miercuri, 26 iunie 2019

CONSTANȚA. Ion Barbu își anunță demisia de la SSC Farul

CONSTANȚA. Ion Barbu își anunță demisia de la SSC Farul

SSC Farul Constanța a înregistrat astăzi a două înfrângere în liga a două la fotbal după ce a cedat cu scorul de 1-4, la Călărași, în față celor de la Academică Clinceni, într-o partida considerată pe teren propriu.

La finalul meciului, unul dominat categoric de către oaspeți, tehnicianul constănțean a declarat, în exclusivitate pentru Neptun TV, că în proporție de 90% este decis să renunțe la a mai antrena echipa suporterilor. "În situația noastră nu poți să schimbi o jumătate de echipa, așa că cel mai bine se înlocuiește antrenorul", a declarat Ion Barbu la finalul partidei cu Academică Clinceni. După trei etape disputate, ssc farul a acumulat doar trei puncte, grație victoriei cu 4-1 în față celor de la acs poli timișoara, din prima etapă a campionatului. Au urmat apoi două înfrângeri usturătoare, 2-4 și 1-4, contra celor de la UTA Arad, respectiv Academică Clinceni.

În cazul în care va demisiona, Ion Barbu devine primul antrenor care renunta la banca tehnică în actualul sezon al ligii a două la fotbal.

Comenteaza aceasta stire

Meci splendid în semifinalele Ligii Națiunilor: Portugalia s-a CALIFICAT - Cristiano Ronaldo și-a dus naționala în FINALĂ!
De Mediafax 6 iunie 2019

Portugalia a câștigat, miercuri seară, meciul din semifinalele Ligii Națiunilor, contra Elveției, scor 3-1. Cristiano Ronaldo a adus calificarea în ultimul act pentru lusitani cu un hat-trick.

Simona Halep, premiată la Paris pentru cea mai bună tenismenă din 2018!
De Neptun TV 5 iunie 2019

Simona Halep (3 WTA), a participat, marți seară, la Cina Campionilor, organizată la Paris de Federația Internațională de Tenis (ITF). Românca a primit premiul pentru cea mai bună tenismenă din 2018.

Roland Garros 2019. Simona Halep joacă astăzi în primul tur cu Ajla Tomljanovic. ORA meciului
De Mediafax 28 mai 2019

Partida Halep - Tomljanovic e programată a treia pe terenul central, după John Millman - Alexander Zverev, din proba masculină, și Naomi Osaka - Ana Karolina Schmiedlova, de la feminin.