Muzica strămoşilor le este inspiraţie. În timp ce mulţi tineri de vârsta lor au renunţat la tradiţiile şi cântecele populare, ei urcă pe scenă, îmbrăcaţi în straie de zeci sau sute de ani, păstrate cu grijă în cufere la fel de vechi. Vorbim despre cei 24 de concurenţi care se luptă pentru premiul cel mare la festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular care se încheie mîine seară.
Ana Maria Năşcuţiu s-a născut în urmă cu 18 ani în Bistriţa Năsăud. A auzit de mică de la bunici cele mai frumoase cântece de muzică populară. Acum trei ani a decis să urce pe scenă pentru a duce mai departe moştenirea străbunilor. În această seară a venit rândul constănţenilor să-i asculte glasul.
Alături de ea, alţi 11 tineri au urcat pe scena festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular, organizat de Consiliul judeţean Constanţa.
Spectatorii au fost încîntati de prestaţia concurenţilor.
În timp ce membrii juriului recunosc că au o sarcină grea in alegerea cistigătorilor, artiştii consacraţi spun că viitorii lor colegi se descurcă bine.
Mâine emoţiile celor 24 de concurenţi se vor încheia odată cu gala laureaţilor. Pe scena Teatrului de Vară Soveja vor susţine recitaluri, printre alţii, Laura Lavric şi Mioara Velicu.
Ultima actualizare la 10:38, Vineri 18 May
| 15.05 | 16.05 | 17.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4411 | 4.4463 | 4.4435 |
| USD | 3.4576 | 3.4987 | 3.495 |
| Lira sterlina | 5.5562 | 5.5669 | 5.5488 |
| Gramul de aur | 173,28 | 172,79 | 173,93 |