marţi, 25 septembrie 2018

Condé Nast Traveler: Cele mai importante atracții turistice din România, pe care toată lumea trebuie să le vadă! GALERIE FOTO

De Mediafax 9:36, 31 august 2018 168 vizite Social
Condé Nast Traveler: Cele mai importante atracții turistice din România, pe care toată lumea trebuie să le vadă! GALERIE FOTO

România este țara castelelor medievale, a bisericilor gotice și a orașelor încântătoare, toate ascunse printre cele mai enigmatice peisaje ale Europei de sud-est. Având zone geografice precum Munții Carpați și Marea Neagră, România este un loc al pădurilor dense și al piscurilor înzăpezit, care se potrivesc perfect cu folclorul țării, scrie jurnalista Caitlin Morton.

Aceasta a scris câteva impresii despre unele din cele mai importante obiective turistice din România pentru site-ul cntraveller.com.

Sighișoara - Acest orășel medieval situat în Transilvania are un centru istoric protejat de UNESCO și străduțe care au de-a stânga și de-a dreapta căsuțe colorate. Este, de asemenea, și locul unde s-a născut Vlad Țepeș și este considerat unul dintre cele mai bântuite orașe ale lumii.

Lacul Roșu - Localizat în Carpații de Est, Lacul Roșu nu este tocmai roșu, dar vei fi prea ocupat să admiri priveliștile montane și copacii mereu verzi care se reflectă în apă, pentru a da importanță acestui detaliu.

Castelul Bran - Localizat în Munții Carpați, la granița dintre Transilvania și Valahia, mai poartă și numele de Castelul lui Dracula datorită asemănării cu castelul descris în romanul lui Bram Stoker.

Transfăgărășan - Este considerată a fi una din cele mai palpitante șosele din lume datorită curbelor foarte lungi în formă de S.

Salina Turda - Nu toate frumusețile sunt la suprafața pământului, așa cum demonstrează Salina Turda, un parc tematic unic ce se află într-una din cele mai vechi mine de sare ale lumii. Vizitatorii coboară la aproximativ 208 de metri sub pământ, unde găsesc un lac cu bărci, mini-golf, bowling și multe altele.

Sarmizegetusa Regia - Este un sit arheologic, rămășițele capitalei Daciei. Orașul a fost construit când era rege Decebal, apoi a fost cucerit de romani.

Statuia lui Decebal - Vorbind de regele Decebal, găsiți o piatră înaltă de 55 de metri, de-a lungul Dunării, ce înfățișează fața regelui. A fost sculptată între anii 1994 și 2004.

Palatul de Cultură din Târgu Mureș - Construit între 1911 și 1913, la cererea primarului de la acea vreme, György Bernády, Palatul de Cultură are o arhitectură în stilul art nouveau, busturi din bronz ale unor compozitori și vitralii. Clădirea a avut mai multe scopuri de-a lungul anilor, de la bibliotecă, la școală de arte.

Lacul Bâlea - Acest lac glaciar, situat în Munții Făgăraș, este cunoscut pentru cele două cabane și pentru accesibilitatea prin Transfăgărășan.

Hotelul de Gheață - Un alt lucru pentru care lacul Bâlea este cunoscut: Hotelul de Gheață. Construit în 2005, iar apoi reconstruit în fiecare an cu apă din lac, hotelul înghețat are un restaurant și un bar din gheață, camere și igloo-uri cu pături din blană și o biserică unde cuplurile se pot căsători, iar copiii pot fi botezați.

 Masivul Ceahlău - Înalt de 1907 metri, este unul dintre cei mai renumiți masivi din România, având priveliști frumoase spre Carpații de Est și o concentrație spectaculoasă de animale sălbatice și specii de plante.

 Cimitirul Vesel, Săpânța - Probabil vă așteptați ca un cimitir din România să fie destul de înfricoșător, dar aceste morminte albastre ca cerul, cu cruci sculptate de mână și pictate sunt chiar vesele.

 Delta Dunării - Formată din întâlnirea dintre Dunăre și Marea Neagră, acest patrimoniu mondial al UNESCO este casa mlaștinilor, a plajelor frumoase și a peste 300 de specii de păsări.

 Castelul Corvinilor - Această fortăreață gotică din secolul 15 are destule trăsături frumoase ca să poată concura cu Castelul Bran. Are ziduri de nepătruns, un pod mobil, o temniță masivă și o cameră de tortură.

 Timișoara - Este al treilea cel mai populat oraș din România (după București și Cluj-Napoca), atrage oamenii prin piețele publice, prin hoteluri și prin festivalurile de muzică și cele culturale.

 Cazinoul din Constanța - Deschis ca și cazino cu vedere spre Marea Neagră, în 1910, cu arhitectură art nouveau, această capodoperă a fost folosită ca spital în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, apoi s-a transformat într-unul din cele mai frumoase locuri părăsite ale României.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

#roMânia Exodul. Povestea elevei de nota 10, căreia Iohannis i-a cerut să dea prima șansă României
De Mediafax 24 septembrie 2018

An de an, aflăm câți elevi au obținut 10 la examene. Dar câți aleg să rămână în țară? Delia Ionete e o tănără din Gorj ce a primit o scrisoare de la Klaus Iohannis în care acesta îi cerea să “dea prima prima șansă României”.

Cel mai popular motor de căutare sărbătorește, azi, 20 de ani de la înființare. De unde provine numele GOOGLE
De Mediafax 24 septembrie 2018

Google sărbătorește, luni, 20 de ani de la înființare, timp în care a evoluat de la un simplu sistem mai eficient de a explora internetul la cel mai important motor de căutare online, prezent atât de mult în viața oamenilor încât numele companiei a devenit verb.

Locuri de VIS pe care puțină lume le știe. Unde poți pleca în vacanța
De Mediafax 23 septembrie 2018

În Kazakhstan se găsește Almatî, orașul cunoscut în română și ca Alma Ata. Fosta capitală a țării, până în 1997, a rămas centrul cultural din Kazahstan și singura localitate din zonă cu peste un milion de locuitori. Aici se găsește Medeu, cel mai mare patinoar din lume situat la înălțime, la nu mai puțin de 1600 de metri deasupra nivelului mării. A fost deschis în 1951 și a cunoscut renovări repetate în 1972, 2003 și 2009. Printre atracțiile orașului sunt și cele 125 de fântâni, care includ bazinul "Calendarul Oriental", cu 12 sculpturi ale animalelor responsabile cu diferitele perioade ale anului Kazakh.

CONSTANȚA. Caravana Food Truck Festival revine în Piața Ovidiu - preparate delicioase din 10 bucătării internaționale și concerte!
De Neptun TV 22 septembrie 2018

Piața Ovidiu din Constanța redevine gazda festivalului Food Truck Festival 2018, în cadrul gurmanzii vor putea mânca unele dintre cele mai delicioase preparate de tip street food.

Cele mai bune destinații de făcut plajă în septembrie
De Mediafax 22 septembrie 2018

Zona Mediteranei este încă la mare căutare în luna septembrie, cu temperaturi care coboară ușor, însă care sunt încă potrivite pentru navigat și pauze de plajă.

ECHINOCȚIU DE TOAMNĂ 2018. Ziua este egală cu noaptea. Când se schimbă ORA
De Neptun TV 21 septembrie 2018

Echinoctiu de toamna 2018 reprezinta debutul toamnei din punct de vedere astronomic.

CONSTANȚA. Scandal în trafic - doi șoferi s-au luat la bătaie după o tamponare! Polițiștii au confiscat un pistol
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Polițiștii au stabilit că în scandalul izbucnit, joi dimineață, pe o stradă din municipiul Constanța, după o tamponare, două persoane ar fi fost lovite și cu un pistol de tip airsoft. Bărbatul care deținea arma a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că nu are documente de proveniență pentru pistol.

Plic cu peste 33.000 de euro găsit de un agent de pază într-un magazin
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Potrivit sursei citate, pe 17 septembrie, la magazin s-au deplasat reprezentanții unei bănci, afirmând că plicul aparține instituției financiare, managerul însă, pentru a se asigura că situația este reală, l-a predat polițiștilor.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Au fost descoperite noi focare de pestă porcină africană - care sunt localitățile afectate
De Neptun TV 19 septembrie 2018

De data aceasta, autoritățile au luat decizia de a omorî porcii doar din gospodăriile afectate.

40.000 de tineri români studiază peste hotare. Marea Britanie, în topul preferințelor
De Neptun TV 19 septembrie 2018

Potrivit reprezentanților IntegralEdu, anual 6.000 de tineri români pleacă să studieze peste hotare, iar destinațiile preferate sunt: Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Franța și SUA.

Traficul va fi închis pe o porțiune din Autostrada A2, pentru lucrări, până pe 4 noiembrie
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Șoferii sunt sfătuiți că sporească atenția la volan, să reducă viteza în zona efectuării lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Undă verde pentru Referendum în România. CCR a avizat favorabil Legea pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Peste 7.000 de sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor sociale și aproape 500 permise reținute
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional.

Atacul sângeros din Brăila. Dosar penal deschis în cazul baschetbaliștilor înjunghiați pe terasă. Vești despre starea victimelor
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În baza filmărilor făcute în barul unde s-a produs incidental, anchetatorii au un grup de suspecți în cazul baschetbaliștilor atacați într-un club din Brăila

ATENȚIE! Consumul de ALCOOL este un factor principal de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial
De Neptun TV 16 septembrie 2018

La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al șaptelea factor de risc atât pentru decese, cât și din punctul de vedere al incapacității generate de boală.

Epidemiile grave care amenință GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină și Tuta Absolută, și cum se pot preveni!
De Mediafax 15 septembrie 2018

Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar și plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.

CONSTANȚA. Spectacol-labirint în centrul vechi - acțiunea este bazată pe poveștile de viață înscrise pe epitafurile vechilor locuitori ai Tomisului
De Neptun TV 15 septembrie 2018

Un spectacol de teatru labirint, intitulat „Picături de istorie” este pus sâmbătă seara în scenă în centrul vechi al Constanței.

CONSTANȚA. Restaurante ÎNCHISE de Protecția Consumatorilor - meniul zilei: gândaci, murdărie și mâncare expirată!
De Neptun TV 14 septembrie 2018

La restaurantul din Constanța, comisarii CJPC au aplicat o amendă de 10.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității.

Mare SĂRBĂTOARE astăzi la români. Înălțarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului! TRADIȚII ȘI OBICEIURI
De Mediafax 14 septembrie 2018

Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creștine, aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota, 14 septembrie fiind considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, în Capitală fiind organizată cu această ocazie o procesiune.

Nicolae Voiculeț, concert la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Vor fi prezenți, Ministrul apărării naționale Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunitățile istorice românești de peste granițe.