marţi, 19 martie 2019

CONSTANȚA. Descoperire incredibilă în curtea unei mănăstiri - câini chinuiți și înfometați: 'Ne-au spus că le dau mâncare și apă doar marțea și joia' FOTO

CONSTANȚA. Descoperire incredibilă în curtea unei mănăstiri - câini chinuiți și înfometați: 'Ne-au spus că le dau mâncare și apă doar marțea și joia' FOTO

Descoperirea a fost făcută de cei de la Barking Mad Dog Rescue, în urmă cu câteva zile la mănăstirea din apropierea orașului Năvodari. 17 câini erau legați cu lanțuri de stâlpii din curtea mănăstirii, voluntarii reușind să salveze 6 dintre ei, scrie adevarul.ro.

„În general, când te gândești la o biserică, te gândești la liniște și la compasiune, dar astăzi am simțit contrariul. Managerul unui adăpost public m-a sunat cu câteva zile în urmă și mi-a spus că există o situație urgentă într-o biserică din Năvodari, unde un preot are 17 câini, fiecare dintre ei ținut într-un lanț de o jumătate de metru, fără mâncare și apă și dormind sub cerul liber. Și gândiți-vă că vremea rea vine în curând. Ei au spus că le dau mâncare și apă în zilele de marți și joi. Câinii sunt foarte prietenoși”, a scris Gea, reprezentanta Asociației.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un comunicat în care explică faptul că „situația descrisă este mai veche și incomplet relatată de cei de la Barking Mad Dog Rescue. Fostul stareț, ieromonah Brujban Daniel, a strâns de-a lungul vremii mai mulți câini (aprox. 20), susținând că pentru paza mânăstirii. Pentru nereguli în activitate, printre care și situația câinilor, Arhiepiscopia Tomisului l-a demis în urmă cu două luni.” Mai departe, instituția bisericească spune că actualul stareț, ieromonah Modest Bahnea, „și-a propus să rezolve situația câinilor și a anunțat autoritățile despre această situație. Așa au ajuns la mânăstire cei de la Barking Mad Dog Rescue, care au ridicat din mănăstire doar 6 câini, pe motiv că nu au suficient spațiu, dar au omis să precizeze istoricul real. Afirmația „câinii erau hrăniți marțea și joia” nu aparține actualului stareț, probabil este un zvon pus pe seama fostului stareț.”

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au deplasat la mănăstirea indicată, împreună cu un asistent veterinar. În urma examinării vizuale de către asistentul veterinar, s-a concluzionat faptul că animalele sunt clinic sănătoase. S-a solicitat sprijin șefului se serviciu Ecarisaj din cadrul Primăriei Năvodari pentru preluarea animalelor”, transmite IPJ Constanța.

Mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului" de la Năvodari a fost înființată în anul 2009 pe malul lacului Tașaul, „iar acum reprezintă un important punct turistic întrucât are un specific aparte. În cadrul mânăstirii se lucrează la ridicarea unei biserici mai mari, necesară pentru numărul mare de credincioși care vin regulat aici”, se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

SPIT Constanța eliberează PERMISELE DE ACCES în Zona Peninsulară
De Neptun TV 18 martie 2019

Cererile completate și documentele aferente se pot depune la ghișeele următoarelor agenții fiscale, situate la adresele: Str. Sulmona nr. 22 – Agenția fiscală nr. 3; Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall) – Agenția fiscală nr. 5; Bd. Tomis nr. 112 – Agenția fiscală nr. 6.

Exerciții militare în valuri de 5 metri. Forțele Navale Române participă la 'ARIADNE 19'
De Neptun TV 16 martie 2019

Forțele Navale Române participă cu nava maritimă hidrografică „Alexandru Cătuneanu” la exercițiul militar „ARIADNE 19”, defășurat în Marea Mediterană.

CONSTANȚA. Urmărire ca-n filme pe străzile din oraș - șofer oprit cu un foc de armă, după ce a lovit 5 mașini! VIDEO din mașina Poliției
De Neptun TV 15 martie 2019

În timp ce conducea cu viteză, mașina a lovit 5 autoturisme, dintre care 2 aflate în mers și 3 oprite.

România se oprește, astăzi, 15 minute, să ceară construcția de autostrăzi!
De Mediafax 15 martie 2019

Anunțat în urmă cu 11 zile, protestul inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit unul național, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul, la ora 15, pentru 15 minute.

CONSTANȚA. Percheziții de amploare la contrabandiștii de tutun! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 15 martie 2019

Un număr de 98 de percheziții, în 22 de județe și în Capitală, au loc, vineri dimineață, la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, la depozite și la oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

14 martie 2019 - Ziua Mondială a numărului Pi și 140 de ani de la nașterea lui Albert Einstein!
De Neptun TV 13 martie 2019

Ziua de 14 martie 2019 marchează atât sărbătorirea la nivel mondial a numărului Pi, cât și împlinirea a 140 de ani de la nașterea savantului de origine germană laureat cu Nobel Albert Einstein.

PREMIERĂ MONDIALĂ. Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume: 'A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină'
De Mediafax 13 martie 2019

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanțat din fonduri europene, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume, Executivul organizând, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

Senatorul Vergil Chițac, pasibil de dosar penal pentru fals în declarații!
De Neptun TV 12 martie 2019

Senatorul de Constanța Vergil Chițac riscă să fie cercetat penal pentru fals în declarații. Parlamentarul constănțean nu a specificat în declarațiile de interese faptul că deține și funcția de președinte al Asociației „Constanța Altfel”.

Începe Postul Paștelui. Tradiții și obiceiuri de lăsatul secului - ce ai voie să mănânci astăzi!
De Neptun TV 10 martie 2019

Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, amintind, astfel, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paști, de căderea lui Adam din Rai prin păcat, adică prin despărțirea de Dumnezeu, omul pierzând astfel asemănarea cu El, amintește Adrian Cocoșilă într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Marinari repatriați după ce autoritățile au vândut vasul din Portul Constanța și au plătit salariile
De Neptun TV 10 martie 2019

Marinarii de pe o navă sub pavilion Panama, reținută în portul Constanța, au putut fi repatriați după ce autoritățile portuare au vândut vasul pentru plata salariilor navigatorilor, restante de jumătate de an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SĂRBĂTOARE MARE astăzi! Sfinții 40 de Mucenici - tradiții și superstiții! Ce NU trebuie să faci în această zi
De Mediafax 9 martie 2019

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinții 40 de Mucenici, soldați romani care pentru credința lor au fost omorâți în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind și ziua în care s-a păstrat tradiția de a se prepara și împărți mucenici copți sau fierți.

SIMULARE EVALUARE 2019: Luni încep testările pentru elevii de clasa a VIII-a și a VII-a/ Calendar și SUBIECTE
De Mediafax 8 martie 2019

Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019, anunță Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă.

Sărbătoare mare sâmbătă! Ce să nu faci niciodată de Sfinții 40 de mucenici
De Neptun TV 8 martie 2019

Potrivit tradiției populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântași, iar apoi sunt consumați în familie.

8 Martie - Ziua Internațională a Femeii, de la activism la sărbătoare
De Mediafax 7 martie 2019

Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinței femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie și rasă.

CONSTANȚA. Cum vor arăta viitoarele semafoare!
De Neptun TV 7 martie 2019

Primăria își propune prin astfel de proiecte mărirea vizibilității semafoarelor și scăderea numărului accidentelor rutiere în oraș.

CONSTANȚA. Cine sunt pescarii căutați pe mare - unul dintre ei este patron de cherhana!
De Neptun TV 7 martie 2019

Trei pescari din sudul litoralului au dispărut miercuri seara, după ce au ieșit pe mare pe furtună. La căutări participă și autoritățile din Bulgaria.

Două nave românești participă la cel mai amplu exercițiu organizat de Turcia. 'Federația Rusă a încălcat suveranitatea a trei state care nu sunt membre NATOî
De Neptun TV 6 martie 2019

Corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” vor efectua o serie de exerciții în comun, pe mare, alături de două nave militare ale Turciei.

4 martie 1977, ziua celui mai mare CUTREMUR din România. Cum au fost distruse 35.000 de locuințe în 56 secunde
De Mediafax 4 martie 2019

Chiar dacă în primele ore de după cutremur reacția autorităților a fost slabă, un număr mare de români s-au solidarizat și au ajutat la îndepărtarea dărâmăturilor și la salvarea victimelor. Măsurile de sporire a producției de alimente au fost luate, în urma apelului prezidențial, pentru a asigura necesarul populației și s-a dispus restabilirea rețelelor utilitare - apă, gaz, telefonie, curent electric. Au fost trimise ajutoare din toată țara către zonele afectate.

BABELE - Tradiții, superstiții și cum se aleg în funcție de zonă
De Mediafax 3 martie 2019

Babele sunt considerate personaje ale mitologiei populare românești și, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.

Efectele negative ale Instagramului. Psiholog: Poate duce la depresie și anxietate
De Mediafax 3 martie 2019

Una dintre cele mai celebre platforme online, Instagram, nu are doar efecte pozitive asupra utilizatorului. Deși a depășit un miliard de beneficiari în întreaga lume, psihologii spun că aplicația poate duce la anxietate și depresie, scrie Descoperă.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Restricții de circulație pe Autostrada A4. TRAFIC redirecționat
De Neptun TV 2 martie 2019

Program restricții: luni, 4.03.2019, in interval orar: 9:00 – 11:00 pe Autostrada A4, km 9+900, calea I (Ovidiu – Agigea Port), circulația va fi deviată de pe banda 2 pe banda 1.