joi, 22 august 2019

Bebelușii morți la Spitalul de Urgență Constanța, au suferit complicații grave, specifice prematurilor

Prematurii de câteva sute de grame care au murit săptămâna trecută, la Spitalul de Urgență Constanța, aveau șanse minime de supraviețuire, iar în evoluția stării lor de sănătate au apărut complicații. Aceasta este concluzia medicilor Spitalului de Urgență Constanța, după ce au primit rezultatele necropsiei celor trei bebeluși. Cât privește lipsa de personal medical din secția de Neonatologie, guvernul Boc este singurul vinovat, spune conducerea spitalului, pentru că nu deblochează posturile din sistem.

 

Cei trei bebelușii născuți înainte de termen la maternitățile din Tulcea și Constanța și tratați în Secția Neonatologie a Spitalului Județean de la malul mării au murit în aceeași zi. Părinții lor îi acuză pe medicii constănțeni că nu i-ar fi supravegheat și îngrijit corespunzător. Conducerea Spitalului Județean Constanța a așteptat rezultatul necropsiei și a făcut publice concluziile. Toți cei trei bebeluși au murit din cauza unei complicații, frecventă la prematuri. Managerul spitalului mai spune că nu are ce să le reproșeze medicilor care au fost de gardă la Neonatologie, în ziua în care au fost înregistrate decesele celor tre bebeluși. În același timp, managerul unității medicale constănțene a răspus și acuzațiilor părinților acestora cu privire la lipsa personalului din secție. Conducerea spitalului a spus că vina pentru această situație o poartă guvernul, care de doi ani nu mai permite angajarea în sistemul sanitar. Secția de neonatologie a Spitalului de Urgență Constanța funcționează cu jumătatea din numărul necesar de medici. Astfel, în acest moment, pe secție sunt 3 medici neonatologi și un medic specialist pediatru care lucrează cu jumătate de normă. În primele 11 luni ale anului, la Maternitatea Spitalului Județean Constanța au fost născuți prematur 396 de bebeluși, iar rata mortalității este de zece procente.

Comenteaza aceasta stire