat pentru a crește și vinde pește din lacul Zarguzon, sunt la cuțite după ce unul dintre ei nu și-ar mai fi respectat termenii contractului. Miza este una uriașă: un milion de euro. Mai mulți polițiștii din Tuzla, care, în trecut, au fost chemați să rezolve o dispută între cele două părți, sunt acuzați de corupție de unul din asociați.

Bărbatul susține că anul trecut s-a asociat cu administratorul lacului Zarguzon din Techirghiol. El aducea puiet de pește în valoare de 150 de mii de euro, iar partenerul său se obliga să-i pună la dispoziție lacul. Profitul îl împărțeau pe din două. Are și acte care să-i susțină povestea. Totul a mers bine până când a început să culeagă roadele muncii sale. Omul spune că asociatul său s-a lăcomit când a aflat că peștele din lac ar valora peste un milion de euro. Susține că ar fi vrut să ia el tot profitul, motiv pentru care i-a interzis prezența în  zonă. Mai mult, i-ar fi gonit paznicii și pescarii, pentru a-și pune singur plase pe lac, spune afaceristul, originar din Călărași. Dovada că peștele dispare din lac au obținut-o polițiștii din Techirghiol, care au prins doi bărbați cu mașina plină de puiet. Astăzi, bărbatul izgonit a vrut să se vadă față în față cu cel pe care îl acuză că îi fură investiția. A fost întâmpinat însă de angajații asociatului său. Întâlnirea a fost una cu scântei. Bărbatul acuzat că nu respectă termenii contracului a refuzat să stea de vorbă cu reporterii Neptun TV. În schimb, adversarul său spune că acesta ar fi sprijinit și de mai mulți polițiști din Tuzla, pe care i-ar aproviziona regulat cu pește. Omul susține că agenții i-ar fi confiscat pe nedrept bărcile și plasele. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Constanța vor începe o anchetă doar dacă vor primi o sesizare în acest caz, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Asociatul acuzat de toate aceste nereguli a mai fost implicat într-un scandal în urmă cu o lună. Atunci, el a fost amendat de polițiști pentru că blocase cu autoturismul o benzinărie.

loading...

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Autobuz RATC implicat într-un accident rutier cu o mașină de Bulgaria - GALERIE FOTO
De Antonia Maer 4 mai 2016

Șoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria a provocat un accident rutier, astăzi, la intersecția străzilor Mihai Viteazu și Traian. Bărbatul a declarat că nu a observat autobuzul din cauza unui taximetrist care i-a tăiat calea.

URMĂRIRE ÎN TRAFIC. Tânăr de 20 de ani bătut de un arab, după ce a evitat un accident! FOTO
De Neptun TV 4 mai 2016

Un tânăr de 20 de ani a fost atacat de un arab după ce a încercat să evite impactul cu un alt autoturism. În urma incidentului, tânărul s-a ales cu timpanul spart și are nevoie de 8 zile de îngrijiri medicale.

ACADEMIA INFRACTORILOR. 30 de ani de închisoare pentru liderul grupării, Adrian Botez
De Neptun TV 4 mai 2016

Nouă inculpați din dosarul Academia Infractorilor au fost condamnați de Tribunalul București, cumulat, la peste 60 de ani de închisoare, 30 de ani de închisoare fiind pedeapsa primită de cel considerat liderul grupării, Adrian Botez.

Parchetul General a început urmărirea penală in rem în cazul dezinfectanților din spitale
De Neptun TV 4 mai 2016

Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem pentru "zădărnicire a combaterii bolilor" și "falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse" în cazul dezinfectanților din spitale, anunță, astăzi, Parchetul General printr-un comunicat de presă.

Iohannis a semnat decretul de numire a Corinei Șuteu la Cultură
De Neptun TV 4 mai 2016

Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele privind revocarea lui Vlad Alexandrescu de la conducerea Ministerului Culturii și numirea în locul său a Corinei Șuteu, ceremonia de depunere a jurământului urmând a avea loc la ora 17,00.

Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță de astăzi: află toate informațiile necesare!
De Neptun TV 4 mai 2016

Reînscrierile la grădiniță se vor desfășura în perioada 4 - 20 mai, iar înmatriculările pentru copiii care nu au mai fost înscriși vor începe pe 23 mai, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.

Adjunctul procurorului general al României: 3 dosare ale fratelui Codruței Kovesi sunt ținute la DNA de 2 ani!
De Neptun TV 4 mai 2016

De doi ani procurorii DNA tot instrumentează dosarul Transgaz, deschis după ce Corpul de control al premierului Ponta a sesizat parchetul anticorupție în legătură cu posibila comitere a unor fapte de corupție. Verificările Corpului de control al premierului Ponta au vizat perioada în care fratele Laurei Codruța Kovesi, Sergiu Lascu, deținea o funcție de director adjunct la Transgaz.

Curtea Constituțională a decis: alegeri locale într-un singur tur!
De Neptun TV 4 mai 2016

Judecătorii Curții Constituționale dezbat astăzi sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin, ședința urmând să înceapă la ora 10.00.

CONSTANȚA. Codul galben de ploi expiră în această seară: vezi de când se încălzește vremea la malul mării!
De Andreea Petraș 4 mai 2016

Vremea foarte rece pentru această perioadă va începe să se încălzească ușor, asta deși meteorologii anunță că ploile vor continua să cadă pe litoral, cel puțin pentru următoarele trei zile. Totodată, codul galben de ploi și vânt puternic expiră în această seară, la ora 21.

ANAF a publicat primele liste cu persoanele care au restanțe fiscale
De Neptun TV 3 mai 2016

Primele liste cu 2.672 contribuabili mari și mijlocii care au restanțe fiscale au fost publicate astăzi de ANAF, în timp ce numele debitorilor mici, contribuabili, instituții publice, persoanele fizice cu restanțe mai mari de 1.500 lei vor fi făcute publice zilele următoare.

RAZII ANAF ÎN MAMAIA. Două cluburi ÎNCHISE, 23 sancționate, amenzi de sute de mii de lei, în numai două zile!
De Antonia Maer 3 mai 2016

În perioada 30 aprilie - 1 mai, peste 100 de angajați ai Direcției Generale Anrifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au descins, conform unui program devenit devenit deja tradiție, în cluburile de noapte din stațiunea Mamaia.

Martorii care au dat declarații la DNA în dosarul elicopterului vor fi reaudiați de instanță
De Victor Radu 3 mai 2016

O nouă lovitură pentru DNA în dosarul elicopterului, în care este judecat Nicușor Constantinescu. După ce magistrații au respins raportul de constatare al procurorilor, acum Tribunalul Constanța a decis reaudierea martorilor. Solicitarea a fost făcută de avocatului președintelui Consiliului Județean, care a explicat că martorii au fost audiați de procurori când Nicușor Constantinescu nu era asistat de un avocat.

CONSTANȚA. Bătrână înșelată cu 18.000 de lei prin metoda Accidentul
De Neptun TV 3 mai 2016

În cursul zilei de sâmbătă, 30 aprilie, polițiștii din Constanța au fost anunțați de o bătrână că a fost înșelată prin metoda Accidentul.

Ministerul Sănătății face verificări la Institutul Oncologic București privind contractele de achiziție
De Neptun TV 3 mai 2016

Corpul de Control al ministrului Sănătății verifică cum au fost încheiate contractele de achiziție între Institutul Oncologic București cu firma producătoare a dezinfectanților care poate avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor, informează, astăzi, Ministerul Sănătății.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, revocat din funcție - Corina Șuteu, nominalizarea lui Dacian Cioloș
De Neptun TV 3 mai 2016

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat astăzi că nu își va da demisia pentru că își dorește să rămână în fruntea ministerului ''în acest moment în care reforma este periclitată''.

ACCIDENT CUMPLIT. Un tânăr a murit pe loc, alți doi în stare gravă după ce au intrat cu mașina într-un TIR! FOTO
De Andreea Petraș 3 mai 2016

Un tânăr a murit și alți doi se zbat între viață și moarte după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit un parapet, a ricoșat într-o stâncă și a fost lovit în plin de un TIR care circula regulamentar.

Hipermarketurile din Constanța, pline de cumpărători în a doua zi de Paște
De Robert Nenciu 2 mai 2016

Aglomerație în a doua zi de Paște în hipermarketuri. La Constanța, oamenii s-au înghesuit pentru a-și cumpăra, în special, carne pentru grătar. Alții au fost mai cumpătați și, după câteva zile în care au abuzat de produse bogate în proteine, au ales ceva mai ușor: fructe și salate.

Șoferi bucureșteni amendați cu câte 20.000 lei, după ce au intrat cu mașinile pe plajele din Mamaia și Vama Veche
De Neptun TV 2 mai 2016

Polițiștii constănțeni au sancționat două persoane care au intrat cu autoturismele pe plajă, în stațiunile Mamaia și Vama Veche. Ambii bărbați sunt turiști din București.

BILANȚ TRIST. Minivacanța de Paști s-a soldat cu 52 de accidente, 11 persoane pierzându-și viața
De Neptun TV 2 mai 2016

În minivacanța de Paști au avut loc doar 52 de accidente rutiere, mai puține față de 2015 când au fost înregistrate 75, a declarat, azi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Constanța, VĂZUTĂ DIN SPAȚIU! Un cosmonaut de pe Stația Spațială Internațională a publicat imaginea pe Facebook!
De Neptun TV 2 mai 2016

Un astronaut britanic aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale a publicat, pe contul său de Facebook, o imagine a orașului Constanța, surprinsă din spațiu.

ACCIDENT CUMPLIT. Tânără de 22 de ani UCISĂ de un interlop, într-o cursă ilegală de mașini! GALERIE FOTO
De Neptun TV 2 mai 2016

Tragedie în noaptea de Înviere! O tânără de 22 de ani a murit după ce a fost victima unui accident cumplit de circulație, în care au fost implicate trei mașini și o căruță. Fata a fost doar o victimă într-o cursă nebună pe 1.000 de euro între alți doi șoferi.