marţi, 16 iulie 2019

CONSTANȚA. Vremea continuă să fie călduroasă la malul mării: maxime de peste 30 de grade!

CONSTANȚA. Vremea continuă să fie călduroasă la malul mării: maxime de peste 30 de grade!

Vremea călduroasă din ultimele zile continuă la Constanța. Meterologii anunță că maximele pot urca până la 35 de grade Celsius. Asta în timp ce vestul țării se află sub cod galben de ploi și furtuni.

Astăzi, vremea va fi frumoasă și călduroasă, cu un cer mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, iar dimineața sunt condiții de ceață slabă. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 29-35 de grade, în timp ce minima va fi de 19-24 de grade.

Mâine, vremea va continua să fie frumoasă pe litoral. Valorile termice vor fi cuprinse între 30-35 de grade, ziua și 20-25 de grade, pe timpul nopții.

Joi, vremea va fi instabilă, iar pe parcursul zilei vor fi înnorări, fiind posibile averse de scurtă durată. Chiar și așa, mercurul din termometre va urca până la 28-35 de grade. 

PROGNOZĂ METEO 20 IUNIE - 3 IULIE

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele două săptămâni de prognoză, regimul termic nu va suferi modificări semnificative. Acesta va caracteriza o vreme călduroasă, cu temperaturi medii diurne ce vor depăși 30 de grade până în data de 27 iunie, apoi se vor situa în jurul valorii de 29 de grade. Valorile mimine vor fi caracteristice unor nopți tropicale, depășind 20 de grade în cea maimare parte a intervalului. Probabilitatea de apariție a ploilor slabe, de scurtă durată, va fi redusă și, doar în 26 iunie și 2 iulie, acestea își mai pot face apariția sporadic. 

Comenteaza aceasta stire

ALERTĂ METEO. După caniculă vin PLOILE - cod GALBEN de vijelii până la ora 23.00! Care sunt județele afectate
De Neptun TV 2 iulie 2019

În Sudul României, miercuri după-amiaza, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.

O NOUĂ ALERTĂ METEO! Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în 25 de județe din țară! CONSTANȚA, sub COD GALBEN!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 13.00, și este valabilă până vineri, la ora 1.00.

ALERTĂ METEO. Noi coduri portocalii și galbene - ploi, grindină și vijelii în mai multe zone!
De Neptun TV 22 iunie 2019

Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 34 de județe
De Neptun TV 21 iunie 2019

Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

COD GALBEN de inundații pe râuri din 20 de județe
De Neptun TV 19 iunie 2019

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul miercuri ora 18:00 – joi ora 6:00 pe unele râuri din județele Alba, Hunedoara, Arad și Bihor.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină în 37 de județe HARTA
De Neptun TV 19 iunie 2019

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.