marţi, 23 iulie 2019

Ce este Paștele Blajinilor: tradiții și obiceiuri de Paștele Morților!

Ce este Paștele Blajinilor: tradiții și obiceiuri de Paștele Morților!

În ziua de luni, după duminica Sfântului Apostol Toma, ortodocșii sărbătoresc „Paștele Blajinilor”, o zi în care tradiția spune că îi pomenim pe cei morți.

În tradiția Bisericii Ortodoxe, pomenirea morților se face în ziua a treia (ziua înmormântării celui decedat), ziua a noua și ziua a patruzecea după moarte; la trei, la șase, la nouă, la doisprezece luni după moarte; apoi, în fiecare an în ziua morții, până la împlinirea a șapte ani de la moarte. Toate calculele pornesc de la ziua în care persoana a murit. Pe lângă zilele de pomenire amintite mai sus, care au o legătură directă cu data morții unei persoane, Biserica a mai fixat și ziua de sâmbătă din fiecare săptămână ca moment de rugăciune pentru morți. Sâmbăta este ziua în care Iisus Hristos s-a aflat cu trupul în mormânt. De asemenea, mai sunt două zile de sâmbătă peste an, cunoscute ca „moșii de iarnă sau de vară”, scrie adevarul.ro.

Moșii de iarnă se țin în sâmbăta care precedă Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului sec de carne, iar Moșii de vară în sâmbăta care precedă Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Denumirea de „moși” date acestor zile vine de la cuvântul „moș” care-i denumește pe înaintașii noștri, pe moși-strămoșii noștri.

Ultima zi de pomenire a morților este Paștile Blajinilor, o tradiție ținută de credincioși în ziua de luni, după duminica Sfântului Apostol Toma. În aceste zile de pomenire, Moșii de Vară sau de Iarnă, precum și Paștile Blajinilor, credincioșii merg în cimitire unde preoții fac slujbe, apoi împart pachete cu mâncare celor nevoiași, ca pomană de „sufletul” celui decedat. Nu lipsesc și obiceiurile neagreate de Biserică în care unii oameni fac grătare și ascultă muzică lângă mormântul celui pe care-l pomenesc.

Legenda blajinilor

Conform Muzeului de Artă Populară din Constanța, „vechi legende românești spun că blajinii sau rocmanii sunt creștini foarte evlavioși, care duc o viață curată, în rugăciune, motiv pentru care sunt bine plăcuți lui Dumnezeu. Pentru că nu fac niciun păcat, după moarte se duc direct în rai, unde petrec alături de sfinți. Ei trăiesc departe, pe la marginea pământului, lângă ape curgătoare, în apropiere de Apa Sâmbetei, dar nimeni nu poate să spună cu exactitate unde este situată această țară.

Nu ar avea nici case, ci ar trăi sub umbra pomilor. Se întâlnesc cu femeile lor o singură dată pe an, de Paștile lor, și atunci doar pentru câteva zile. Pentru că sunt departe de orice altă așezare omenească nu știu cu exactitate când este Paștele, dar află acest lucru doar atunci văd plutind pe ape cojile de ouă, albe sau roșii, aruncate de gospodine în Sâmbăta Mare, tocmai pentru a le vesti Învierea Domnului. Cojile provin de la ouăle crude care au fost folosite la pască sau la prepararea cozonacilor sau de la ouăle roșii, vopsite în Joia Mare și care, din nebăgare de seamă, s-au spart sau au crăpat. Se crede că femeia care nu strânge aceste coji de ouă pentru a le da drumul pe o apă curgătoare în Sâmbăta Mare face un mare păcat. Cojile ajung în țintul rocmanilor sau a blajinilor cam la o săptămână după Înviere, în duminica Tomei sau în lunea care îi urmează. De aceea, abia atunci se sărbătorește Paștele Blajinilor.”

Obiceiuri de Paștele Morților

În Moldova, de Paștele Morților gorspodinele pregătesc panahide pentru sufletele celor dragi. Mai exact, ele constau în pachete din câte trei colaci, trei lumânări, o colivă și o sticlă cu vin.

În Bucovina, oamenii, în general, se ospătesc la irabă verde, pentru ca firimiturile care cad să ajungă la cei adormiți. Totodată, de Paștele Blajinilor se obișnuiește să se meargă la cimitir, acolo unde oamenii vin pregătiți cu diferite pachete. Bucovinenii dau de pomană ouă roșii, pască, cozonac, punând, în cele din urmă, și flori pe mormânt.

Sărbătoarea, ca oricare alta, are parte de câteva interdicții, în special pentru femei. Așadar, gospodinele nu au voie să spele, să facă ordine și curățenie prin gospodărie ori să calce. Mai mult, se spune că zgomotul făcut atunci când bați covoarele îi sperie și înfricoșează pe blajini, care în data de 6 mai, după cum pică în acest an, se întorc de pe lumea cealaltă pentru a se ruga pentru cei vii. De asemenea, se spune și că ei chiar intră în biserică pentru a participa la sfânta Liturghie.

Comenteaza aceasta stire

Seară specială la Ateneul Român! Nicolae Voiculeț a cântat la 'Naiul de Aur al României', în finalul președinției române la Consiliul UE!
De Neptun TV 14 iulie 2019

'Naiul de aur al României' va putea fi văzut și auzit la concerte itinerante organizate de către Asociația Culturală Nicolae Voiculeț pe tot parcursul anului 2019 - 2020, iar la final va fi donat pentru expunere la Muzeul Național de Istorie a României, ca simbol al strălucirii, evoluției și declinului industriei aurifere din România.

CONSTANȚA. A murit tatăl unei fete care a sfârșit în incendiul de la Beirut: 'A făcut șoc la aflarea veștii că dosarul se rejudecă'
De Neptun TV 11 iulie 2019

Tătăl uneia dintre fetele moarte în incendiul de la Beirut a încetat din viață. A făcut șoc la aflarea veștii că dosarul se rejudecă.

CONSTANȚA. Proiecții de film în aer liber, pe faleza Cazinoului!
De Neptun TV 11 iulie 2019

Proiecțiile de la malul mării reprezintă o avanpremieră a Festivalului Cinemascop, organizat de Centrul Ceh București, ce va avea loc în stațiunea Eforie Sud în luna august. Intrarea la toate cele trei proiecții de pe faleză este gratuită.

Nicolae Voiculeț, la Neversea. Discuție cu JessieJ, ce i-a mărturisit cântăreața
De Neptun TV 9 iulie 2019

Nicolae Voiculeț a prezentat ca și atracție turistică din România, cele două festivaluri Untold & Neversea (Potențiale branduri de țară) în videoclipul de promovare a turismului românesc pe care l-a lansat acum câteva luni împreună cu Ilie Năstase la invitația Ministerului Turismului.

CONSTANȚA. Cu Mercedesul în pragul bisericii, noaptea - tineri filmați în timp ce urinau pe florile plantate de copii în grădină
De Neptun TV 6 iulie 2019

Câțiva tineri au intrat cu mașina pe platoul din fața unei biserici, iar la un moment dat au urinat pe florile plantate de copii, zilele trecute, în grădina bisericii.

CONSTANȚA. Peste 400 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în cea de-a doua zi de NEVERSEA
De Neptun TV 6 iulie 2019

Cele mai multe cazuri înregistrate la punctele de prim-ajutor ale celor de la ISU au fost de escoriații și cefalee.

Trageri reale, în Poligonul Capu Midia
De Neptun TV 5 iulie 2019

Activitățile vor avea loc atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, iar tragerile vor fi executate pe ținte terestre și aeriene radio dirijate.

A început cel mai mare festival de pe plajă din Europa – Neversea
De Neptun TV 4 iulie 2019

Accesul pe plaja NEVERSEA se face prin Portul Tomis. Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Posesorul biletului trebuie doar să se prezinte la cortul de check-In, în intervalul 14:00 – 06:00, cu un bilet cu cod de bare valid și o carte de identitate, pentru a intra în posesia brățării de festival. Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate, și de documentul care atestă acordul părinților. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.

NEVERSEA 2019. Restricții de circulație în zona peninsulară a Constanței
De Neptun TV 2 iulie 2019

Primăria Constanța anunță instituirea unor restricții de circulație valabile de joi, 4 iulie, până luni, 8 iulie. În acest interval se va desfășura Festivalul Neversea.

Destin frânt la doar 19 ani - Mădălina a fost găsită înecată în zona plajei 'La Baldachine' din Vama Veche!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Pe 27 iunie, Mădălina a împlinit 19 ani, iar ziua de naștere și-a petrecut-o în Vama Veche, acolo unde lucra.

CONSTANȚA. Totul despre NEVERSEA - cel mai mare festival pe plajă din Europa începe joi! Noutățile ediției 2019
De Neptun TV 1 iulie 2019

Cel mai mare festival pe plajă din Europa, NEVERSEA, va începe la Constanța joi, 4 iulie

Sărbătoare mare: Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi, e păcat mare!
De Neptun TV 29 iunie 2019

Potrivit tradițiilor, femeile nu au voie să mănânce mere până în această zi, fiindcă îi mânie pe cei decedați. Doar femeile tinere au voie să mănânce mere după Sfinții Petru și Pavel, în timp ce femeile vârstnice sunt nevoite să aștepte până la Sfântul Ilie. La fel se spune și despre văduve, care vor fi sănătoase dacă nu mănâncă mere până la Sfântul Ilie.

Un secol de la semnarea tratatului de la Versailles. Cum era văzută România
De Mediafax 28 iunie 2019

Tratatul de la Versailles a fost semnat pe 28 iunie 1919, marcând crearea Ligii Națiunilor, după negocieri purtate timp de șase luni la Conferința de Pace. "Tratatele de pace de la Paris din 1919-1920 au confirmat desăvârșirea unității naționale române", scrie Constantin I. Stan.

CONSTANȚA. Sistemul gratuit de biciclete pentru public, la o lună de funcționare: patru stații au fost vandalizate
De Neptun TV 28 iunie 2019

Patru stații de biciclete au fost vandalizate la Constanța, în doar o lună de funcționare a sistemului public de bike-sharing.

CONSTANȚA. Violeta are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi: 'Sunt pregătită să lupt și îmi doresc foarte mult să mă vindec'
De Neptun TV 27 iunie 2019

O mică durere în corp a dus la descoperirea unei boli care amenință viața. I s-a întâmplat Violetei Stanciu, o mamă din Adamclisi, care a aflat, mergând la medic, că viața ei este în mare pericol dacă nu urmează urgent un tratament dificil.

CONSTANȚA. Gestul revoltător al unui bărbat aflat cu un copil în brațe, după ce un salvamar i-a spus să iasă din marea agitată!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Un turist cu un copil în brațe a devenit agresiv în momentul în care a fost fluierat de salvamar.

CONSTANȚA. Festival dedicat înghețatei și dulciurilor, în Piața Ovidiu!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Înghețata și dulciurile vor fi vedetele din Piața Ovidiu, de la festivalul care va delecta constănțenii și turiștii în acest weekend.

Horia Constantinescu, șef cu acte în regulă la CJPC
De Neptun TV 26 iunie 2019

Concursul a fost organizat de către ANFP la solicitarea Autorității pentru Protecția Consumatorului, fiind scoare la concurs mai multe posturi de comisar șef la nivel de țară.

Constanța: Activitatea a opt unități de alimentație publică din Eforie, suspendată de Protecția Consumatorului
De Neptun TV 25 iunie 2019

Potrivit acestuia, nereguli au fost constatate și pe plaje, nefiind îndeplinită prevederea legală potrivit căreia șezlongurile să fie amplasate pe cel mult pe 70% din suprafață.

Festivalul Muzicii de la Roma. Nicolae Voiculeț, trei momente românești
De Neptun TV 24 iunie 2019

Festivalul muzicii de la Roma este singurul eveniment muzical național care implică în Italia, în aceeași zi, peste 700 de orașe și 45.000 de artiști. Scopul evenimentului este de a pune în lumină tot ceea ce este mai puțin cunoscut, periferic. Prin aceste spectacole se celebrează totodată și președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Un român a murit, iar altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat la Londra
De Neptun TV 23 iunie 2019

Identitatea celor două victime nu a fost încă confirmată, însă Poliția crede că cei doi sunt originari din România. Totodată, autoritățile au primit informații că victimele lucrau ca zilieri în estul Londrei.