sîmbătă, 24 august 2019

CONSTANȚA. Studenții din căminele Universității Ovidius se plâng că... dorm cu gândacii - VIDEO

Un nou an universitar, probleme vechi în căminele de la 'Ovidius'! Studenţii din căminele vechi se plâng că sunt nevoiţi să stea în camere cu gândaci şi mobilier uzat. De cealaltă parte, Administraţia căminelor susţine că studenţii...exagerează. În timpul verii a fost făcută deratizarea, iar mobilierul a fost schimbat parţial.

Student în anul IV la Medicină, un tânăr din Afganistan a cerut să fie mutat într-un alt cămin al Universității Ovidius pentru că, spune el, nu are condiții să învețe.

Astăzi, zeci de studenți, bursieri ai statului român, s-au cazat în căminele Univeristății „Ovidius“. Unii văd camerele pentru prima dată, alții sunt obișnuiți din anii trecuți cu condițiile oferite.

Tinerii care stau în căminele vechi sunt nemulțumiți și de mobilier care, spun ei, nu a fost schimbat de ani de zile.

Norocoși se pot considera doar studenții care sunt cazați în căminele din zona Pescărie. Ei au parte de condiții mai bune, la aceleași tarife ca în căminele vechi.

De cealaltă parte, administrația căminelor susține că studenții exagerează.

"Din punctul meu de vedere, lucrurile nu sunt atât de dezastruoase. Evident că tindem către mai bine și noi, și studenții au pretenții mai mari de la an la an. Din câte știu eu, am făcut deratizări pe tot parcursul verii și nu sunt gândaci. Mobilierul nu am reușit să îl înlocuim pe tot și să fie azi nou, dar este un mobilier în condiții normale de exploatare. Încă", a declarat Laurențiu Sârbu, directorul administrativ al Universității Ovidius.

Răspunzători de lipsa condițiilor din cămin sunt și o parte dintre studenți. Dacă unii dintre ei strică mobilierul sau pictează pereții, alții aruncă gunoiul direct pe geam. Așa se face că la câteva zile, parcarea din spatele căminului de pe bulevardul Mamaia, se transformă într-un imens tomberon.

Cazările în cămine continuă și în zilele următoare, atât la Universitatea 'Ovidius' cât și la Universitatea Maritimă din Constanța.

Comenteaza aceasta stire