„Primul pas pentru a ne reveni după mesele copioase este să bem mai multă apă. Putem adăuga limonadă fără zahăr, supe, ciorbe. Ne vom recăpăta mai rapid energia și vom ajuta chiar la reducerea retenției de apă”, explică Cristian Mărgărit.
Pasul doi constă în consumul mai mare de legume.
„Trebuie să consumăm în special salate cu verzituri de primăvară, rucola, spanac, leurdă, untișor, măcriș. Chiar și gătite, cum ar fi urzicile. Rădăcinoasele, precum țelină, morcov, sfeclă roșie, pot fi făcute și suc. Aportul de potasiu și magneziu va ajuta la eliminarea excesului de sare”, explică Mărgărit.
Potrivit acestuia, după mesele bogate de Paște, este necesar să reducem consumul de alimente „grele”.
„Fie că vorbim de carne, ouă sau cozonac și pască, trecem acum pe alimente mai ușoare precum pește, iaurt, legume, fructe. Ele vor da pauza binemeritată aparatului digestiv, dar vor aduce în același timp și
nutrienții esențiali, de care avem nevoie”, precizează consultantul în nutriție și fitness.
De asemenea, trebuie să ajutăm digestia, iar ghimbirul are efecte benefice în acest sens.
„Condimentele care ajută digestia și enzimele digestive pot fi și ele de mare ajutor. Ghimbirul poate fi inclus în rețetele de carne sau chiar în limonadă. Ceaiurile hepatobiliare și extractele de plante pentru
protecția ficatului, precum silimarina, sunt binevenite, mai ales pentru cine a întrecut măsura cu alcoolul”, ne sfătuiește Cristian Mărgărit.
Nu în ultimul rând, mișcarea este esențială după mesele bogate de sărbătoare.
„Soluția reală pentru arderea caloriilor în exces este să facem mișcare. La început cu plimbări în aer liber, apoi gimnastică, alergare ușoară sau bicicletă. Ar fi un start bun pentru un program de intrare în formă
pentru vară, crescând intesitatea și durata, după posibilități”, precizează Mărgărit.
În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Rutier și al Serviciului Criminalistic, au desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe raza municipiului Constanța și a localităților limitrofe.
Potrivit BBC, regulamentul UE privind protecția generală a datelor (GDPR) va oferi oamenilor un control mult mai mare asupra modului în care companiile utilizează informațiile lor, iar aceștia vor avea, de asemenea, dreptul de a șterge datele cu caracter personal.
Minivacanța de 1 Mai le aduce românilor încă patru zile libere, pentru distracție. Cei care vor alege să petreaca la malul mării trebuie să scoată din buzunar, în medie, aproximativ 500 de lei doar pentru cazare. Pe litoral însă, ofertele sunt pentru toate buzunarele.
Mai mult, Protecția Consumatorului a descoperit proceduri periculoase pentru sănătatea umană.
Persoanele implicate vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 5.
Ca armament, Piranha 5 are o plajă largă de opțiuni de la mitralieră de 12,7 milimetri, la lansatore de grenade sau rachete antitanc.
Medicul Dan Grigorescu, șeful secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului din Brașov, a scris, azi, că Legea salarizării unitare, prezentată ca una „minunată, perfectă chiar”, s-a dovedit „mai plină de găuri decât un original”, vobind despre situația din sănătate.
Mai sunt doar câteva zile până când se va da startul la distracție în stațiunea Mamaia. De 1 Mai, mii de turiști vor ajunge la malul mării pentru a se distra timp de patru zile și patru nopți. Până atunci însă, prin stațiune se aud doar zgomote de ciocane și polizoare. Patronii teraselor trag din greu ca totul să fie pe placul oaspeților.
Turiștii bat la ușa litoralului românesc, însă cei care ar trebui să-i întâmpine par mai nepregătiți ca niciodată. Prezent la Constanța, la o întâlnire de lucru cu operatorii de pe litoral, ministrul Turismului a recunoscut că vecinii noștri se pricep mai bine la turism. Hotelierii s-au plâns de lipsă de personal calificat, dar cel mai tare au criticat instituția Protecției Consumatorilor, care spun ei, contribuie la latura negativă a litoralului prin acțiunile de control.
Oamenii cred că trebuie să își protejeze recoltele, casele și animalele de rău și de strigoi și aruncă în foc tot ce este rău, ce nu mai e necesar după curățenia de primăvară, ajutându-l astfel, conform credinței populare, pe Sfântul Gheorghe să lupte cu răul.
Elena Mihăilescu împlinește azi, 22 aprilie, vârsta de 100 de ani. Din anul 2001, mătușa Elena locuiește cu o strănepoată în localitatea Eforie Sud, județul Constanța.
Edilul spune că această chilie ar putea deveni punct turistic, mai ales că în zonă este și un alt astfel de adăpost făcut de călugări, în secolul al XVI-lea.
Problema cea mai acută rămâne în sudul și sud-estul țării, unde, din cauza lipsei heliporturilor sau aeroporturilor, elicopterele SMURD nu pot ateriza pe timp de noapte.
Reprezentanții Șantierului Naval Constanța și cei ai grupului industrial francez, Naval Group, au semnat, vineri, un acord de colaborare, în dorința de a obține contractul privind construcția a patru corvete multirol, de ultimă generație, pentru Forțele Navale Române.
Dacă nu este ceață, cu ce te-ar ajuta?
Litoralul românesc este unul dintre principalele puncte de atracție din țară. În fiecare vară sute de mii de turiști ajung în stațiunile din județul Constanța. Și nu puțini sunt cei care vor să se bucure de briza mării și în restul anului. Ce lasă însă turiștii, dar și unii constănțeni în urmă? Tone de gunoaie. Chiar dacă toamna trecută voluntarii ONG-urilor au strâns deșeurile de pe nisip, acum, când acțiunea a fost reluată, cantitățile de gunoaie au fost la fel de mari. Plaja de unde au fost strânse cele mai multe deșeuri este cea din Năvodari, urmată de Corbu și mai apoi de zona de Nord a stațiunii Mamaia.
Se pregătesc să părăsească băncile școlii generale sau a liceului și să își pregătească un viitor strălucit. Sute de elevi au venit la deschiderea Târgului Ofertelor Educaționale de la Constanța, pentru a-și face o idee despre instituția de învățământ pe care vor să o urmeze din toamnă. Fiecare liceu sau universitate le promite rezultate de top. Cei care nu s-au decis de azi , au timp și mâine să analizeze ofertele.
RADET Constanța a anunțat că va opri furnizarea căldurii din apartamentele constănțene începând cu data de...
Olivia Steer, a primit, aseară, la un eveniment dedicat sănătății, premiul pentru "rolul său activ în societate", ceea ce a stârnit controverse pe rețelele sociale, vedeta fiind cunoscută pentru lupta ei împotriva vaccinării.
Joi, peste 50 de persoane, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri și membri ai personalului auxiliar s-au adunat în curtea Spitalului de Pneumoftiziologie din Galați pentru a protesta după ce le-au scăzut veniturile, în urma modificării regulamentului de acordare a sporurilor.
Medicul român Sevda Memet din Constanța va urma un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, cel mai bun program de MBA din lume, conform Financial Times.
23.04 | 24.04 | 25.04 | |
---|---|---|---|
EUR | 4.6563 | 4.6516 | 4.6474 |
USD | 3.8076 | 3.812 | 3.8065 |
Lira sterlina | 5.3154 | 5.3161 | 5.3147 |
Gramul de aur | 162,52 | 162,61 | 162,13 |