luni, 23 octombrie 2017

CONSTANȚA. Sfaturi non-violență pentru părinți: cum gestionăm crizele copiilor?

Ce faci atunci când copilul tău se tăvăleşte pe jos că îşi doreşte o anumită jucărie? Dar atunci când refuză cu înverşunare să meargă la culcare? Mulţi părinţi recunosc că se confruntă zilnic cu astfel de conflicte în familie, însă puţini ştiu cum să le facă faţă fără a-şi ieşi din minţi. Ne oferă câteva sfaturi specialiştii.

În țara noastră, mai bine de jumătate dintre părinți recunosc că atunci când copilul face un lucru greșit, prima lor reacție este să ridice vocea, iar 11% dintre ei pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr.

'Acest lucru există pentru că părinții că nu știu să facă  altceva. Dacă încetezi cu pedeapsa și cu recomnepnsa și bătutul copilului, ce rămâne de făcut? Pentru că nu am avut acces la informație, nu ne rămâne de făcut decât să facem ceea ce s a făcut cu noi când eram mici', spune Monica Reu, președintele Asociației pentru Comunicare Non-Violență.

Conflictele în sânul familiei apar deseori din cauza stresului cotidian și a lipsei comunicării, spun psihologii.

'Viața este mai stresantă, toată lumea face multe lucruri, programul la lucru este mai lung: înainte părinții veneau acasă la ora 2, acum soțul ajunge la 7, iar tehnologia asta se pune în fața comunicării între părinte și copil. Mama stă pe Facebook, copilul stă pe tabletă și se joacă în loc să stea față în față să vorbească, și de aici apare deconectarea...', spune scriitoarea Ioana Macoveiciuc.

Astăzi, zeci de mămici s-au întâlnit într-un centru comercial din Constanța pentru a afla de la experți cum să gestioneze problemele cu cei mici. Ioana Macoveiciuc, cunoscută drept „prințesa Urbană” și Monica Reu, un trainer specializat în astfel de probleme, le-au oferit părinților sfaturi utile.

Indiferent de vârsta copilului, mămicile recunosc că nu există zi în care să nu apară diverse conflicte cu aceștia.

Un studiu prezentat de UNICEF arată că violența verbală este cea mai răspândită formă de violență, dar cu efecte dramatice asupra dezvoltării copilului.

Comenteaza aceasta stire

CAZ ȘOCANT! Mămică MĂCELĂRITĂ de doctor - 10 zile ÎN COMĂ după cezariană! Manuela are nevoie de ajutorul nostru
De Neptun TV 22 octombrie 2017

Medicii susțin că este necesară conectarea la un aparat care sa stimuleze carnea sa creasca.