duminică, 24 iunie 2018

CONSTANȚA. Un grup de voluntari a citit povești copiilor internați în spital - GALERIE FOTO

Luna decembrie este luna poveștilor pentru orice copil, indiferent unde se află. Și poate cel mai mult au nevoie de lumea fascinantă a basmelor, micuții care suferă pe un pat de spital.

Tocmai de aceea, un grup de voluntari au vrut să îi facă pe copiii internați în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța să uite de suferință și să le spună 'Noapte bună', într-un mod plăcut: citind o poveste.

'Înarmați' cu multe cărți colorate și atrăgătoare, voluntarii au ajuns la spital. A fost o întâlnire emoționantă, iar sub magia inegalabilă a poveștilor, cei mici au uitat, preț de câteva zeci de minute, că au branulă în mâna, că îi doare stomacul sau că au făcut o injecție.

Secția de Pediatrie s-a transformat mai degrabă într-un loc de joacă, plăcut, în care suferința nu are loc. Iar baloanele colorate au completat perfect imaginea de basm.

Și cum Moș Nicolae nu uită niciodată pe nimeni, voluntarii au fost mesagerii lui și au adus copiilor coșuri pline cu dulciuri și fructe.

Nimic nu se compară cu bucuria necondiționată și sinceră a copiilor,  reacția micuților internati a fost mai mult decât emoționantă. 14 persoane au făcut parte din grupul de voluntari care a adus zâmbetul pe fața celor aflați în suferință. Printre ei se numără colegele noastre Adriana Teodoru, Elena Calcan, Madalina Pavel și Liliana Enache.

Acțiunea a pornit pe Facebook. Raluca Butan, unul dintre voluntarii de seara trecută, a creat pagina 'LUNA POVEȘTILOR ÎN SECȚIA DE PEDIATRIE DIN CONSTANȚA'.

"Acest eveniment este 'fratele' celui creat de Taxiul cu Bomboane, intitulat LUNA POVESTILOR IN SPITALELE DE PEDIATRIE DIN ROMANIA. Noi, o mana de voluntari, care va asteptam si pe voi sa ne fiti alaturi, am considerat ca invitatia Taxiului cu Bomboane ni se potriveste manusa.

De aceea, acest eveniment - aparut din dorinta de a-i bucura prin povesti pe copiii care in preajma sarbatorilor nu sunt ACASA - se doreste a fi o invitatie si pentru voi toti cei care vreti sa le daruiti JUCARII, CARTI DE POVESTI sau simpla VOASTRA PREZENTA. Impreuna vom merge in saloanele Sectiei de Pediatrie a Spitalului de Urgenta Constanta, PENTRU A LE CITI POVESTI COPIILOR", scria Raluca pe Facebook.

Acțiunea continuă până pe 23 decembrie.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

În doar 24 ore: Polițiștii au reținut 464 de permise și au dat amenzi de aproape trei milioane lei
De Neptun TV 24 iunie 2018

În ultimele 24 de ore la nivel național peste 8.000 de polițiști au fost implicați în misiuni pentru menținerea ordinnii publice și pe linie de siguranță rutieră.

Bătaie pe locurile de la Poliție! Peste 10.000 de tineri vor să ocupe unul din cele 1.600 de locuri de la școlile de poliție ale MAI
De Neptun TV 23 iunie 2018

Numărul băieților înscriși este mai mare decât cel al fetelor, însă aceștia vor candida pentru aceleași locuri, toți având șanse egale.

Iohannis anunță că va candida pentru un nou mandat la Președinție!
De Neptun TV 23 iunie 2018

Klaus Iohannis a anunțat că este hotărât să candideze pentru încă un mandat de președinte al României.

Cum acționează escrocii după metoda Accidentul. Sfaturi de la polițiști pentru cetățeni!
De Neptun TV 23 iunie 2018

Pentru a nu deveni victima infractorilor care acționează după „metoda accidentul”, polițiștii ialomițeni atenționează cetățenii să fie prudenți atunci când sunt apelați telefonic de persoane necunoscute și îi sfătuiesc să țină cont de mai multe sfaturi.

Nicolae Voiculeț va susține un concert la Constanța
De Neptun TV 22 iunie 2018

În fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, maestrul Nicolae Voiculeț va urca pe scenă pentru a încânta publicul constănțean în cadrul unui eveniment care face parte din “Turneul România100”, pe care artistul îl susține cu ocazia Celebrării Centenarului Marii Uniri.

CONSTANȚA. Percheziții de amploare la persoane care înșelau prin metoda 'Accidentul'!
De Neptun TV 21 iunie 2018

Acestea ar fi indus în eroare persoanele vătămate, contactându-le la telefon și spunându-le că o persoană apropiată este vinovată de producerea unui accident rutier grav.

Pompier rănit după ce o cutie lăsată lângă mașina sa a explodat! SRI e solicitat pentru expertiză
De Neptun TV 21 iunie 2018

Un subofițer de la ISU Cluj a fost rănit joi dimineață după ce o cutie lăsată lângă mașina sa a explodat.

SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2018. 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Obiceiuri și tradiții
De Neptun TV 21 iunie 2018

Astăzi este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. În tradiția populară, SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2018 este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor și ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.

România, în topul țărilor din UE cu cel mai SCĂZUT consum pe cap de locuitor
De Mediafax 19 iunie 2018

În România, consumul individual efectiv - indicator care arată bunăstarea gospodăriilor, măsurat în funcție de standardele puterii de cumpărare - este de 68% din media europeană, fiind urmat de Ungaria cu 63%, Croația cu 61% și Bulgaria cu 55%, arată datele Eurostat.

Salvați Copiii: Aproape jumătate dintre copii comunică online cu necunoscuți
De Neptun TV 19 iunie 2018

"Seminarul a avut un caracter interactiv, participanții prezenți au lucrat în echipe, conform specializărilor, pentru a prezenta colegilor din celelalte structuri expertiza instituției lor în acest domeniu, modul de lucru sau potențialele intervenții pe care le pot avea în cazul în care un copil devine victimă, agresor sau martor al unei situații periculoase în mediul digital", a informat organizația.

NEVERSEA lansează campania 'S.O.S. Cazino' Constanța!
De Neptun TV 18 iunie 2018

Organizatorii festivalului NEVERSEA alături de Primăria municipiului Constanța demarează astăzi campania “S.O.S Cazino”, campanie prin care inițiatorii doresc să pună în valoare această clădire simbol a României dar și să contribuie la procesul de salvare a clădirii.

Românii din diaspora, plângere penală împotriva revistei Charlie Hebdo pentru caricatura cu Halep
De Mediafax 17 iunie 2018

Precizările vin după ce revista satirică franceză Charlie Hebdo a publicat recent o caricatură prin care ironizează victoria Simonei Halep de la Roland Garros, în care aceasta apare strigând "Fier vechi! Fier vechi!".

Nicolae Voiculeț urcă pe scenă la Constanța
De Ciprian Vieru 16 iunie 2018

Ziua drapelul Național, care se serbează anual la data de 26 iunie, se anunță încă de pe acum una plină de evenimente la Constanța. Pe lângă ceremoniile organizate cu această ocazie, în Piața Ovidiu va avea loc și un concert, în cadrul căruia pe scenă va urca și celebrul naist Nicolae Voiculeț. Spectacolul din Constanța va marca de altfel și debutul celei de a doua faze a turneului national „Dumnezeu Ocrotește România“, organizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Despărțirea dintre Facebook și cei doi fondatori ai WhatsApp și efectele ei
De Mediafax 16 iunie 2018

Cât de urâtă a fost despărțirea dintre Facebook și cei doi fondatori ai WhatsApp, cea mai mare achiziție a companiei? Creatorii uneia dintre cele mai populare aplicații de mesagerie pleacă din companie lăsând pe masă 1,3 miliarde de dolari, scrie Ziarul Financiar.

Furtunile au făcut ravagii în țară! Zeci de locuințe și drumuri afectate de inundații în 16 județe!
De Neptun TV 16 iunie 2018

Peste 44 de locuințe, 39 beciuri și subsoluri, 120 curți, două obiective economice, două anexe gospodărești, o mașină, o fântână și opt tronsoane de drum au fost afectate de ploile din ultimele zile și de scurgerile de pe versanți, potrivit IGSU.

CONSTANȚA. Mâncare pentru copii gătită într-un beci - JEG de nedescris! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 15 iunie 2018

Se preparau alimente care se comercializau într-un magazin din centrul orașului și la chioșcul din curtea Liceului Mihai Eminescu.

CONSTANȚA. TRAGEDIE: Un bebeluș de numai 9 luni a murit de rujeolă. Discuții aprinse pe Facebook: copilul ar fi fost pus într-un salon cu copii bolnavi, deși nu fusese încă vaccinat!
De Neptun TV 14 iunie 2018

Copilul a fost internat în perioada 15 – 21 mai la Spitalul Județean Constanța cu bronșită, dar după mai puțin de 10 zile, a revenit în stare gravă.

CONSTANȚA. Cine este militarul care a murit încercând să salveze un copil! Două fete au rămas fără tată: 'Soțul meu a sărit să salveze un suflet de copil abandonat la naștere'
De Neptun TV 13 iunie 2018

Surprinzător este faptul că militarul a fost declarat luni, 11 iunie, în jurul orei 19.00, absent nejustificat de la unitate, așa cum au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene Române, urmând ca miercuri să fie dat dezertor. Duminică, Petru Cosma se afla alături de ceilalți colegi pe plajă.