miercuri, 20 iunie 2018

CONSTANȚA. Gala Superkombat revine la malul mării, în luna august! Evenimentul va fi transmis în peste 100 de țări

Spectacolul Superkombat se întoarce la Constanţa, într-o nouă prezentare! Eduard Irimia a anunţat astăzi că următoarea gală, din 19 august, va fi transmisă pe 6 continente de televiziunea americană CBS. Asociaţia Litoral Delta Dunării rămâne partenerul Superkombat, care va promova staţiunea Mamaia în peste 100 de ţări, cu o audienţă estimată la aproape două miliarde de telespectatori. Printre eroii galei din august se vor afla poliţistul constănţean “Anonymous” Alex Filip şi locotentul său, “Micul Tyson” Eduard Chelariu!

După colaborarea cu Eursport, Superkombat urcă o treaptă mai sus, cu transmisiuni la nivel global, pe 6 continente, gala din România urmând să fie difuzată în prime time, pe postul CBS, între orele 22 și 24, cu o audiență estimată la aproape 2 miliarde de oameni.

Detaliile organizatorice au fost discutate de echipa lui Edi Irimia și reprezentanții Primăriei Constanța. Alex Filip, reprezentantul Superkombat în Constanța, va urca în ring alături de alți eroi locali, printre care spectaculosul Eduard Chelariu, supranumit Micul Tyson.

Iubitorii de kickboxing vor avea ocazia să urmărească și în acest weekend o gală pe Litoral: Colosseum Tournament. Cristian Milea, Amansio Paraschiv și eroii locali Adrian Roșca și Mădălin Crăciunică vor lupta pentru România într-un meci contra Germaniei vineri, de la ora 20.00, la Tenis Club Idu din Mamaia.

 

 

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep, despre omul din spatele succesului de la Paris: 'Mă bucur de fiecare meci'!
De Neptun TV 20 iunie 2018

Simona Halep, nr. 1 în tenisul feminin, a vorbit pentru Tennis Channel despre persoana care a contribuit la cucerirea primului turneu de Mare Șlem. Alexis Castorri a ajutat-o pe campioană să evolueze la capitolul mental.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Cel mai mare eveniment fotbalistic al LUMII începe astăzi. PROGRAMUL GRUPELOR
De Mediafax 14 iunie 2018

Cupa Mondială de fotbal începe joi, meciul de deschidere al competiției care se va încheia peste o lună fiind cel dintre Rusia și Arabia Saudită, de la ora 18.00.

Presa internațională: 'Halep a mișcat mulțimile, primarul Bucureștiului a fost huiduit'
De Neptun TV 12 iunie 2018

Presa internațională a scris, azi, despre revenirea Simonei Halep în România, după ce a câștigat tilul la Roland Garros.

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!!

SIMONA HALEP joacă finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

Simona Halep și Sloane Stephens se vor înfrunta, sâmbătă, în premieră în finala unui turneu din circuitul WTA. Halep conduce cu 5-2 la confruntările directe.

Simona Halep s-a calificat în FINALA de la Roland Garros
De Neptun TV 7 iunie 2018

Ea a eliminat-o, cu 6-1, 6-4, pe Garbine Muguruza.

ROLAND GARROS. Simona Halep joacă astăzi în semifinale, cu spaniola Garbine Muguruza!
De Neptun TV 7 iunie 2018

Liderul WTA, Simona Halep, va juca în semifinale turneului de la Roland Garros, astăzi, după ora 16.00, cu spaniola Garbine Muguruza, cap de serie numărul 3, meciul urmând să aibă loc pe terenul central Philippe Chatrier.

UPDATE. ROLAND GARROS. Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală!
De Neptun TV 4 iunie 2018

Simona Halep mai are de câștigat patru meciuri pentru a-și îndeplini visul și anume cucerirea unui trofeu de Grand Slam.

Baschet Club Athletic, medaliată cu bronz în Liga 1!
De Sorin Cealera 30 mai 2018

Baschet Club Athletic Constanța a încheiat cu o victorie turneul Final Four de la Brăila și a obținut medaliile de bronz ale Ligii Întîi. ”Gladiatorii din Tomis” vor evolua din sezonul viitor în Superliga României.

CS Phoenix mizează pe baschetbalistele tinere
De Sorin Cealera 30 mai 2018

După 23 de ani, Constanța are din nou o echipă de senioare la baschet, iar aceasta a cucerit deja o medalie de argint în Liga Întîi. Baschetbalistele de la Phoenix s-au clasat pe locul secund în turneul de promovare de la Târgoviște și au obținut astfel dreptul de a evolua din sezonul viitor în Liga Națională.

SSC Farul visează la... Liga 1!
De Sorin Cealera 29 mai 2018

Suporter Spirit Club Farul se pregătește pentru liga a doua. Susținută de peste 5000 de fani, echipa constănțeană a obținut promovarea pe arena din strada Primăverii și a readus atmosfera de pe vremuri pe străzile orașului. Antrenorul Petre Grigoraș speră ca echipa să primească un buget pe măsura ambițiilor clubului, care visează acum la Liga Întîi.

Real Madrid câștigă din nou Liga Campionilor, dupa o finală superbă cu Liverpool!
De Neptun TV 27 mai 2018

In ultimul act al celei mai importante competitii intercluburi din Europa, madrilenii au invins-o cu 3-1 pe Liverpool, la capatul unui meci de povestit nepotilor.

Ilie Năstase, două dosare penale în 6 ore! Oamenii legii au fost nevoiți să blocheze mașina tenismenului: 'Polițiștii să folosească mai întâi capul'!
De Neptun TV 25 mai 2018

Fostul jucător de tenis a acuzat că are răni la mâini din cauza cătușelor și a spus că se va adresa CEDO.