miercuri, 15 august 2018

CONSTANȚA. A fost inaugurată prima plajă pentru persoane cu dizabilități!

Au marea la picioare şi, totuşi, o poartă doar în visuri şi în priviri. Ţintuiţi în cărucioare cu rotile, persoanelor cu dizabilităţi din Constanţa le este imposibil să vină la plajă sau să facă baie în mare. De astăzi, au o plajă doar a lor, la intrare în staţiunea Mamaia, cu scaune flotabile, care îi ajută să intre în mare și să se deplaseze pe nisip, dar și cu șezlonguri speciale.

De Roxana Glăvan 20:33, 9 august 2017 887 vizite Eveniment

Îți imaginezi cum este să locuiești pe litoral și să nu mai știi cum este să faci baie în Marea Neagră? Acest domn a încercat astăzi marea după zeci de ani în care doar a privit-o. Este dependent de un cărucior cu rotile și, deși și-a acceptat condiția, duce dorul lucrurilor mărunte. Din scaunul de care nu se desparte niciodată, un vis mai vechi a devenit realitate în această  

Alexandru a avut noroc de prieteni, care l-au ajutat atunci când și-a dorit să intre în mare. Până unde reușea mergea cu scaunul cu rotile, apoi era luat în brațe de prieteni. Timp de 16 ani s-a chinuit așa.

 De astăzi, chiar la intrare în stațiunea Mamaia, persoanele cu dizabilități au o plajă doar a lor. Aici, găsesc șezlonguri și scaune flotabile cu ajutorul cărora se deplasează pe nisip sau intră în apa mării. 

Administratorul plajei a amenajat culoare pe care să se deplaseze cei dependenți de cărucioare și speră ca exemplul să fie luat de toți cei care dețin sectoare de nisip. 

Turiștii veniți pe litoral spun că prin acest proiect, țara noastră are un handicap în minus.

Accesul la prima plajă de pe litoral pentru persoanele cu dizabilități este gratuit.

 

Comenteaza aceasta stire

JUDEȚUL CONSTANȚA. Carambol cu șase mașini: 12 persoane rănite! GALERIE FOTO
De Neptun TV 12 august 2018

”Din primele date, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță”, arată IPJ Constanța.

Tragedie pe litoral. Trupul unui tânăr, scos de valuri pe o plajă din Eforie Nord
De Neptun TV 9 august 2018

Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, trupul tânărului a fost descoperit joi dimineață, în jurul orei 4.00, pe o plajă din Eforie Nord.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Tineri prinși cu droguri de polițiști
De Neptun TV 7 august 2018

Luni, 6 august, jandarmii Grupării Mobile Constanța, au observat în Vama Veche, un tânăr cu un comportament suspect. La controlul corporal, jandarmii au găsit șapte folii de aluminiu, de forma unor bile ce conțineau în interior, muguri vegetali de culoare verde. A spus că le-a cumpărat din zona corturi, de la doi cetățeni străini și că dorea să le vândă. Imediat echipajul s-a deplasat și a identificat, la o terasă, doi cetățeni străini care au început să se agite la vederea jandarmilor. Unul dintre ei a luat-o la fugă spre mare, având în mână o sacoșă cu o substanță vegetală. A fost somat, nu s-a oprit, dar a aruncat din mână sacoșa, înainte de a intra în apa mării. A fost prins și împreună cu prietenului lui au fost conduși și li s-au controlat bagajele. Surpriză, în bagaje au mai găsit o sacoșă cu substanță vegetală cu miros înțepător.

CONSTANȚA. O nouă tragedie pe litoral! Trupul neînsuflețit al unei femei, adus de valuri la mal!
De Neptun TV 7 august 2018

Polițiștii mai spun că pe trupul femeii nu au descoperit urme de violență, în urma necropsiei urmând să se stabilească modul în care a survenit decesul.

CONSTANȚA. INCENDIU la City Park Mall!
De Neptun TV 6 august 2018

Potrivit reprezentanților ISU Constanța, până la această oră au fost evacuate aproximativ 100 de persoane.

DEZASTRU pe STRĂZI. Două tir-uri s-au ciocnit, o persoană a murit, alta este grav rănită. GALERIE FOTO
De Neptun TV 6 august 2018

Traficul este blocat la această oră în zona localității Giurgeni din județul Ialomița.

Zece persoane au fost rănite după ce șoferul unei mașini a făcut INFARCT și a lovit un microbuz. GALERIE FOTO
De Neptun TV 4 august 2018

Potrivit ISU Gorj, accidentul s-a produs În comuna Ciuperceni, din județul Gorj, zece persoane având nevoie de îngrijiri medicale.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Un șofer băut a lovit doi turiști pe o trecere de pietoni și a fugit
De Neptun TV 29 iulie 2018

După accident, șoferul a părăsit locul faptei și a fost prins câteva ore mai târziu.

Val de ACCIDENTE RUTIERE pe AUTOSTRADA SOARELUI
De Neptun TV 23 iulie 2018

O mașină s-a făcut praf, după ce i-a explodat un cauciuc, autoturismul izbindu-se de parapeți.

ROMÂNI implicați într-un accident în Austria: O persoană a murit, iar alte două, printre care un copil, în stare gravă
De Neptun TV 22 iulie 2018

„Ambasada României la Viena are în atenție accidentul rutier produs în apropierea orașului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Conform datelor preliminare obținute, un cetățean român a decedat, iar alți doi, printre care și un minor, au suferit răni grave și au fost transportați la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunica de presă al MAE remis MEDIAFAX.

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR! Doi tineri de 18 și 14 ani au murit - șoferul de 19 ani era live pe Facebook! 'Decolăm' - VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 20 iulie 2018

La finalul filmării se aud strigătele de groază ale tinerilor înainte de impactul mortal.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Accident cumplit din cauza unui șofer neatent - un adolescent ÎN COMĂ, persoană proiectată prin parbriz! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 19 iulie 2018

La fața locului s-a deplasat și elicopterul SMURD, care l-a preluat pe tânăr, care este în comă, pentru a-l transporta la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.