vineri, 19 iulie 2019

Cât alcool pot consuma șoferii și în cât timp se elimină din organism

Cât alcool pot consuma șoferii și în cât timp se elimină din organism

Alcoolul este unul dintre factorii care determină cele mai multe accidente rutiere și în România. Până la o anumită limită, alcoolemia este sancționată doar contravențional, dar la o valoare mai mare devine pentru șofer și o problemă penală.

Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulțită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărțit la greutatea corporală a celui care a băut.

Codul Rutier prevede că, dacă un șofer se află la volan sub influența băuturilor alcoolice ”cu o îmbibație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni (21 la 50 puncte-amendă) și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.

În cazul în care îmbibația alcoolică este de peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

Cantitatea de alcool ce poate fi consumată pentru a nu intra în sfera ”penalului” se poate calcula relativ simplu. Pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este înscrisă cantitatea de alcool pur la sută de mililitri, în cazul berii această fiind, în medie, de 5 grame/100 ml.

Astfel, consumul unui litru de bere este echivalent cu ingerarea a 50 grame alcool pur. Această valoare înmulțită cu coeficientul de 0,8, iar rezultatul împărțit la 70 (kg), da că rezultat o alcoolemie de 0,57 grame la mie. Această este însă valoarea maximă a alcoolemiei care poate fi atinsă la un moment dat după ce am băut două beri.

Când se atinge însă această valoare, este mai greu de stabilit.

Specialiștii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid și alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au și mâncat vor avea surpriză să înverzească fiolă cel mai puternic la 1,5 - 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă.

Indiferent de felul băuturii consumate, de starea de oboseală a subiectului sau dacă acesta a mâncat înainte sau nu, eliminarea alcoolului din organism se face cu 0,15 grame la mie pe oră. Singurul factor care poate grăbi oarecum eliminarea este exercițiul fizic intens, dar și așa viteză de eliminare nu poate fi mai mare de 0,20 grame la mie pe oră (cu 30% mai repede). 

Medicii mai spun că perioadă în care se atinge valoarea maximă a alcoolemiei este de până la două ore de la ultimul pahar băut.

Alcoolemia și timpul în care această se elimină în cazul unei persoane de 70 de kilograme, dacă a consumat:  

* 100 ml votcă - 0,45 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore;  

* 100 ml palincă - 0,64 grame la mie, care se elimină în 4 ore și 10 minute;  

* 100 ml lichior de 30 grade - 0,34 grame la mie, care se elimină în 3 ore și 10 minute;  

* o bere de 500 ml - 0,28 grame la mie, care se elimină în maxim 2 ore;

* 1 litru de vin - între 1,02 și 1,37 grame la mie, în funcție de tăria vinului, care se elimină între 7 ore și 9 ore și 15 minute.

sursa: adevarul.ro.

Comenteaza aceasta stire

Noi reguli de circulație pe podul de la Năvodari!
De Neptun TV 6 iulie 2019

Noile reguli de circulație pe podul de la Năvodari vor intra în vigoare luni, 8 iulie. Administrația locală spune că acestea țin cont de valorile înregistrate în traficul rutier.

ATENȚIE, ȘOFERI! Autostrada către mare, cu restricții în plin sezon!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță o serie de restricții pe A2 (Autostrada București-Constanța) și pe DN 39 (Constanța-Mangalia)