luni, 23 iulie 2018

Celebrul chitarist Malcolm Young, membru fondator al trupei AC/DC, a murit!

Celebrul chitarist Malcolm Young, membru fondator al trupei AC/DC, a murit!

Legendarul chitarist australian, Malcolm Young, membru fondator al celebrei trupe AC/DC a murit astăzi, la vârsta de 64 de ani. În ultimii ani, artistul a suferit de demență, iar după ce acesta s-a îmbolnăvit, locul lui în trupă a fost preluat de nepotul său Stevie.

"Malcolm Young a murit împăcat, având familia sa alături de el", se arată într-un comunicat. "Young a fost  compozitor, chitarist, producător, un vizionar care a inspirat multă lume", mai precizează sursa citată. 

Înființată în 1973 de frații Malcolm și Angus Young, AC/DC a vândut peste 200 de milioane de discuri, iar printre cântecele cele mai cunoscute ale trupei rock se numără "Let There Be de Rock", "Whole Lotta Rosie" și "Highway to Hell".

Într-o carieră de patru decenii, formația australiană a lansat numeroase piese de succes, precum "Back in Black", "Big Jack", "Thunderstruck", "Black Ice", "You Shook Me All Night Long", "Let There Be Rock", "Highway to Hell" și "For Those About to Rock (We Salute You)". Cele 16 albume de studio ale trupei AC/DC (14 lansate pe plan mondial și două lansate doar în Australia) s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial.

Malcolm Young s-a născut la 6 ianuarie 1953, în Glasgow (Scoția). A emigrat în Australia, la Sydney, în 1963. La începutul carierei, a cântat la chitară în diverse trupe locale. În 1971, s-a alăturat trupei australiene "Velvet Underground", alături de care nu a avut succes, trupă pe care a părăsit-o în anul 1973.

Trupa AC/DC a susținut, pe 16 mai 2010, un concert la București, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul "Black Ice", care a promovat cel de-al 16-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după "Stiff Upper Lip", susținut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.

Comenteaza aceasta stire