miercuri, 24 iulie 2019

Calificare amânată

Calificare amânată

După trei victorii consecutive, Oltchim Râmnicu Vâlcea a suferit prima înfrângere din acest sezon în Liga Campionilor. Jucătoarele lui Radu Voina nu au reușit să obțină punctul necesar în partida cu Dinamo Volgograd, care le-ar fi asigurat calificarea în faza superioară a competiției. Vâlcenecele au pierdut în Rusia cu scorul de  30-34 după un joc în care echipa gazdă a condus pe toată durata meciului,  în repriza a doua înregistrându-se chiar și o diferență de șase goluri. Oltchimul a încercat să revină în joc pe final, însă forcing-ul româncelor nu a fost de ajuns pentru a egala situația. Chiar și așa, formația antrenată de Radu Voina rămâne cu prima șansă la câștigarea grupei. Oltchim mai are de disputat două jocuri pe teren propriu, cu Buxtehuder pe 6 noiembrie și cu Itxako o săptămână mai târziu, iar cu un punct obținut în aceste meciuri va trece în faza următoare. În clasamentul grupei D, româncele ocupă a doua poziție cu 6 puncte, la egalitate cu liderul Itxako, în timp ce Dinamo Volgograd și Buxtehuder se află pe ultimele două locuri cu 4, respectiv 0 puncte. 

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon
De Neptun TV 9 iulie 2019

Halep a egalat situația în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, și în același an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1.

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3
De Neptun TV 3 iulie 2019

În setul al doilea Mihaela Buzărnescu s-a impus. A fost 6-4 pentru jucătoarea din București, după 47 de minute de joc, iar meciul a fost trimis în decisiv.

România luptă la Constanța pentru calificarea la Europenele de baschet 3×3!
De Neptun TV 28 iunie 2019

Turneul are loc pe 29 și 30 iunie în Piațeta Perla din Mamaia iar accesul publicului este gratuit.