miercuri, 21 august 2019

CONSTANȚA. Imagini cu puternic impact emoțional - oamenii încearcă să-l încălzească pe șoferul de 18 ani după ce l-au scos din mașină! VIDEO

Viteza și neexperiența la volan au dus la un accident grav ce a avut loc în urmă cu puțin timp la intrare în localitatea constănțeană Viișoara, dinspre Cobadin.

Șoferul de 18 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină parcată. În urma impactului violent, mașina tânărului s-a răsturnat. Înăuntru a rămas captiv șoferul de 18 ani. Alarmați, mai mulți martori au sărit în ajutor și au reușit să-l scoată pe tânăr. Până la sosirea Ambulanței, oamenii s-au mobilizat și au adus pături pentru a-l putea încălzi. 

Din primele informații, starea tânărului este una gravă! Cadrele medicale au reușit să-l stabilizeze, fiind transportat la Spitalul Județean pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Comenteaza aceasta stire