joi, 18 iulie 2019

Cardul de sănătate, un instrument INUTIL! Medicii se plâng de sistemul CNAS, iar victime sunt pacienții - VIDEO

De patru zile sistemul electronic prin care este folosit cardul de sănătate funcţionează cu erori. Medicii de familie dau reţetele pe proprie răspundere, pentru ca pacienţii să nu sufere. În acelaşi timp, însă, riscă să fie traşi la răspundere dacă nu vor introduce datele la timp, atunci când problemele se vor rezolva. Pacienţii se tem de asemenea că din acest motiv vor rămâne fără medicamentele atât de necesare. Ce face Casa de Asigurări? Continuă să promită găsirea unor soluţii viabile.

De la începutul săptămânii, cardul de sănătate este doar o bucată de plastic în portofelul românilor.

Sistemul electronic nu a funcționat deloc timp de trei zile, iar astăzi a mers cu intermitențe, se plâng medicii de familie.

Pentru ca pacienții să nu sufere, mulți medici au eliberat, în această perioadă, rețete doar pe hârtie. Nu fără riscuri, însă.

În cazul în care medicii nu vor reuși să introducă toate rețetele în sistem, riscă să plătească din propriul buzunar contravaloarea medicamentelor prescrise.

Reprezentanții CNAS susțin că, în realitate, de astăzi totul a reintrat în normalitate și chiar a crescut numărul rețetelor validate.

În urmă cu câteva luni, medicii de familie au amenințat că nu vor mai emite nicio rețetă, dacă vor fi trași la răspundere pentru erorile din sistem. Introducerea cardului de sănătate a costat aproximativ 20 de milioane de euro. Alți 5 milioane sunt alocați pentru mentenanță.

Doar că CNAS nu mai are în prezent un contract pentru întreținerea sistemului IT – motiv care explică erorile din ultimele zile.  Reprezentanții Casei speră ca în următoarele 30 de zile să contracteze o firmă care să remedieze în timp real orice problemă. În cărți este și o societate controlată de Sebastian Ghiță, care a și câștigat licitația pentru acest contract, însă procedura a fost contestată.

Până la clarificarea situației, sistemul poate cădea oricând, spre disperarea pacienților și a medicilor de familie.

Comenteaza aceasta stire