marţi, 20 august 2019

Cod galben de PLOI TORENȚIALE în Constanța!

Cod galben de PLOI TORENȚIALE în Constanța!

Județele Constanța, Teleorman, Giurgiu și Călărași vor fi, de joi după-amiază până vineri la prânz, sub avertizare cod galben de ploi torențiale, vremea fiind rece pentru această perioadă în toată țara.

În cele patru județe, care vor fi sub avertizare cod galben de joi, ora 14.00, până vineri, la ora 12.00, vor fi mai ales averse, care trecător vor avea caracter torențial și se vor cumula izolat peste 40-50 de litri pe metru pătrat, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Joi și vineri, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în Muntenia, Dobrogea și în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, cantitățile de apă vor depăși local 25 de litri pe metru pătrat.

Vremea se va menține rece pentru această perioadă, iar în sud-estul teritoriului, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 de kilometri pe oră, a precizat ANM.

Comenteaza aceasta stire