luni, 18 februarie 2019

A început Campionatul European de Șah pentru copii și juniori - peste 2.000 de sportivi se întrec la Constanța!

La Mamaia a debutat astăzi Campionatul European de Şah pentru copii şi juniori. Peste 2000 de sportivi şi antrenori din 48 de state europene se vor întrece timp de zece zile în Pavilionul Expoziţional. Este cea de-a treia competiţie majoră organizată în România în mai puţin de un an, după Campionatul European Feminin de la Mamaia şi Campionatul Mondial Şcolar de la Iaşi.

Muncă, pasiune și speranță. Aproape 1200 de copii și juniori din întreaga Europă, îndrăgostiți de tabla cu 64 de pătrățele, au venit la Mamaia pentru a-și disputa medaliile continentale.

Campionatul European a început la Pavilionul Expozițional, în prezența primarului Constanței, Decebal Făgădău, și a președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Prim-vicepreședintele Federației Internaționale de Șah, Georgios Makropoulos, a dat startul oficial al competiției, efectuând prima mutare. Plăcut impresionat de organizarea evenimentului, maestrul internațional grec a lansat ideea ca România să organizeze anual o academie de vară pentru șahul juvenil.

Concurenții vor participa la șase grupe de vârstă, fete și băieți, de la 8 la 18 ani. Fondul de premiere se ridică la peste 40.000 de euro. Competiția se va încheia în data de 15 septembrie.

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep a pierdut finala turneului de la Doha! 'Aș fi vrut să câștig acest trofeu frumos, dar nu am putut'
De Neptun TV 16 februarie 2019

Simona Halep nu a reușit să câștige primul trofeu din noul sezon. Ajunsă în finala turneului de la Doha, numărul doi WTA a pierdut în trei seturi în fața jucătoarei din Belgia, Elise Mertens (23 de ani, nr. 21 WTA), scor 6-3, 4-6, 3-6, după două ore și șase minute de joc.

Simona Halep s-a hotărât în privința antrenorului: Am început colaborarea și o să lucrăm împreună
De Neptun TV 4 februarie 2019

În primă fază s-a decis ca tehnicianul belgian să fie supus unei perioade de probă, dar presa din țara sa susține că acesta a convins-o deja pe jucătoarea noastră, prin metodele de antrenament, să semneze o înțelegere cu perioadă nedeterminată.

Simona Halep a pierdut locul 1 în clasamentul WTA. Românca a părăsit Top 2 WTA după 595 de zile
De Neptun TV 28 ianuarie 2019

Clasamentul WTA a încorporat luni punctele câștigate de Naomi Osaka și Petra Kvitova la Australian Open 2019, iar Simona Halep a pierdut două poziții în ierarhia mondială. Este cea mai importantă alunecare în clasament pentru româncă, după data de 8 mai 2017, când Halep ajungea de pe 4 pe 8.

Simona Halep nu mai este locul 1!
De Neptun TV 22 ianuarie 2019

Într-un clasament live, după această victorie, Petra Kvitova a ajuns la 5,770 de puncte.