duminică, 22 iulie 2018

CONCERT INEDIT! Unul dintre cei mai cunoscuți compozitori de muzică terapeutică din România ajunge pe litoral!

Am ajuns să ne certăm încă din primele zile de vacanţă, iar alinarea nu ne-o găsim decât după ce ne aruncăm câteva cuvinte de ocară. Sunt doar câteva dintre semnalele venite din partea hotelierilor de pe litoral, care spun că românii nu au cultura fericirii. Există un om care se mândreşte că muzica sa este terapie pentru suflet, că alungă orice tristeţe, că vindecă boli. Vă invităm să vă găsiţi liniştea alături de unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică terapeutică din România, timişoreanul Gheorghe Iovu, venit săptămâna aceasta pe litoral.

De Roxana Glăvan 19:36, 8 august 2017 88 vizite Eveniment

Are privirea senină iar chipul îi zâmbește, deși nu e urmă de mișcare în mușchii feței lui. Este calm și împăcat cu el, iar mâinile mângâie în gol clape numai de el știute. Se numește Gheorghe Iovu și am avut plăcerea să-l cunoaștem la mare, unde a venit să aline și să relaxeze suflete cu muzica sa.

Gheorghe Iovu a lucrat o viață ca scafandru. O fată i-a murit la vârsta de 22 de ani, iar peste toate a trecut cu ajutorul muzicii terapeutice. La început i-a cântat propriei suferințe. Acum, încearcă să aline sufletele celor din jur. 

Turiștii prezenți la lansarea celui de-al 15-lea album, “Cascada sufletului”, spun că într-o lume nebună, muzica terapeutică trezește fercirea adormită.

Și pentru că muzica lui Gheorghe Iovu s-a dovedit de-a lungul timpului vindecătoare, soția sa îi folosește acordurile în cabinetul stomatologic.

Doctorul de suflete, cum i se mai spune, va concerta săptămâna aceasta pe litoralul românesc. Muzica sa este folosită în 17 centre medicale de peste hotare, din țări precum Italia, Germania și Statele Unite, în sălile de operație sau în cele de nașteri.

Comenteaza aceasta stire

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR! Doi tineri de 18 și 14 ani au murit - șoferul de 19 ani era live pe Facebook! 'Decolăm' - VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 20 iulie 2018

La finalul filmării se aud strigătele de groază ale tinerilor înainte de impactul mortal.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Accident cumplit din cauza unui șofer neatent - un adolescent ÎN COMĂ, persoană proiectată prin parbriz! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 19 iulie 2018

La fața locului s-a deplasat și elicopterul SMURD, care l-a preluat pe tânăr, care este în comă, pentru a-l transporta la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

ACCIDENT CUMPLIT la stația de taxare de la Giurgeni! Copil omorât sub privirile tatălui de un șofer de 84 de ani!
De Neptun TV 16 iulie 2018

Un accident rutier grav s-a produs azi, în apropierea stației de taxare de la Giurgeni-Vadu Oii. Un tânăr, lovit de o mașină, și-a pierdut viața.

ACCIDENT CUMPLIT în Constanța! Pieton ÎN COMĂ după ce a fost lovit de o mașină implicată într-un accident!
De Neptun TV 11 iulie 2018

Un accident grav a avut loc în această seară, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiu, în zona Poliției.

UPDATE. Un MIG s-a prăbușit la un show aviatic la baza aeriană Borcea - pilotul de 36 de ani nu a supraviețuit! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 7 iulie 2018

Un aparat MIG s-a prăbușit, în urmă cu puțin timp, la baza Borcea din județul Călărași, confirmă MApN, iar IGSU a trimis mai multe echipe în zonă.

Peste 40 de morți, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie
De Neptun TV 1 iulie 2018

Peste 50 de persoane se aflau în autobuz. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

CONSTANȚA. Patru răniți, printre care trei copii, după ce o mașină s-a făcut praf. GALERIE FOTO
De Neptun TV 1 iulie 2018

otrivit Poliției Constanța, mașina implicată în accident era condusă de o femeie în vârstă de 44 de ani. Pe DN 22, dinspre Constanța către localitatea Mihai Viteazu.

Urmărire cu focuri de armă la Constanța: un adolescent, prins la volan
De Neptun TV 1 iulie 2018

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au prins un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism în municipiul Constanța fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

CONSTANȚA- Un autocar cu 60 de persoane s-a răsturnat - majoritatea erau copii
De Neptun TV 29 iunie 2018

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean din Constanța, dr. Claudia Tatarici, autocarul răsturnat a fost găsit de un echipaj SAJ care merea spre un caz.

ACCIDENT RUTIER GRAV. Două persoane au murit și 5 au fost rănite după ce un microbuz plin s-a ciocnit cu un TIR. GALERIE FOTO
De Neptun TV 28 iunie 2018

Accidentul s-a produs între localitățile Șuțești și Grădiștea, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed, județul Brăila fiind sub Cod Galben de ploaie.

Zece răniți într-un accident produs în Ungaria în care au fost implicate două vehicule din România
De Neptun TV 25 iunie 2018

Accidentul rutier a avut loc duminică pe Drumul național 42 din Ungaria, între localitățile Berettyóújfalu și Mezőpeterd, în apropierea frontierei cu România.

Un român în vârstă de 15 ani, reținut pentru terorism
De Neptun TV 22 iunie 2018

Adolescentul și-a manifestat intenția de a participa la luptă alături de organizațiile teroriste, exprimându-și ideea de a călători în zonele de conflict.

60.000 de sticle cu băuturi răcoritoare contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea
De Neptun TV 22 iunie 2018

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au controlat joi un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din județul Ilfov.