miercuri, 24 iulie 2019

CONSTANȚA. Poveștile tinerilor care suferă de sindromul Down ne oferă o adevărată lecție de viață - VIDEO

Au reuşit să-şi depăşească propriile limite, s-au integrat în societate, deşi au întâmpinat piedici şi spun răspicat că nicio barieră nu le stă în cale. Vorbim despre mii de copii cu sindromul Down din România pe care statul nu-i ajută şi pe care societatea îi respinge. Astăzi, de ziua mondială a sindromului Down, persoanele care suferă de această afecţiune ne oferă o lecţie de viaţă.

Erkan Șerif, un tânăr cu sindrom Down din Constanța, este un învingător. Le-a demonstrat-o celor din jurul său, dar și întregii societăți.

Nu a acceptat ca prejudecățile să-i afecteze viața, așa că a absolvit un liceu, are diplomă de lucrător comercial în alimentație, a făcut cursuri de hair stilist, iar acum urmează un curs de maseur.

Și dacă pentru el viața a însemnat doar lupte reușite, mama sa mărturisește că drumul până aici nu a fost deloc ușor. La naștere, medicii nu i-au dat nicio șansă. Însă femeia nu a încetat niciodată să spere, iar acum Erkan are 29 de ani și încearcă din toate puterile să ducă o viață normală.

Sindromul Down reprezintă cea mai frecventă anomalie cromozomială și poate afecta unul din 700 de nou-născuți. Diagnosticarea sindromului Down, spun medicii specialiști, se face antenatal, prin screening combinat. Dacă rezultatele accestui screening sau ale examenului morfologic aduc suspiciunea de trisomia 21, va fi recomandată efectuarea unei amniocenteze.

Astăzi, de ziua mondială a sindromului Down, părinții atrag atenția, încă o dată, că lupta cu instituțiile statului este o povară și o umilință. Luna trecută, părinții copiilor afectați de această boală au ieșit în stradă pentru a împiedica intrarea în vigoare a unui act normativ ce le-ar fi luat însoțitorilor chiar și puținii bani pe care îi primesc.

Explicația Ministerului Sănătății a fost că persoanele cu sindrom Down au un IQ mai mare decât baremul stabilit, însă părinții spun că doar ei știu câtă muncă stă în spatele unui astfel de copil care a reușit să se integreze în societate.

Zeci de copii și părinți s-au strâns astăzi la un restaurant din Constanța pentru a marca ziua mondială a sindromului Down.

Comenteaza aceasta stire