marţi, 27 iunie 2017

CONSTANȚA. 15.000 de persoane cu dizabilități au fost lăsate de sărbători fără indemnizații - VIDEO

Nu în toate casele constănţenilor a intrat belşugul şi nu toate mesele abundă în bucate. 15 mii de persoane cu dizabilităţi au fost lăsate, de Sărbători, fără indemnizaţii, aşa că mulţi nici nu au ce mânca de Crăciun. Autorităţile locale dau vina pe ordonanţa prin care a fost rectificat bugetul, care a fost dată cu întârziere de Guvern. Din păcate, banii, deşi au fost viraţi în această săptămână, vor ajunge la cei în nevoie abia peste 3 zile.

loading...

Ioan Maftei are 70 de ani și de 13 ani și-a pierdut vederea. Dar asta nu înseamnă că nu poate „vedea” nedreptatea care i se face lui și celor aflați în situația sa.

Și-a pierdut vederea din cauza unei afecțiuni ciudate, pe care medicii nu au știut să o diagnosticheze și nici să o trateze. Crede că suferința sa se datorează faptului că explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl din 1986, l-a surprins într-o localitate aflată la doar câțiva kilometri distanță. De atunci starea sa de sănătate s-a degradat rapid.

Anul acesta, de Crăciun, și-a așteptat în zadar, din fotoliul din care arareori se mișcă, indemnizația de persoană cu dizabilități și pe cea de însoțitor, pentru soția sa.

“Nu și-au primit la timp, în luna decembrie, indemnizațiile. Sunt disperați. Sunt oameni care trăiesc, efectiv, cu acești bani“, a declarat Ion Gembășanu, președintele AJCSPH.

Peste 15.000 de persoane cu dizabilități din județul  Constanța s-ar afla în această situație. Faptul că banii nu a venit la timp, i-a lăsat fără bucate pe masa de Crăciun și fără medicamente. Contactați telefonic, reprezentanții Consiliului Județean Constanța au explicat că situația a fost generată de faptul că Ordonanța de Guvern prin care s-a aprobat rectificarea bugetară s-a dat cu întârziere.

“În ședința de Consiliu Județean am rectificat bugetul și apoi banii au fost trimiși către DGASPC. Cei care nu au conturi și banii le vin acasă cu mandate postal, probabil Poșta Română nu a avut timp să distribuie acești bani“, a explicat Petre Dinică, directorul DGASPC Constanța.

Cel mai probabil banii vor ajunge la persoanele cu dizabilități săptămâna viitoare, în prima zi lucrătoare de după sărbători.

loading...

Comenteaza aceasta stire

Traficul rutier paralizat in stațiunea Mamaia - VIDEO
De Oana CÂRÂC 25 iunie 2017

Traficul se desfășoară cu foarte mare dificultate în stațiunea Mamaia, foarte mulți șoferi s-au trezit blocați pe sensul de mers în spre orașul Constanța.

Musulmanii se pregătesc de sărbătoare, începe Ramadan Bayram
De Ioana Paidos 23 iunie 2017

Musulmanii se pregătesc de sărbătoare, după o lună de post aspru, rugăciune și curățire trupească și sufletească. Duminică începe Ramadan Bayram, o perioadă de 3 zile în care oamenii se adună în jurul meselor îmbelșugate și petrec în familie.

CONTANȚA. Plaja din Faleză Nord a fost ecologizată de voluntari și de compania Polaris M Holding - FOTO/VIDEO
De Alexandra Șteoleacă 12 iunie 2017

Zeci de tineri voluntari echipați cu mănuși și cu multă bună dispoziție au igienizat, astăzi, plaja din zona Faleză Nord. Acțiunea a fost susținută și de firma de salubritate Polaris M Holding. Voluntarii au strâns aproximativ o tonă și jumătate de deșeuri.

100 de ONG-uri, mișcări civice și cetățeni au înființat platforma pentru drepturi și libertăți RESPECT
De Neptun TV 7 iunie 2017

Un număr de 100 de organizații neguvernamentale, mișcări civice și cetățeni s-au constituit din proprie inițiativă într-o platformă civică intitulată « RESPECT. Platforma pentru Drepturi și Libertăți », pentru a opri modificarea Constituției într-un mod care restrânge drepturile și libertățile fundamentale, prin redefinirea familiei.

Legea salarizării unitare a fost adoptată de Parlament! Ce prevede forma finală a legii
De Neptun TV 7 iunie 2017

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, cu 188 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă și 47 de abțineri, proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar.

Povestea cutremurătoare a unei românce cu două facultăți care a ajuns să măture străzile în Italia
De Alin Tarnovschi 6 iunie 2017

Povestea cutremurătoare a unei românce face furori în presa din Italia încă de anul trecut. O fostă profesoară, Augustina Stanciu, în vârstă de 55 de ani, absolventă a două facultăți, a renunțat la meseria ei și a plecat, gonită de sărăcie, peste hotare în căutarea unui trai mai bun.

Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Toți bugetarii primesc 25% de la 1 ianuarie 2018
De Neptun TV 6 iunie 2017

Este haos de nedescris cu legea salarizării, în special cu banii pentru medici și profesori. Aceștia nu vor mai beneficia de majorările promise de la 1 ianuarie, așa cum promisese Guvernul, care se confruntă acum cu o criză fără precedent.

Metode de educație și de creștere a copiilor. Românii încă își bat copiii pentru a le impune respectul!
De Alin Tarnovschi 3 iunie 2017

Educație fără corecții aplicate copiilor nu se poate. Așa cred patru din zece români, care recunosc deschis că, în familiile lor, există astfel de obiceiuri. Un studiu recent al IRES arată însă că drepturile copiilor capătă din ce în ce mai multă recunoaștere și la noi în țară.

Ce copilărie este mai frumoasă? Șotronul, nouă pietre sau elasticul ori GTA V pe Xbox sau Counter-Strike? - VIDEO
De Alexandra Șteoleacă 1 iunie 2017

Cum este copilăria din ziua de astăzi și cum era ea acum 30 de ani. Diferențele sunt majore. În trecut ne jucam foarte mult timp în aer liber și interacționam direct cu mulți alți copii. În prezent, cei mici preferă să stea în casă, în fața unui computer și să se joace sau să discute cu prieteni virtuali.

Copilăria este sărbătorită la City Park Mall Constanța! Teatru, animații, jocuri și concursuri pentru cei mici până pe 5 iunie - VIDEO
De Neptun TV 1 iunie 2017

Zile de poveste pentru copii în City Park Mall. De astăzi și până pe 5 iunie sărbătorim copilăria.. Veselia este sporită cu teatru interactiv pentru copii, animații, jocuri și concursuri.

Mărturie din infernul orfelinatelor comuniste: 'Eram bătuți și înghesuiți 30 - 40 într-un dormitor, fără apă și fără căldură'
De Alin Tarnovschi 1 iunie 2017

Attila Szucs, un bistrițean acum în vârstă de 57 de ani, a avut neșansa să crească într-unul din orfelinatele comuniste, care a funcționat într-o fostă unitate militară. Deși au trecut câteva decenii de atunci, Attila încă își amintește de bătăile crunte, dar și de înghesuiala de atunci și de condițiile vitrege în care își duceau traiul.

ZIUA COPILULUI LA CONSTANȚA. Intrare GRATUITĂ pentru copii la Delfinariu, Acvariu, muzee și teatre!
De Neptun TV 31 mai 2017

De Ziua Internațională a Copilului, respectiv joi, 1 iunie 2017, cei mici vor avea gratuitate la Delfinariul din Constanța, Acvariu, muzee sau teatre.

Caz șocant la Tulcea! O adolescentă mănâncă iarbă și arată ca un copil de șase ani din cauza mamei care o abuzează!
De Alin Tarnovschi 29 mai 2017

Mihaela este o adolescentă de 16 ani din satul Turcoaia, județul Tulcea, însă arată ca un copil de șase ani din cauza abuzurilor la care este supusă de propria mamă.