vineri, 15 decembrie 2017

CONSTANȚA. După doi ani de procese, dosarul 'Beirut' a ajuns la final! Inculpații își vor afla sentința la sfârșitul lunii!

Dosarul uneia dintre cele mai mari tragedii din ultimul deceniu a ajuns la final. Este vorba despre procesul incendiului care a cuprins restaurantul Beirut, în aprilie 2014. Trei tinere artiste au pierit atunci arse de vii, în vestiarul restaurantului. Procesul care îl are ca principal acuzat pe patronul restaurantului a durat 2 ani.

Aici au pierit, în urmă cu trei ani, Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă și Nicoleta Vasilițeanu, trei tinere frumoase care mai zâmbesc acum doar în fotografii.

În noaptea când a izbucnit incendiul au rămăs captive în vestiarul de la mansardă și, deși martorii au declarat, încă de atunci, că le-au auzit implorând după ajutor, deși susțin că le-au spus pompierilor să intre după ele, nu au fost salvate. Au avut parte de o moarte cruntă.

Incendiul, au stabilit procurorii, a fost provocat de zecile de improvizații făcute în local, inclusiv la instalația de evacuare a fumului. Patronul restaurantului, George Karam, dar și cei care l-au ajutat să facă lucrările au fost judecați pentru 54 de capete de acuzare. A susținut, atât în fața procurorilor cât și a judecătorilor, că nu știa că cele 3 tinere mai sunt în restaurantul cuprins de flăcări.

Astăzi, procesul a ajuns la final. Inculpații speră să fie găsiți nevinovați, familiile speră că li se va face dreptate. Toți au însă de așteptat până pe data de 25 august, atunci când magistrații vor pronunța sentința.

Patronul restaurantului nu este singurul pe care rudele fetelor îl consideră vinovat de tragedie. Familiile au cerut procurorilor să ancheteze dacă cei 60 de pompieri, care au intervenit la incendiu, ar fi putut să le salveze pe cele trei tinere din flăcări. Ancheta, inițial închisă, a fost redeschisă, luna trecută, de procurorii militari bucureșteni.

Comenteaza aceasta stire

Noi proiecte în România. Ministrul transporturilor Felix Stroe s-a întâlnit la Londra cu Directorul General pentru Infrastructură al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Jean-Patrick Marquet
De Neptun TV 8 decembrie 2017

Ministrul transporturilor Felix Stroe s-a întâlnit la Londra cu Directorul General pentru Infrastructură al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare Jean-Patrick Marquet.

DRAMĂ. Denisa a murit la 19 ani într-un BMW condus cu viteză! Mesajul emoționant al iubitului: 'Nenorocit de om... Mi-ai luat tot ce aveam mai drag'
De Neptun TV 4 decembrie 2017

Iubitul Denisei a postat azi un mesaj emoționant după ce a aflat că iubita sa și-a pierdut viața.

Trafic INFERNAL pe DN1, pe sensul către București - românii se întorc din vacanță!
De Neptun TV 3 decembrie 2017

Mai mult decât atât, din cauza ploiii, miile de turiști aflați la munte s-au hotărât să plece mai devreme, astfel că traficul este blocat între localitățile Bușteni și Comarnic.

CONSTANȚA. Tavanul prăbușit în City Mall - reprezentanții mall-ului aruncă vina asupra constructorului!
De Neptun TV 30 noiembrie 2017

În această seară, mai mulți constănțeni aflați în City Mall la cumpărături au trecut prin clipe de panică după ce un tavan s-a prăbușit cu tot cu cadrul de metal. Doar o minune a făcut să nu fie rănit nimeni.

Guvernul a decis: salariul minim brut va fi majorat de la 1 ianuarie 2018!
De Neptun TV 29 noiembrie 2017

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1450 lei lunar la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată în ședința de miercuri.

Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina într-un copac, în timp ce făcea sex! Un bebeluș se afla pe bancheta din spate
De Neptun TV 27 noiembrie 2017

O partidă de sex i-a costat scump pe doi tineri din Washington. Un bărbat a ajuns după gratii, iar femeia la spital cu mai multe oase rupte, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac

CONSTANȚA. Filtre organizate de Poliție pentru a fi prinși autostopiștii care au măcelărit doi soți! Rănită la gât, femeia a reușit să sune la 112 - soțul nu a supraviețuit!
De Neptun TV 25 noiembrie 2017

Poliția din Ialomița, Ilfov, Constanța, Călărași și București a organizat filtre pentru a-i prinde pe agresori.

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir vorbește despre 'rețeaua' de magistrați a lui Dumitru Dumbravă
De Neptun TV 22 noiembrie 2017

Daniel Dragomir scrie pe blog despre "rețeaua" de magistrați a generalului Dumitru Dumbravă,devenit cunoscut în urma declarației potrivit căreia instanțele constituie ”câmp tactic” pentru SRI și arată legăturile cu fostul consilier al lui Kovesi sau procuroarea lui Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum

CONSTANȚA. Ansamblul 'Alexandrov', recital de excepție pe scena Casei de Cultură!
De Antonia Maer 20 noiembrie 2017

„Kalinka”, „Katiusha” și alte referene rusești celebre au răsunat seara trecută pe scena Casei de Cultură, în interpretarea, ansamblulului Alexandrov, Corul Armatei Roșii. Renăscut după tragedia aviatică de anul trecut în care 64 de artiști au murit, ansamblul a revenit la Constanța pentru doua oară. Artiștii au pregătit și o surpriză constănțenilor care au venit în număr mare să-i urmărească: un recital cu dansuri și melodii populare românești.

CONSTANȚA. Distrusă de durere după moartea fiului de 16 ani: 'De ce din 4 aflați în mașina condusă de un șofer criminal, Te-a ales pe tine, puiul meu frumos'
De Neptun TV 19 noiembrie 2017

La un an și șase luni de la accidentul cumplit de pe Aurel Vlaicu, mama adolescentului care și-a pierdut viața, nu-și găsește liniștea și cere ca șoferul vinovat să fie pedepsit.

BLACK FRIDAY. Vânzări record înregistrate astăzi!
De Antonia Maer 17 noiembrie 2017

Dacă în America încă se fac pregătiri pentru Black Friday, la noi deja se numără bilanțul vânzărilor explozive de peste zi. O mașină de peste 100 de mii de euro a fost vândută dis de dimineață, iar goana după reduceri nu i-a oprit pe consumatori să depășească cele 200 de milioane de lei, totalul de vânzări estimat de specialiști pentru anul 2017.

MOMENT TERIFIANT pentru un șofer român de TIR! Migranții au blocat șoseaua pentru a-l face pe șofer să oprească - VIDEO!
De Neptun TV 16 noiembrie 2017

În imaginile surprinse de camera de bord a TIR-ului, se poate observa cum un bărbat sare în fața camionului. Sorin Soroiu nu oprește însă și-și continuă drumul prin baricada creată de imigranți.