20 000 de oameni s-au înghesuit pe arena Scottrade Center din Saint Louis noaptea trecută, pentru a-şi susţine favoriţii de la Blues, în lupta cu campioana en-titre din NHL, Boston Bruins. „Urşii”, în echipament alb-negru, au deschis scorul după 3 minute de joc, prin Brad Marchand, care a furat pucul unui adversar şi a punctat lejer. Oaspeţii şi-au dublat avantajul prin Milan Lucic, care a deviat în plasă un şut de la distanţă expediat de Joe Corvo. A urmat apoi revenirea gazdelor, în minutele 8 şi 13 ale primei perioade. Mai întâi Chris Stewat, iar mai apoi Ryan Reaves au anulat avantajul luat de Boston, după două faze la care insistenţa ofensivei gazdelor a făcut diferenţa. Bruins şi-au amintit că sunt deţinătorii Cupei Stanley şi până la finalul partidei aceştia au mai punctat de două ori. Chris Kelly a fost servit ideal de Milan Lucic şi nu a avut emoţii în faţa portarului de la Blues, Brian Eliott, pentru ca în ultima perioadă, omul care a deschis scorul, Brad Marchand, să şi închidă tabela la 4-2 pentru Boston. În urma victoriei, Bruins îşi păstrează poziţia secundă în Conferinţa de Est din NHL, în timp ce revelaţia acestei stagiuni, St. Louis Blues, cade pe 3 în Vest, dar îşi menţine intacte şansele de a ajunge în play-off-ul întrecerii.
Ultima actualizare la 10:38, Vineri 18 May
| 15.05 | 16.05 | 17.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4411 | 4.4463 | 4.4435 |
| USD | 3.4576 | 3.4987 | 3.495 |
| Lira sterlina | 5.5562 | 5.5669 | 5.5488 |
| Gramul de aur | 173,28 | 172,79 | 173,93 |