joi, 18 octombrie 2018

CONSTANȚA. Ambulanță lovită de mașina unui vitezoman - șoferul a fugit de la locul accidentului! FOTO

CONSTANȚA. Ambulanță lovită de mașina unui vitezoman - șoferul a fugit de la locul accidentului! FOTO

O ambulanță a fost implicată într-un accident ce a avut loc azi noapte, la puțin timp după miezul nopții, fiind lovită de mașina condusă de un șofer vitezoman, care a fugit de la locul accidentului.

Astfel, în timp ce o autospecială medicală tip B2 se deplasa circulând regulamentar într-o misiune secundară prin care transfera un pacient cu afecțiune pulmonară, de la Spitalul Judetean Constanța către Spitalul de Pneumoftiziologie Agigea, pe Șoseaua Mangaliei în zona Doraly a fost acroșată de către un autoturism care circula cu viteză excesivă din sens opus și al cărui șofer pierzând controlul asupra volanului a pătruns pe contrasens unde a avut loc impactul.

De menționat este faptul că șoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului și că din fericire nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Imediat după incident ambulanța și-a continuat drumul spre spital unde a predat în bune condiții pacientul pe care-l transporta.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Accident cumplit în această dimineață provocat de un șofer fără permis - un tânăr a murit!
De Neptun TV 17 octombrie 2018

Bărbatul care era în comă, după ce mașina în care se afla, condusă, în noaptea de marți spre miercuri, în Neptun, de un tânăr fără permis de conducere, a lovit mai mulți copaci și s-a răsturnat, a murit la spital.

Patru persoane au fost rănite grav într-un accident rutier
De Neptun TV 11 octombrie 2018

Potrivit aceleiași surse, cele patru victime sunt un bărbat care se afla la volan și trei femei, una intubată, fiind transportate pentru îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Toate cele patru victime sunt în stare de conștiență.

DEZASTRU pe străzi. Patru oameni au fost spulberați de tren după ce șoferul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată
De Neptun TV 9 octombrie 2018

Mașina în care se aflau cele patru victime a fost lovită de trenul de marfă, după ce, din primele cercetări, șoferul autoturismului nu a respectat semnele de la trecerea de cale ferată.

Un bărbat a murit, o femeie gravidă și un copil de doar trei ani, răniți din cauza unui șofer neatent
De Neptun TV 8 octombrie 2018

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), accidentul s-a petrecut pe fondul neadaptării vitezei, mașina, condusă de un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a ieșind de pe carosabil și oprindu-se într-un gard. În autoturism se mai aflau o femeie, de 24 de ani, și un băiat, de 3 ani.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Tragedie pe șosele. Un om a murit după ce a fost călcat pe trecerea de pietoni
De Neptun TV 7 octombrie 2018

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

CONSTANȚA. Accident grav după ce un șofer a intrat pe contrasens - trei persoane rănite! FOTO
De Neptun TV 6 octombrie 2018

Trei persoane, între care un copil de 5 ani, au fost rănite azi într-un accident petrecut în județul Constanța, după ce un șofer a pătruns pe contrasens, lovind o altă mașină.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Accident cumplit în Vama Negru Vodă - un bărbat a murit, iar altul este în stare gravă la spital!
De Neptun TV 26 septembrie 2018

Șoferul de 32 de ani a fost declarat mort, iar pasagerul din dreapta, un bărbat de 30 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă.

CONSTANȚA. Ambulanță lovită de mașina unui vitezoman - șoferul a fugit de la locul accidentului! FOTO
De Neptun TV 25 septembrie 2018

Pe Șoseaua Mangaliei în zona Doraly a fost acroșată de către un autoturism care circula cu viteză excesivă din sens opus și al cărui șofer pierzând controlul asupra volanului a pătruns pe contrasens unde a avut loc impactul.

Accident GRAV. Un tânăr din CONSTANȚA a murit! 6 victime!
De Neptun TV 23 septembrie 2018

„La fata locului au intervenit o autospecială de stingere, descarcerarea și 5 echipaje medicale SMURD și SAJ”, a transmis IGSU.

CONSTANȚA. Accident grav provocat de un adolescent - un băiat de 16 ani în comă, alți doi răniți grav! FOTO
De Neptun TV 22 septembrie 2018

Mașina condusă de tânărul de 17 ani a fost serios avariată. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Incendiu de proporții în Constanța: Trei case au fost cuprinse de flăcări
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Anca Chiriță, cele trei case la care se intervene pentru stingerea incendiului sunt una lângă cealaltă.

CONSTANȚA. Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 950.000 lei, confiscată în port
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali, au fost descoperit 1.600 perechi de încălțaminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.