duminică, 23 septembrie 2018

CONSTANȚA. La un pas să facă infarct după ce a primit un telefon în miezul nopții care o anunța că fiul ei a făcut un accident grav - cum funcționează metoda 'Accidentul'!

Un telefon în puterea nopţii, o voce disimulată şi un scenariu apocaliptic sunt ingredientele de care se folosesc escrocii pentru înşelătoria care face ravagii în ultimii ani la Constanţa. Aproape că nu trece noapte în care şarlatanii să nu facă o victimă prin medota “Accidentul”. Pentru că vorbim despre un grup infracţional organizat, flagel pe care poliţştii încearcă din răsputeri să-l stârpească, oamenii legii au ajuns să meargă pe stradă şi să vorbească personal cu vârstnicii care cad mai uşor în plasa escrocilor.

Mama tânărului din imagini încă tremură sub șocul pe care l-a avut când, în toiul nopții, o voce o anunța că unul dintre fii ei a provocat un accident grav. 

Ceea ce a făcut-o pe femeie să i se înmoaie picioarele și să creadă în scenariul escrocilor este faptul că fiul ei, fratele bărbatului din imagini, chiar era plecat în noaptea în care șarlatanii au intrat în rolul presupusului avocat de la celălalt capăt al firului.

Povestea a fost cu atât mai credibilă, cu cât, femeia spune ca omul care a sunat-o semăna la voce foarte bine cu fiul ei.

Polițiștii cred că șarlatanii care operează prin metoda accidentul sună pe timpul zilei la domiciliile celor vizați pentru a auzi vocea astfel încât să o poată reproduce cât mai fidel.

Femeii i s-a spus, pe un ton convingător, că la ușa ei va ajunge un trimis al procurorului căruia trebuie să-i dea 30.000 de euro. Constănțeanca a fost înștiințată că o parte din bani vor fi folosiți pentru operația fetei lovite pe trecerea de pietoni, iar o alta trebuie să ajungă la familia victimei pentru ca aceasta să nu depună plângere penală împotriva fiului femeii. 

De data aceasta, povestea are un final fericit.

Deși nu au reușit să obțină banii ceruți de data aceasta, membrii grupului infractional nu s-au dat bătuți și au încercat și la altă familie.

Peste 100 de vârstnici din județul Constanța au fost păcăliți prin metoda accidentul în utlimul an iar prejudiciul total se ridică la câteva zeci de miii de euro.

Oamenii legii spun că în ciuda mediatizării și a semnalelor de alarmă trase, zeci de victime ajung la poliție săptămânal și plâng după bani.

Anchetatorii au reușit să descopere patru grupuri specializate în metoda accidentul și să-i ancheteze pe membrii lor, dar flagelul pare unul greu de stârpit. După cum spun polițiștii, capii bandelor mafiote sunt deținuți care pun la cale totul de după gratii și care au complici în exterior ce le duc la bun sfârșit planul.

Comenteaza aceasta stire

Locuri de VIS pe care puțină lume le știe. Unde poți pleca în vacanța
De Mediafax 23 septembrie 2018

În Kazakhstan se găsește Almatî, orașul cunoscut în română și ca Alma Ata. Fosta capitală a țării, până în 1997, a rămas centrul cultural din Kazahstan și singura localitate din zonă cu peste un milion de locuitori. Aici se găsește Medeu, cel mai mare patinoar din lume situat la înălțime, la nu mai puțin de 1600 de metri deasupra nivelului mării. A fost deschis în 1951 și a cunoscut renovări repetate în 1972, 2003 și 2009. Printre atracțiile orașului sunt și cele 125 de fântâni, care includ bazinul "Calendarul Oriental", cu 12 sculpturi ale animalelor responsabile cu diferitele perioade ale anului Kazakh.

CONSTANȚA. Caravana Food Truck Festival revine în Piața Ovidiu - preparate delicioase din 10 bucătării internaționale și concerte!
De Neptun TV 22 septembrie 2018

Piața Ovidiu din Constanța redevine gazda festivalului Food Truck Festival 2018, în cadrul gurmanzii vor putea mânca unele dintre cele mai delicioase preparate de tip street food.

Cele mai bune destinații de făcut plajă în septembrie
De Mediafax 22 septembrie 2018

Zona Mediteranei este încă la mare căutare în luna septembrie, cu temperaturi care coboară ușor, însă care sunt încă potrivite pentru navigat și pauze de plajă.

ECHINOCȚIU DE TOAMNĂ 2018. Ziua este egală cu noaptea. Când se schimbă ORA
De Neptun TV 21 septembrie 2018

Echinoctiu de toamna 2018 reprezinta debutul toamnei din punct de vedere astronomic.

CONSTANȚA. Scandal în trafic - doi șoferi s-au luat la bătaie după o tamponare! Polițiștii au confiscat un pistol
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Polițiștii au stabilit că în scandalul izbucnit, joi dimineață, pe o stradă din municipiul Constanța, după o tamponare, două persoane ar fi fost lovite și cu un pistol de tip airsoft. Bărbatul care deținea arma a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că nu are documente de proveniență pentru pistol.

Plic cu peste 33.000 de euro găsit de un agent de pază într-un magazin
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Potrivit sursei citate, pe 17 septembrie, la magazin s-au deplasat reprezentanții unei bănci, afirmând că plicul aparține instituției financiare, managerul însă, pentru a se asigura că situația este reală, l-a predat polițiștilor.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Au fost descoperite noi focare de pestă porcină africană - care sunt localitățile afectate
De Neptun TV 19 septembrie 2018

De data aceasta, autoritățile au luat decizia de a omorî porcii doar din gospodăriile afectate.

40.000 de tineri români studiază peste hotare. Marea Britanie, în topul preferințelor
De Neptun TV 19 septembrie 2018

Potrivit reprezentanților IntegralEdu, anual 6.000 de tineri români pleacă să studieze peste hotare, iar destinațiile preferate sunt: Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Franța și SUA.

Traficul va fi închis pe o porțiune din Autostrada A2, pentru lucrări, până pe 4 noiembrie
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Șoferii sunt sfătuiți că sporească atenția la volan, să reducă viteza în zona efectuării lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Undă verde pentru Referendum în România. CCR a avizat favorabil Legea pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Peste 7.000 de sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor sociale și aproape 500 permise reținute
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional.

Atacul sângeros din Brăila. Dosar penal deschis în cazul baschetbaliștilor înjunghiați pe terasă. Vești despre starea victimelor
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În baza filmărilor făcute în barul unde s-a produs incidental, anchetatorii au un grup de suspecți în cazul baschetbaliștilor atacați într-un club din Brăila

ATENȚIE! Consumul de ALCOOL este un factor principal de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial
De Neptun TV 16 septembrie 2018

La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al șaptelea factor de risc atât pentru decese, cât și din punctul de vedere al incapacității generate de boală.

Epidemiile grave care amenință GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină și Tuta Absolută, și cum se pot preveni!
De Mediafax 15 septembrie 2018

Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar și plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.

CONSTANȚA. Spectacol-labirint în centrul vechi - acțiunea este bazată pe poveștile de viață înscrise pe epitafurile vechilor locuitori ai Tomisului
De Neptun TV 15 septembrie 2018

Un spectacol de teatru labirint, intitulat „Picături de istorie” este pus sâmbătă seara în scenă în centrul vechi al Constanței.

CONSTANȚA. Restaurante ÎNCHISE de Protecția Consumatorilor - meniul zilei: gândaci, murdărie și mâncare expirată!
De Neptun TV 14 septembrie 2018

La restaurantul din Constanța, comisarii CJPC au aplicat o amendă de 10.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității.

Mare SĂRBĂTOARE astăzi la români. Înălțarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului! TRADIȚII ȘI OBICEIURI
De Mediafax 14 septembrie 2018

Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creștine, aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota, 14 septembrie fiind considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, în Capitală fiind organizată cu această ocazie o procesiune.

Nicolae Voiculeț, concert la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Vor fi prezenți, Ministrul apărării naționale Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunitățile istorice românești de peste granițe.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Șoferi atacați noaptea pe un drum european: 'Bombardau cu pietre mașinile care treceau'
De Neptun TV 13 septembrie 2018

În cursul acestui an, la nivelul țării s-au mai înregistrat cazuri de autoturisme atacate, în special pe timpul nopții, în localitățile Sinești și Țăndărei.

Un nou focar de pestă porcină! Zeci de animale vor fi sacrificate
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Un porc dintr-o gospodărie țărănească din Rogojeni a murit din cauza pestei, iar autoritățile au decis să eutanasieze în mod preventiv toate suinele din localitate, după ce Laboratorul Veterinar de Pestă Porcină de la Iași, a confirmat prezența virusului.