miercuri, 24 iulie 2019

CONSTANȚA! Mesaj alarmant al medicilor de familie: 'Birocrația ucide actul medical!'

Întreruperea contractelor cu casele de asigurări de sănătate. Asta anunţă medicii de familie în cazul în care nu se va ţine cont de nemulţumirile lor. Acestea se referă la finanţarea slabă a sistemului, la birocraţia excesivă, dar şi la discriminarea în raport cu medicii din alte domenii de activitate.

Birocrația ucide actul medical! Asta consideră medicii de familie care sunt nevoiți să petreacă ore întregi completând fișe, în detrimentul consultului. Nici măcar introducerea sistemului informatic nu le-a ușurat munca medicilor. Dimpotrivă!

Organizațiile care apără drepturile medicilor de familie spun că sistemul public de sănătate continuă să se degradeze cu fiecare zi, iar asistența primară este ignorată de autorități.

Reprezentanții medicilor de familie spun că au găsit chiar  și soluții la toate aceste probleme, dar că acestea sunt ignorate de autorități.  

Specialiști din toată țara s-au întâlnit astăzi la Constanța, la conferința regională cu tema „Medicina de familie – Piatra de temelie a medicinei moderne“. 

Comenteaza aceasta stire