duminică, 20 ianuarie 2019

Cod galben de precipitații, vânt și frig în Capitală și 32 de județe! Zonele unde se va depune strat consistent de zăpadă

Cod galben de precipitații, vânt și frig în Capitală și 32 de județe! Zonele unde se va depune strat consistent de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații, intensificări ale vântului și răcire accentuată, care a intrat în vigoare duminică dimineață. Capitala și 32 de județe se află sub cod galben. 

Meteorologii anunță că începând de duminică dimineață până la ora 23.00 vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.

În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei.

În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20 - 25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55-65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

 Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

 

 

Comenteaza aceasta stire

PROGNOZĂ METEO de weekend. Un nou val de NINSORI abundente și ger!
De Neptun TV 19 ianuarie 2019

Meteorologii anunță, pentru sâmbătă și duminică, vreme schimbătoare, cu temperaturi în scădere și precipitații mixte. În stațiunile de la munte se va așeza un nou strat de zăpadă, în timp ce în restul teritoriului sunt așteptate ploi și lapoviță.

PROGNOZĂ METEO. Când lovește marele viscol - cum va fi vremea până pe 14 februarie!
De Neptun TV 17 ianuarie 2019

Ninsori puternice și frig de crapă pietrele se anunță până pe 11 februarie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă în perioada 14 ianuarie-11 februarie.

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunță ninsori - cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în toate regiunile țării!
De Neptun TV 15 ianuarie 2019

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză valabilă până pe data de 27 ianuarie, pentru fiecare regiune geografică în parte. Astfel, potrivit prognozei, precipitațiile, implicit ninsorile, vor fi slabe cantitativ în majoritatea regiunilor, mai puțin la munte, unde vor fi moderate.

ALERTĂ METEO de ninsori și viscol, până vineri la prânz
De Neptun TV 9 ianuarie 2019

Meteorologii avertizează că vor fi perioade cu precipitații, predominant ninsori, în toate regiunile și se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

PROGNOZA METEO până pe 13 ianuarie. Schimbare drastică a vremii. La ce temperaturi se va ajunge
De Neptun TV 2 ianuarie 2019

La munte, media temperaturilor maxime va avea variații între minus 5 grade în primele zile de prognoză și minus 12 grade în jurul datei de 4 ianuarie, iar a celor minime între minus 8 grade la început și minus 7 - minus 16 grade în cele mai reci nopți (4, 5 ianuarie). Temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare în fiecare zi, pe arii mai extinse și în general moderate cantitativ în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.

Cum va fi vremea de Revelion. PROGNOZA METEO
De Neptun TV 28 decembrie 2018

Cei care aleg stațiunile montane de Revelion se vor bucura de strat nou de zăpadă, însă la altitudini înalte există pericolul de avalanșe.

PROGNOZĂ METEO. Unde lovesc ninsorile și gerul de Crăciun - în ce regiuni se anunță ploi abundente
De Neptun TV 25 decembrie 2018

În timp ce la munte sărbătorile vin cu ninsoare, în celelalte regiuni se anunță precipitații predominant sub formă de ploaie.

Atenționare ANM valabilă în ajunul Crăciunului: Ninsori la munte, ploi și vânt în sud-vestul, centrul și estul țării
De Neptun TV 23 decembrie 2018

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o nouă avertizare, valabilă până în dimineața Crăciunului, fenomenele vizate fiind ploi în vest, nord și centru, iar la munte vor fi ninsori și intensificări ale vântului.