luni, 18 iunie 2018

CONSTANȚA. Militarul declarat dezertor a fost găsit mort!

Deznodământ tragic în cazul lui Daniel, maistrul militar considerat dezertor, după ce nu s-a mai prezentat la unitatea militară din portul Constanţa. A fost descoperit fără viaţă, la câţiva kilometri de Gara de Nord, pe calea ferată. Toate indiciile conduc la ipoteza că acesta ar fi incediat apartamentul din cartierul Kilometrul 4-5 în care locuia, apoi şi-a pus capăt zilelor, în Capitală. Motivele pentru care ar fi făcut aşa ceva rămân un mister pe care l-a luat cu el pe cealaltă lume.

Trupul lui Daniel a fost descoperit vineri, la 6 kilometri de Gara de Nord din Capitală, pe linia de cale ferată București-Craiova. Timp de câteva zile nimeni nu a știut cine este tânărul, îmbrăcat în ținută civilă, fără acte asupra sa.

Inițial, polițiștii de la Direcția Transporturi nu au făcut legătura între maistrul militar de 22 de ani, dispărut de joi din Constanța și necunoscutul mort care s-ar fi aruncat în fața trenului. Abia ieri, apropiații au confirmat că este vorba de aceeași persoană.

RECOMANDARECONSTANȚA. Militar de 22 de ani, declarat dezertor - tânărul și-ar fi incendiat apartamentul și a dispărut!

Firul evenimentelor, deși reconstituit acum, nu explică motivul pe care l-ar fi avut maistrul militar să facă așa ceva. Joi, la prânz ar fi incendiat apartamentului din Kilometrul 4-5 pe care acesta îl închiriase de la un fost profesor, din școala de marină. Era în permisie însă nimeni nu știe de ce ar fi făcut asta.  

Apoi, ar fi plecat spre Capitală. O zi mai târziu, vineri, a folosit bancomatul din Gara de Nord, însă a scos de acolo doar 10 lei. Apoi s-ar fi aruncat în fața trenului într-o zonă unde nu este țipenie de om. Nu a lăsat niciun bilet de adio în care să explice ce s-a petrecut în viața sa, înainte de gestul fatal. Vineri ar fi trebuit să revină la unitate. A fost considerat de superiorii săi absent, iar luni, neștiind că tânărul nu mai este în viață, superiorii săi l-au reclamat la Parchetul militar ca fiind dezertor.

Moartea tânărului a fost anunțată pe un grup de pe facebook, destinat eroilor din întreaga lume. 

Rohozneanu Daniel ,un suflet tanar si nevinovat a plecat Sus inainte de vreme. Dumnezeu sa il Ierte!

Doamne odihneste-l in pace, saracul, pacat de tineretea lui !!!

 Ancheta morții tânărului este făcută de procurorii militari care speră că după ce îi vor audia pe colegii și apropiații militarului vor reuși să elucideze cauza acestei tragedii. 

Comenteaza aceasta stire

Românii din diaspora, plângere penală împotriva revistei Charlie Hebdo pentru caricatura cu Halep
De Mediafax 17 iunie 2018

Precizările vin după ce revista satirică franceză Charlie Hebdo a publicat recent o caricatură prin care ironizează victoria Simonei Halep de la Roland Garros, în care aceasta apare strigând "Fier vechi! Fier vechi!".

Nicolae Voiculeț urcă pe scenă la Constanța
De Ciprian Vieru 16 iunie 2018

Ziua drapelul Național, care se serbează anual la data de 26 iunie, se anunță încă de pe acum una plină de evenimente la Constanța. Pe lângă ceremoniile organizate cu această ocazie, în Piața Ovidiu va avea loc și un concert, în cadrul căruia pe scenă va urca și celebrul naist Nicolae Voiculeț. Spectacolul din Constanța va marca de altfel și debutul celei de a doua faze a turneului national „Dumnezeu Ocrotește România“, organizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Despărțirea dintre Facebook și cei doi fondatori ai WhatsApp și efectele ei
De Mediafax 16 iunie 2018

Cât de urâtă a fost despărțirea dintre Facebook și cei doi fondatori ai WhatsApp, cea mai mare achiziție a companiei? Creatorii uneia dintre cele mai populare aplicații de mesagerie pleacă din companie lăsând pe masă 1,3 miliarde de dolari, scrie Ziarul Financiar.

Furtunile au făcut ravagii în țară! Zeci de locuințe și drumuri afectate de inundații în 16 județe!
De Neptun TV 16 iunie 2018

Peste 44 de locuințe, 39 beciuri și subsoluri, 120 curți, două obiective economice, două anexe gospodărești, o mașină, o fântână și opt tronsoane de drum au fost afectate de ploile din ultimele zile și de scurgerile de pe versanți, potrivit IGSU.

CONSTANȚA. Mâncare pentru copii gătită într-un beci - JEG de nedescris! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 15 iunie 2018

Se preparau alimente care se comercializau într-un magazin din centrul orașului și la chioșcul din curtea Liceului Mihai Eminescu.

CONSTANȚA. TRAGEDIE: Un bebeluș de numai 9 luni a murit de rujeolă. Discuții aprinse pe Facebook: copilul ar fi fost pus într-un salon cu copii bolnavi, deși nu fusese încă vaccinat!
De Neptun TV 14 iunie 2018

Copilul a fost internat în perioada 15 – 21 mai la Spitalul Județean Constanța cu bronșită, dar după mai puțin de 10 zile, a revenit în stare gravă.

CONSTANȚA. Cine este militarul care a murit încercând să salveze un copil! Două fete au rămas fără tată: 'Soțul meu a sărit să salveze un suflet de copil abandonat la naștere'
De Neptun TV 13 iunie 2018

Surprinzător este faptul că militarul a fost declarat luni, 11 iunie, în jurul orei 19.00, absent nejustificat de la unitate, așa cum au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene Române, urmând ca miercuri să fie dat dezertor. Duminică, Petru Cosma se afla alături de ceilalți colegi pe plajă.

GERMANIA. Român mort după ce mai bine de o oră a cerut șefilor nemți să cheme ambulanța!
De Neptun TV 13 iunie 2018

În urmă cu trei săptămâni un alt român de 48 de ani a murit. Nimeni nu știe însă ce s-a întâmplat cu el. Pe imaginile de la Bornheim se pot vedea barăcile în care trăiesc românii și care sunt împrejmuite cu garduri.

ȚEAPĂ în numele Poliției Române! 'Dacă primiți un astfel de mesaj, este important să știți că este o fraudă'
De Neptun TV 12 iunie 2018

Dacă primiți un astfel de mesaj, este important să știți că este o fraudă și să nu dați curs cererii!

Trenul Regal, drum simbolic în Constanța!
De Neptun TV 11 iunie 2018

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor călători spre Dobrogea cu Trenul Regal, vineri, 15 iunie, transmite Secretariatul Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei.

NEVERSEA 2018. Cel mai mare festival de pe plajă din Europa va avea loc pe plaja Modern! Ce artiști și-au mai anunțat prezența
De Neptun TV 11 iunie 2018

În acest an scena principală a festivalului NEVERSEA este una și mai impresionantă, dar și cea mai mare ca suprafață, construită pe litoralul Românesc. Pentru a le oferi câtor mai mulți fani ai festivalului experiența unică a răsăritului din fața mainstage-ului, în acest an zona respectivă a crescut la peste 12.000 de metri pătrați.

CONSTANȚA. Un tânăr a murit după ce a intrat în mare să se răcorească! O fată este în stare de șoc - IMAGINI EXCLUSIVE
De Neptun TV 10 iunie 2018

Tânărul era însoțit de o tânără, care a suferit un șoc, echipajul de la SMURD administrându-i un calmant.

România ocupă locul șase în topul țărilor din UE la cheltuielile din perioada verii
De Mediafax 10 iunie 2018

România se situeazã pe pozitia a șasea în topul cheltuielilor din perioada vacanței de vară din Uniunea Europeană, urmând să aloce 58,9% din veniturile lunare, echivalentul a aproximativ 528 de euro, arată Barometrul de Varã Ferratum.

România, pe primul loc în Europa la numărul de accidente grave! Tot mai mulți oameni mor pe șosele
De Neptun TV 8 iunie 2018

282 de milioane de euro - atât a cheltuit statul român în ultimii 7 ani încercând să scoată din circulație peste 250.000 de rable mai vechi de 8 ani. Eforturile au fost anulate în doar câteva luni de eliminarea taxei auto.

PROGNOZĂ METEO. România între furtuni violente și temperaturi de vară toridă! Cum va fi vremea în weekend
De Neptun TV 8 iunie 2018

În weekend, cerul va avea înnorări temporar accentuate în Banat, Crișana, Maramureș și nordul Moldovei, precum și la munte, unde pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

O nouă gafă Facebook! Mesajele a 14 milioane de utilizatori, făcute publice: 'Ne cerem scuze'!
De Neptun TV 8 iunie 2018

Compania Facebook și-a exprimat regretul după ce setările de confidențialitate a până la 14 milioane de utilizatori Facebook au fost modificate din cauza unei defecțiuni, astfel că postările unor utilizatori ai rețelei au devenit publice pentru câteva zile în cursul lunii mai.

Ploi abundente în ultimele 24 de ore - opt județe afectate! Bărbat salvat după ce a fost luat de viitură!
De Neptun TV 8 iunie 2018

Ploile și vijeliile din ultimele 24 de ore au afectat 12 localități din opt județe. În Prahova, un bărbat a fost luat de viitură, fiind salvat în timp util.