marţi, 25 aprilie 2017

Ninsori puternice, viscol și ger în toată țara. Porturile din Constanța au fost închise - VIDEO

Iarna începe încet şi sigur să pună stăpânire peste România. În judeţul Braşov, din cauza ninsorii, mai multe tir-uri nu au mai putut înainta, iar în Pasul Tihuţa, traficul a fost dat peste cap de o furtună de zăpadă. În schimb, la Constanţa, vântul a depăşit 60 de kilometri la oră, marea a fost extrem de agitată, astfel că manevrele portuare au fost suspendate.

loading...

Chiar dacă suntem la mijlocul lunii decembrie, iarna tot i-a luat pe nepregătite pe unii șoferi, care au avut noaptea trecută drum prin Pasul Tihuța.

Mulți nu au ținut cont de codul galben și au pornit la drum nepregătiți. Alții, în schimb, și-au luat măsuri, înainte de a urca la volan. Acești tineri care se îndreptau spre Moldova cu un copil în mașină au tras pe dreapta pentru a-și echipa autoturismul cu lanțuri, astfel încât să poată înainta pe șoseaua acoperită cu zăpadă.

TIR-urile au oprit încă din Prundu Bârgăului și i-au așteptat pe drumari să deszăpezească.

Și de această dată, ninsoarea a luat autoritățile prin surprindere. Drumurile s-au blocat, pentru că utilajele de deszăpezire au fost insuficiente. În Fieni, județul Dâmbovița, basculanta celor care ar fi trebuit să se ocupe de deszăpezire s-a transformat într-o sanie.

Zăpada și gheața le-au dat bătăi de cap și pietonilor.

Nici pe DN-uri nu s-a circulat mai bine. Aici intervenția drumarilor a lipsit cu desăvârșire sau a fost de mântuială. Este și cazul Drumului Național 71.

Vremea rea a făcut și victime. Trei oameni au fost răniți într-un carambol, pe drumul județean care leagă Sibiul de orașul Agnita. Pe șoseaua acoperită cu polei, șoferul unei mașini a derapat și a intrat pe contrasens, unde a lovit două autoturisme. În județul Argeș, vântul care a suflat cu aproape 80 de kilometri la oră a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat precum o coală de hârtie peste mașinile proprietarilor, parcate în fața imobilului. Patru autoturisme au fost avariate.

Și litoralul a fost măturat de vântul puternic. După o săptămână cu temperaturi de peste 10 grade celsius, iarna și-a arătat colții.

Astăzi, termometrele au înghețat la -3 grade celsius. Iar vremea va deveni și mai geroasă în zilele următoare.

loading...

Comenteaza aceasta stire

NINSORI ABUNDENTE, VISCOL ȘI PLOI PUTERNICE! Iarna revine în forță în România la mijlocul lunii aprilie - HARTA ZONELOR AFECTATE
De Neptun TV 18 aprilie 2017

Iarna revine în forță în mare parte din țară, la mijlocul lunii aprilie, se arată într-o avertizare de ultimă oră a Administrația Naționale de Meteorologie.