joi, 20 iunie 2019

CONSTANȚA și alte județe, lovite de furtună! COD PORTOCALIU de ploi puternice, vijelii și grindină!

CONSTANȚA și alte județe, lovite de furtună! COD PORTOCALIU de ploi puternice, vijelii și grindină!

23 de județe ale țării și Capitala intră de la ora 15.00 sub cod portocaliu de ploi puternice, chiar în ziua în care începe vizita Papei Francisc în România.

ANM anunță cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru București și județele Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași și Giurgiu.

În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.

În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.

Totodată, de vineri, ora 12 până sâmbătă ora 10.00, județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Dolj, Mehedinți, Cluj, Timiș, Botoșani, Iași, Teleorman și Olt sunt sub cod galben de vreme vrea.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.

Avertizările ANM vin tocmai când începe în România o vizită istorică a Papei Francisc.

Comenteaza aceasta stire

COD GALBEN de inundații pe râuri din 20 de județe
De Neptun TV 19 iunie 2019

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul miercuri ora 18:00 – joi ora 6:00 pe unele râuri din județele Alba, Hunedoara, Arad și Bihor.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină în 37 de județe HARTA
De Neptun TV 19 iunie 2019

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Vine CANICULA! Avertismentul meteorologilor pentru perioada următoare. VREMEA până pe 23 iunie
De Neptun TV 10 iunie 2019

Potrivit meteorologilor, primul val de caniculă își va face simțită prezența în România începând de miercuri, când vor fi 34 de grade Celsius în vest, sud și est, mai ales în zonele de câmpie.

ALERTĂ METEO! CONSTANȚA și alte județe, sub COD PORTOCALIU de ploi, vânt, vijelii și grindină!
De Neptun TV 8 iunie 2019

Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

Cod GALBEN în 36 de județe. ALERTĂ METEO de furtună și grindină până vineri seara - HARTA
De Neptun TV 7 iunie 2019

Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse 45...50 l/mp.

Avertizare METEO extinsă: Cod PORTOCALIU de ploi și grindină în Moldova și nord-estul Munteniei. Cod GALBEN în restul țării
De Neptun TV 4 iunie 2019

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Alertă emisă de ANM: Cod PORTOCALIU de ploi torențiale în 21 județe! HARTA
De Neptun TV 3 iunie 2019

Meteorologii avertizează că începând de luni, ora 10, până joi la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Noi alerte de la meteorologi! Ciclon deasupra României - coduri GALBENE ȘI PORTOCALII de furtuni și ploi! Este vizată și Constanța
De Neptun TV 1 iunie 2019

Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină de medii și mari dimensiuni.

CONSTANȚA și alte județe, lovite de furtună! COD PORTOCALIU de ploi puternice, vijelii și grindină!
De Neptun TV 31 mai 2019

23 de județe ale țării și Capitala intră de la ora 15.00 sub cod portocaliu de ploi puternice, chiar în ziua în care începe vizita Papei Francisc în România.

CONSTANȚA și alte județe, sub COD GALBEN de furtuni și ploi!
De Neptun TV 30 mai 2019

37 de județe se vor afla, de la ora 12.00, sub cod galben de grindină, vijelii și averse torențiale,tot până luni.

O nouă ALERTĂ METEO! Ploi, vijelii, grindină în toată țara. 29 de județe sub cod galben până joi
De Neptun TV 29 mai 2019

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Nouă atenționare meteo: 26 de județe sub cod galben de vijelii, ploi și grindină!
De Neptun TV 28 mai 2019

ANM a emis marți o atenționare meteo ce vizează ploi torențiale, vijelii și izolat grindină, în vigoare până sâmbătă. 26 de județe intră, totodată, sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până miercuri la ora 2.00.

ALERTĂ ANM: Ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, până diseară. Este vizată și Dobrogea
De Neptun TV 25 mai 2019

Meteorologii anunță averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Nu scăpăm de vremea rea! ANM a emis o nouă INFORMARE de ploi torențiale, vijelii și grindină
De Neptun TV 23 mai 2019

Astfel de fenomene vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție în după-amiaza zilei de joi în vestul, centrul și nordul țării, iar pe parcursul zilei de vineri în regiunile estice, sud-estice, nordice și centrale.

Informare METEO de ULTIMĂ ORĂ! Ploi torențiale și furtuni în aproape toată țara
De Neptun TV 22 mai 2019

Cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 35...40 l/mp.